Filiala Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Harghita, organizează o nouă serie de întâlniri, luni și marți, între reprezentanți ai Academiei Române și Universității București cu elevi ai mai multor unități de învățământ din județ, scopul fiind oferirea de sprijin și consiliere tinerilor cu privire la orientarea în carieră.
„Filiala Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria» își continuă demersurile asumate în vederea realizării obiectivelor proprii, în colaborare cu alte entități atât din județul Harghita, cât și din afara lui, pentru a veni în sprijinul tinerilor din județ. Urmare a activității desfășurate în luna iunie a.c., în colaborare cu Academia Română și Universitatea din București, care a presupus întâlniri cu elevi din municipiile Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Toplița, asociația organizează în perioada 9-10 decembrie un nou set de întâlniri cu elevi din Odorheiu Secuiesc, Miercurea-Ciuc și reprezentanți ai Departamentului de orientare și consiliere în carieră, în vederea oferirii de sprijin tinerilor liceeni pentru a-și lămuri eventualele incertitudini cu privire la viitorul lor, la alegerile și opțiunile lor în ceea ce privește pregătirea lor universitară”, a declarat președintele Filialei Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (r.) Claudiu Dăbău.
Acesta a explicat că nevoia unor astfel de întâlniri a fost observată în urma dialogului purtat de reprezentanții celor două instituții invitate cu elevii din cursul lunii iunie a acestui an.
„Această nevoie a fost sesizată cu ocazia activităților din cursul lunii iunie, când dialogul cu elevii participanți a relevat existența unei nevoi în rândul acestora, respectiv aceea de a fi sprijiniți în a-și identifica punctele tari și cele slabe, astfel încât opțiunile lor pentru viitor să fie fundamentate pe o cunoaștere cât mai bună a propriilor capacități. De aici pleacă construirea unei personalități puternice, cu succes, de la cunoașterea de sine, atât a atuurilor, cât și a acelor trăsături care pot influența negativ evoluția în viață și carieră. Tinerilor din ziua de azi le lipsesc o serie de instrumente care să le faciliteze aceste lucruri, dialogul cu ei fiind, de multe ori, lipsit de consistență sau interes real. Prin ceea ce facem încercăm să asigurăm deschidere spre această categorie socială care reprezintă viitorul țării noastre, țară care nu poate fi puternică decât cu tineri puternici și bine educați, care știu ce vor de la ei și de la viață”, a punctat col. (r.) Claudiu Dăbău.
Conform acestuia, vor avea loc întâlniri cu elevi români, maghiari și romi de la Liceul „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc, precum și cu cei de la Colegiul Național „Octavian Goga”, dar și de la Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni” din Miercurea-Ciuc.
„Desigur, aceste activități vor continua și se vor diversifica, pe multiple planuri, Asociația vizând realizarea unor proiecte noi în anul 2025, care să aducă oamenii laolaltă și în care avem parte de colaboratori și susținători din țară și de peste hotare. Activitățile noastre au avut impact, ecourile lor depășind limitele județului și chiar granițele țării, ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne încurajeze pentru a continua”, a conchis președintele Filialei Harghita a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. (Șt.P.)