La Corbu începe Wild Experience Fest -

La Corbu începe Wild Experience Fest

0

Prima ediţie a singurului festival din nordul judeţului dedicat muzicii rock şi pasionaţilor de motociclete va începe vineri.

Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, în comuna de pe Valea Bistricioarei vor fi concerte cu formaţii româneşti cunoscute, precum şi activităţi dedicate motocicliştilor, acestea pe lângă tradiţionala paradă, care va avea loc între Borsec şi Tulgheş.

Nu vor lipsi nici activităţile dedicate copiilor, în zona festivalului urmând să se amenajeze o zonă de tir cu arcul, care va fi supravegheată de instructori, şi un perete de escaladă.

Bineînţeles, la festival sunt aşteptaţi şi cei care nu au motociclete şi care doresc să evadeze din cotidian şi să se simtă bine în aer liber, alături de o muzică de calitate, de mâncare şi de oameni faini.

Totodată, cu sprijinul Asociaţiei ALMA, cei care ajung la festival şi doresc pot să-şi facă screening GRATUIT cu dermatoscopul, pentru cancerul de piele.

„Eu o consider o investiţie şi nu doar pentru mine. Va fi o investiţie pentru zonă. În prima ediţie, sigur, poate şi la a doua ediţie, nu voi fi eu cel câştigat, dar per total comunitatea de aici va fi cea mai câştigată. Este foarte important ca românul să vină în România, să-şi cheltuiască banii şi să-i lase aici. Dacă nu facem nimic, migrează în străinătate şi nu e ok”, ne spunea Valentin Prisacariu, cel care s-a încumetat să organizeze un astfel de eveniment în pitoreasca comună Corbu.

Programul concertelor

Vineri, 9 august

Ora 17:00 – Trupa Destin
Ora 18:00 – Krypton
Ora 19:00 – Byron
Ora 20:10 – Antract
Ora 21:20 – LUPII lui Calancea
Ora 22:40 – Dirty Shirt

Afterparty – Distracţia va continua cu o petrecere memorabilă sub clar de Lună!

Sâmbătă, 10 august

Ora 17:00 – Natalia Alexandra Bendre
Ora 18:00 – The ROCK Romania
Ora 19:20 – ANTON
Ora 20:40 – Trooper Romania
Ora 22:00 – Compact
Ora 23:20 – CARGO ROCK

Biletele şi abonamentele se pot achiziţiona atât on-line, de pe site-urile iabilet.ro şi ambilet.ro, precum şi de la faţa locului.

Preţul unui bilet, care permite accesul doar pentru o zi de festival, este de 84,76 lei (taxe incluse).

Sunt în vânzare 3 tipuri de abonamente, valabile pentru cele două zile: abonament de o persoană (158,93 lei); abonament de grup, cu minimum 5 persoane (148,33 lei/persoană); abonament de grup, cu cel puţin 20 de persoane (137,74 lei/persoană).

Organizatorii au amenajat şi un camping, abonamentul pentru acesta fiind de 26,49 lei. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *