Livezenii se pregătesc de Sărbătoarea Naşterii Domnului

• Mai sunt câteva zile până la marea sărbătoare a creştinătăţii şi membrii Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor şi turismului în Livezi şi-au adunat laolaltă învăţăceii, la atelierul „Crăciunului”, să dea viaţă tradiţiilor strămoşeşti

Un strat de câţiva centimetri de omăt, un pui de ger şi chiciura au brodat peisaje de poveste în ţinutul stăpânit până acum câţiva ani de gheaţă, unde personajele din basmele copilăriei se ascund după brazii argintaţi şi după crestele ninse. Miroase a iarnă şi a bunăstare la Livezi, arome de cuişoare şi de turtă dulce, de mere coapte şi de scorţişoară înmiresmează aerul, iar dinspre Căminul Cultural răzbat colindele.

Satul Livezi, asemenea tuturor aşezărilor de munte, este o arhivă vie a credinţelor, ritualurilor şi riturilor precreştine şi fiecare obicei are o poveste în spate, transmisă cu grijă din generaţie în generaţie.

La sfârşit de săptămână, copii, părinţi şi profesori au dat curs invitaţiei lansată de Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor şi turismului în Livezi de a reînvia împreună datinile Sărbătorii Naşterii Domnului şi Noului An.

La atelierul „Crăciunului” şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au pictat globuri, machete din ipsos întruchipând căluţi, omuleţi de zăpadă, steluţe, brăduţi, îngeraşi, reni sau pe Moşul cel Bun cu sacul plin de daruri pentru cei cuminţi şi darnici, au dat culoare suporturilor de lumânări, au împletit coroniţe din crengi de brad, pe care le-au împodobit şi au pregătit sorcovele, pentru a le ura de belşug, sănătate şi noroc în Noul An sătenilor şi celor dragi, potrivit datinii strămoşeşti.

Atmosfera a fost înveselită de poveşti citite pentru cei mici şi de colinde interpretate de cei mai mari – într-o ultimă repetiţie înainte ca cetele de colindători să pornească la urat din casă în casă – de râsete şi chicoteli, de amintirile depănate de cei mari.

Mariana Bucur, profesoară de Limba română la Şcoala Gimnazială Livezipovesteşte că a învăţat să facă diverse ornamente din crengi de brad de când era elevă. „La noi, la finalul clasei o opta se împodobesc uşile cu ghirlande din crengi de brad, iar când am ajuns domnişoară de onoare împodobeam porţile caselor mirelui şi ale miresei aşa cum este obiceiului la Livezi. Nu este greu, trebuie doar un pic de imaginaţie şi voinţă”, îşi îndeamnă dăscăliţa elevii.

Împreună cu profesoară lucrează de zor elevul ei Laurenţiu. Ne spune că îi place Crăciunul pentru că „avem cele mai frumoase tradiţii”.

„Verişorii mei din străinătate vin acasă, pentru că aici este de de-o sută de ori mai frumos ca în Germania, mi-au spus chiar ei, sărbătorim împreună, mergem la colindat, la săniuş, facem împreună cozonacii şi alte mâncăruri, prăjituri, de toate. Pentru mine, cel puţin, gătitul e o pasiune”, mărturiseşte adolescentul.

Copiii, profesorii, părinţii şi preoteasa Aurelia Suciu îşi unesc glasurile, intonând Florile Dalbe. Vocile cristaline ale copiilor înviorează atmosfera.

Pe negândite, ornamentele tradiţionale, lucrate precum altădată de bunici şi străbunici, prind contur, culoare şi strălucire. Ele se vor alătura podoabelor care înfrumuseţează an de an bradul şi mesele de sărbători ale creatorilor lor.

Alin Costache îşi acompaniază cu chitara soţia, pe Teodora, care dă glas colindelor cu o deosebită sensibilitate. Cântă despre bunătate, despre iubire, dar şi vechi colinde despre tristeţea despărţirii de cei dragi plecaţi la război în vremurile de demult, despre speranţă şi credinţa nestrămutată. Pasămite colindele sunt oglinda sufletului omului, a vieţii şi ruga adusă Domnului, iar sărbătorile sunt asemenea spovedaniei care ne eliberează de culpe, iertându-ne unii pe alţii.

Depănăm amintiri despre sărbătorile de odinioară, care spre lauda livezenilor s-au păstrat neschimbate până astăzi.

„Crăciunul la Livezi era cum este şi acum, doar că eram mai mulţi copii. Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt cele de la colindat, când mergeam din poartă în poartă şi după ore întregi, când ajungeam acasă, mama scotea oala cu sarmale şi mâncam cu toţii; chiar şi ciolanul din fundul oalei îl dădeam gata. Mi-e dor de bunici; bunica punea fiştişi (cartofi cruzi feliaţi) pe sobă, pregătea ceai cu scorţişoară – dacă închid ochii, şi acum le simt gustul – şi întotdeauna avea o tavă cu mere coapte. Şi îmi mai este dor de zăpadă din copilărie, când făceam doi paşi înainte şi unul înapoi ca să reuşim să mergem de la o casă la alta şi nici gerul, nici omătul înalt nu ne opreau. Ba pe drum ne mai şi bulgăream. Iar când ajungeam acasă, pantalonii scoşi de pe noii stăteau singuri în picioare. Sper să prindă şi copiii mei măcar un pic din iernile frumoase pe care le-am avut eu. Asta încercăm noi, Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor şi turismului în Livezi, să le arătăm că sărbătoarea Crăciunului nu este despre a primi în dar o tabletă, un televizor, un smartphone, o excursie, Crăciunul este despre ceea ce simţi când te întâlneşti cu ceilalţi, când asculţi colindele copiilor, cânţi împreună cu ei. Şi mai ales să-i învăţăm bucurie de a dărui. Şi chiar dacă iarna nu mai este cum era odată, măcar noi să fim, să ne adunăm, să ne bucurăm de tradiţiile noastre şi că suntem împreună. În ultimii doi ani, pandemia ne-a făcut să înţelegem cât de important este să fim împreună”, ne spune Maria Oltean, fondatoare a Asociaţiei.

Fiicei ei Sara îi place să picteze şi „să creeze”. A îmbrăţişat multe dintre tradiţiile pe care le-a văzut în familie.

„Îmi place Crăciunul, pentru că mă pot da cu sania şi cu schiurile, pot să practic multe sporturi care îmi plac. Merg şi la colindat, dar încă nu mi-am ales o colindă; ceilalţi m-au lăsat pe mine să aleg colinda, dar nu am găsit-o încă; mie îmi plac Domn, Domn să-nălţăm şi Deschide uşa, creştine! Şi îmi mai place foarte tare cozonacul de la Buni, că e foarte bun. Şi îmi place şi Revelionul”, povesteşte Sara.

La Livezi, pregătirile pentru Crăciun încep cu săptămâni înainte şi cea mai importantă este pregătirea spirituală. În Postul Crăciunului, creştinii îşi primenesc sufletul prin rugăciune, prin tăcere, spovadă şi cuminecare, neuitând să poarte de grijă celor nevoiaşi.

„De când mă ştiu, ai mei începeau pregătirile de Crăciun cu vreo lună înainte, când tăiam porcul şi pregăteam din el toate bunătăţurile. Ne apucam de curăţenia generală de pe 22 decembrie. Apoi mama, care avea cuptor în curte, punea la foc mâncărurile şi gustul lor nu-l găseşti nicăieri în altă parte. Pe 24 decembrie, pe la trei noaptea începea să frământe pâinea cu maia din cartofi. Şi făcea mama o pâine bună, o lăsa la dospit şi apoi o băga la copt pe vatră. Apoi făcea de toate: sarmale fierte încet pe sobă cu afumătură bună de porc, ciorba cu zeama de varză, salată boeuf, răcituri, platouri reci cu cârnaţi, costiţe afumate, muşchi, slăninuţă, caltaboş şi jumeri, toate pregătite şi afumate de ea. Apoi ne apucam de cozonaci şi de prăjituri”, îşi aminteşte Maria Sebeştin.

Să tot fie două săptămâni înaintea Ajunului Crăciunului, când cetele de colindători se adună şi învaţă cântecele, iar livezenii se laudă cu colindele lor.

„Avem şi colinde specifice Liveziului, doar ale noastre, cu care mergem an de an la urat în sat şi la Episcopie – „Sfânta Maică a Lui Iisus”, „S-a născut un prunc în iesle”, „Sculaţi fraţi creştini iubiţi” – unde vom merge şi anul acesta, că nu ne lepădăm de ele”, ne asigură prof, Mariana Bucur.

În seara de Ajun, toţi copiii din Livezi pornesc la colindat.

„Eram mici, zăpada era înaltă de o jumătate de metru şi scârţâia sub tălpile noastre, dar mai mare drag şi mai mare bucurie pentru copii decât să meargă la colindat nu era şi nu este. Colindam tot satul, până pe la 2-3 dimineaţa şi toţi oamenii din sat ne aşteptau, de la tinerii abia căsătoriţi până la bătrânii de 70-80 de ani. Nu cântam noi cine ştie cum, dar ei îşi deschideau larg uşile şi se bucurau sincer că-i colindam. La noi niciodată nu se încuie porţile în noaptea de Ajun, aşa cum nici focul nu trebuie să se stingă în sobe. Bunicii îmi spuneau că focurile aprinse ţin de cald Domnului”, continuă Maria Sebeştin.

Oricât de obosiţi ar fi, în ziua de Crăciun toţi livezenii merg la Biserică, la Sfânta Liturghie: copii, tineri, vârstnici. Şi abia apoi fiecare la casa lui, să petreacă împreună cu familia.

S-au schimbat vremurile şi s-a schimbat şi vremea. Iernile de poveste, cu ger aspru de îngheţau genele şi mustăţile, dar sănătos şi cu ninsori bogate care troieneau casele până la streaşină şi îngropau gardurile în nămeţi, făcând să dispară barierele, sunt amintiri.

Au rămas aidoma însă frumuseţea şi cuminţenia livezenilor, care perpetuează moştenirea ancestrală.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii