Planul Urbanistic General al municipiului Toplița intră în vigoare începând de luni

Adoptat în cadrul ședinței de consiliu local la începutul lunii iulie, Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Toplița se va aplica începând de luni.
Sebastian Buzilă, primarul municipiului Toplița, preciza că noul PUG este documentul după care se emit certificatele de urbanism și autorizațiile de construire în Toplița. Formatul GIS înseamnă că informația despre fiecare parcelă – zonă funcțională, regim de înălțime, restricții – poate fi consultată digital, nu doar pe planșe de hârtie.
Acesta mai arăta că documentația completă poate fi consultată și descărcată public, gratuit de pe site-ul datelocale.mdlpa.ro/ro/planning/registru/doc-detail24682/.
În cadrul ședinței de consiliu locale în cadrul căreia a fost adoptat noul PUG, reprezentanții firmei Total Business Land, care au executat documentul, aminteau că vechiul plan data din 2012, iar în cel actual a fost păstrată intenţia de a dezvolta localitatea, în primul rând, din punct de vedere turistic, motiv pentru care au fost făcute modificări consistente în ceea ce priveşte reglementările din zona staţiunii Băile Banffy, a fost rectificată limita intravilanului pe limite cadastrale după o ridicare topografică nouă la standardele actuale.
Totodată, intervenţii principale au mai fost pe prevederea modernizărilor căilor de circulaţie, pe propunerea clasării a trei monumente istorice noi. Legat de acestea din urmă, s-a precizat că s-a reuşit evitarea instituirii unei zone construite protejate noi, care ar fi limitat destul de mult dezvoltarea zonei centrale; împreună cu elaboratorul studiului istoric, s-a ajuns la un consens cu Ministerul Culturii ca aceste zone de protecţie să intre în vigoare doar după ce monumentele vor fi clasate. (L.C.)
