Mai bine la bal, decât la spital… | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 22 septembrie 2021
Home » Sănătate » Mai bine la bal, decât la spital…
Mai bine la bal, decât la spital…

Mai bine la bal, decât la spital…

Iată că, încet-încet, am ajuns şi în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, moment în care începem să ne îndreptăm tot mai mult paşii către magazine pentru a ne asigura că nimic de pe lista noastră nu va lipsi, fie din pachetele cu cadouri pentru cei dragi, fie de pe mesele de Crăciun şi Anul Nou. Important e ca, în graba mare, să nu omitem acele reguli elementare care ne-ar putea feri de multe necazuri.

Cu gândul că e mai bine să mă bucur de viaţă decât să zac la pat, în cele ce urmează voi avea în vedere modalităţile de evitare a toxiinfecţiilor alimentare şi a posibilelor infectări cu parazitul Trichinella spiralis, asupra cărora Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin structurile ei din teritoriu, încearcă să vă sensibilizeze, oferindu-vă de altfel nu numai informaţiile de care aveţi nevoie, ci şi sprijinul concret pentru soluţionarea unor probleme ce ţin de prevenţie.

În această idee, reţin în interesul dumneavoastră că cel mai bun lucru pe care îl puteţi face spre a nu da de belea este să cumpăraţi carnea de porc, respectiv preparatele şi produsele obţinute din aceasta, doar din locuri şi spaţii supravegheate sanitar-veterinar.

Referitor la sacrificarea porcului şi consumul cărnii acestuia în familie, fără controlul sanitar-veterinar al stării de sănătate a animalului şi al salubrităţii cărnii provenită de la el, specialiştii vă avertizează că vă asumaţi un mare risc. Tocmai de aceea e bine să solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificare, ocazie cu care el vă va spune dacă, sub acest aspect, există motive de îngrijorare, plus ce probe trebuie prelevate pentru analizele care se vor face spre a vă garanta propria dumneavoastră sănătate.

În ipoteza că medicul constată că porcul este bolnav, nu riscaţi să-l vindeţi, să-l sacrificaţi sau, şi mai rău, să consumaţi din carnea lui că nu merită, mai ales că, potrivit normelor în vigoare, veţi fi despăgubiţi la valoarea de piaţă a patrupedului.

De asemenea, susţin cei ce veghează la siguranţa alimentară a populaţiei, carnea de porc nu trebuie consumată până când proprietarul nu are în mână rezultatul negativ al examenului trichineloscopic, moment în care o şi poate comercializa, pentru că altfel e de rău. De ce? Iată răspunsul: „Vânzarea cărnii de porc neexpertizată se sancţionează cu amenzi de până la 40.000 lei”, ca să nu mai vorbim de ceea ce ar putea ridica costurile în cazul în care, Doamne fereşte!, ar fi şi infestată cu Trichinella spiralis.

Cu sublinierea că şi pentru carnea de mistreţ se aplică aceleaşi reguli, voi supune atenţiei dumneavoastră, cititorii noştri fideli, şi câteva recomandări pe care e bine să le luaţi în seamă atunci când ieşiţi la cumpărături. Şi asta pentru că e mai sănătos să deschideţi ochii, decât să deschideţi punga sau uşa unui cabinet medical! Prin urmare, încercaţi să vă faceţi cumpărăturile numai din unităţi şi spaţii autorizate sanitar-veterinar, iar dacă vă opriţi la un târg sau la o piaţă, uitaţi-vă atent dacă produsele de origine animală sunt depozitate cum trebuie şi dacă vitrinele frigorifice funcţionează.

În situaţia în care optaţi pentru ceva împachetat, verificaţi integritatea ambalajului şi, neapărat, termenul de valabilitate ce trebuie să apară undeva inscripţionat, inclusiv la ouă.

Până vom veni şi cu alte informaţii utile în această perioadă, iată şi un număr gratuit pe care îl puteţi apela dacă, în drumurile dumneavoastră, întâlniţi nereguli care vizează siguranţa alimentară: Call Center ANSVSA, 0800.826.787!

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.