Lunca de Jos: Case harghitene vechi, salvate de un inginer constructor

ianuarie 7, 2015 in Societate

În localitatea Lunca de Jos, nu departe de şoseaua naţională, a luat fiinţă, de câţiva ani, un mic „sat în sat”, un complex turistic şi muzeal format din case vechi de peste 100 de ani care au fost salvate de la pieire de un fost inginer constructor, iubitor al tradiţiilor strămoşeşti.

La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ uşor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la faţa locului ne aşteaptă cu zâmbetul pe buze Szász István, proprietarul locului, şi Molnár Szabolcs, ginerele său şi cel care se ocupă cu activitatea turistică.

Dialogul se leagă uşor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor şi străbunicilor, te fascinează din prima clipă.

Szász István, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România şi Ungaria, doar materiale de construcţie moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.

Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, „dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiţioneze mobilă veche şi a constatat că oamenii vor să renunţe la tot ceea ce este vechi, de la case şi şure până la obiecte de uz casnic moştenite de la părinţi şi bunici.

„Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiţionăm mobilă veche şi pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din nişte şure vechi. Am dat un anunţ la ziar şi în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case şi şure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat şi m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoţii noştri nu vor mai avea ce să vadă. Şi din asta a venit ideea. Am avut ceva bani şi am început să culegem astfel de case”, îşi începe destăinuirea Szász István.

Iniţial, pe terenul de câteva hectare pe care se află „sătucul” lui Szász István s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moştenirii strămoşeşti.

„Am încercat să punem cartofi pe acest teren şi nu am scos nici măcar sămânţa. Şi am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi şi păstrăm tradiţia”, spune Szász István.

Micul său sat turistic din inima localităţii Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar şi de o moară de apă din 1873 şi de pivniţe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.

Casele au fost demontate de la foştii proprietari şi au fost ridicate cu multă atenţie pe Valea Boroşului, folosindu-se tehnicile de construcţie de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămării, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.

Când intru, la invitaţia gazdei, în prima căsuţă cu cerdac, vopsită în nuanţe de albastru şi alb, originară de la Valea Ghimeşului, am senzaţia că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei şi aştept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoşi calde în mâini. Mobilierul este autentic şi tradiţional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi ţesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice şi de speranţă că acestea nu vor dispărea.

Szász István recunoaşte că salvarea caselor vechi reprezintă pentru el o datorie de suflet şi în nici un caz o afacere.

„Este mai mult o afacere pentru suflet. Eu am lucrat în construcţii, şi acum am firmă de construcţii şi la un moment dat, după 40 ani de meserie, omul se satură de atâta beton şi oţel beton. Trebuia să fac ceva în viaţă care să-mi bucure sufletul şi m-am decis să mă reîntorc la rădăcini. Din păcate, casa noastră părintească trebuia să fie vândută, cu mobilier cu tot, în 1975, când am venit de la facultate şi am rămas doar cu amintirile. Aşa că mi-am refăcut aici amintirile vechi”, mărturiseşte Szász István.

El povesteşte că în 2008, când a inaugurat acest loc, i-a invitat la eveniment pe toţi cei de la care a cumpărat casele şi mulţi dintre ei au început să plângă atunci când şi-au revăzut casele copilăriei. Szász István spune, cu tristeţe în glas, că a început această salvare a caselor strămoşeşti în ceasul al 12-lea şi afirmă că foarte mulţi oameni renunţă cu mare uşurinţă la tot ceea ce este vechi.

„Vor să scape oamenii de tot ceea ce este vechi. Aruncă cerga veche şi îşi iau pături cu cerbi din Turcia, şi spun că merită şi ei să-şi facă o casă din BCA, ca şi vecinii. Noi, din păcate, am început activitatea de salvare în ultimul ceas”, afirmă proprietarul satului.

Pentru a le arăta turiştilor cum trăiau pe vremuri bunicii şi străbunicii noştri, într-un fost grajd salvat de la pieire a fost înfiinţat un mic muzeu unde sunt expuse zeci de obiecte de uz casnic, de la război de ţesut până la ustensile de bucătărie, dar şi fotografii vechi, costume populare, ouă încondeiate sau icoane.

Nu departe de muzeu se află şi „şura de dans”, acolo unde au loc petreceri de nunţi sau botezuri şi unde sunt expuse fotografii ilustrând tarafuri populare, datând din perioada interbelică.

În Complexul Boros se organizează periodic tabere de creaţie pentru artişti, meşteşugari, dar şi întâlniri ale ansamblurilor populare din Transilvania. În cele 14 căsuţe muzeu sunt 110 locuri de cazare, care au fost rezervate în totalitate pentru Revelion de către cei care au vrut să petreacă noaptea dintre ani într-un stil tradiţional. Ceea ce înseamnă că invitaţii s-au distrat doar pe muzică interpretată de tarafuri folclorice şi chiar au fost învăţaţi să facă câţiva paşi, dacă nu cunoşteau deloc tainele dansului popular.

„Este un loc tradiţional, cu căsuţe care au vârste cuprinse între 100 şi 150 de ani şi Revelionul este sărbătorit tot conform tradiţiei, cu muzică şi dansuri populare. Sunt invitate două-trei tarafuri din Ardeal şi vin aici doar oamenii cărora le place şi sunt interesaţi de cultura populară. Cei care nu ştiu să danseze, îi învăţăm, dar cei mai mulţi ştiu câţiva paşi”, afirmă Molnár Szabolcs, agentul de turism al locului.

În satul turistic muzeu din judeţul Harghita a fost invitat şi prinţul Charles, moştenitorul tronului Regatului Unit, dar acesta nu a putut ajunge la Lunca de Jos, din cauza programului foarte încărcat. Szász István spune, însă, că „invitaţia rămâne permanent lansată”.

Până la vizita prinţului Charles, în complexul Boros se ridică o capelă, proprietarul locului dorind să-i mulţumească, în acest fel, lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat.

„După ce bunul Dumnezeu ne-a ajutat să salvăm atâtea case, am hotărât că şi Dânsului trebuie să-i facem o casă, că merită”, mărturiseşte Szász István.

Chiar dacă unii turişti se tem să doarmă pe saltelele de paie sau caută confortul locurilor cu multe stele, există din ce în ce mai multe persoane care îşi doresc să trăiască experienţa traiului arhaic şi să petreacă momente de linişte într-un loc extrem de pitoresc.

Iar inginerul constructor harghitean aşteaptă răbdător ca valorile autentice ale locului să fie redescoperite şi priveşte cu bucurie la micul său sat, în care simte că vine acasă şi pe care îl va lăsa moştenire nepoţilor săi.

„Când intru în satul meu simt că vin acasă. Nu pot să spun că sunt mândru. Îmi place şi sunt satisfăcut, e un cuvânt mai potrivit. Mândria e un fel de păcat”, îşi încheie povestea salvatorul de case din Harghita.

Consemnare de Gina Ştefan