Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Pe F.G.S. l-am cunoscut, prin intermediul unei prietene comune, înainte de a-l întâlni. Mi-a captat interesul, întrucât, după cum se defineşte chiar el, este spaniolul cel mai îndrăgostit de România din toată Peninsula Iberică. Această afecţiune, la prima vedere ciudată, a început pe la 35 de ani şi a fost determinată de întâlnirea cu opera lui Mircea Eliade. Au urmat apoi „întâlnirile” cu Cioran, Noica, alţi autori români, dar şi cu folclorul românesc. Pasiunea lui pentru România se va materializa într-o carte la care lucrează, zi de zi, de ani buni, şi care va fi parţial documentară, parţial de ficţiune. Tocmai pentru că nu doreşte să facă reclamă acestui volum, m-a rugat să nu-i dau, deocamdată, numele adevărat. Motiv pentru care îl voi numi, convenţional, „Jose”.
Fenomenul românesc a devenit o obsesie pentru prietenul nostru anonim – deocamdată – interesându-l totul, de la ruinele de la Sarmizegetusa până la reţetele de sarmale. Evident şi-a făcut o mulţime de prieteni printre români, oameni de artă sau oameni obişnuiţi.
Pentru a oferi un exemplu despre cât de departe merge înţelegerea spiritualităţii româneşti a lui Jose, iată un test dintre cele mai delicate la care poate fi supus un neromân: cuvântul DOR.
Cum a înţeles Jose cel mai intraductibil cuvânt românesc veţi putea judeca din cele ce urmează:
DOR. Niciodată nu s-a spus atât de mult doar în 3 litere. Este ceva între bucurie şi tristeţe, este nostalgia ce rătăceşte odată cu gândurile, durerea pe care o trezeşte un trecut care nu se va întoarce niciodată. Poate fi nostalgia după un pământ pe care n-ai călcat niciodată, dar pe care îl ştii, pentru un cer sub care nu te-ai trezit niciodată, dar l-ai simţit protector deasupra ta, pentru o deltă şi nişte munţi pe care doar i-ai visat, pentru cântece şi o cultură pe care abia le-ai cunoscut. Pentru o muzică cu totul deosebită, pentru o limbă pe care n-o cunoşti, dar îţi face plăcere s-o asculţi.
Dar DOR nu este nici tristeţe, nici bucurie, sunt trei litere interconexate pentru o emoţie, pentru un tremur al inimii, o trinitate inexprimată, limba română cuprinsă integral în trei litere. Trei litere ca o cruce, sufletul în trei litere.
DOR. Un cuvânt într-o limbă binecuvântată, amintirea primei limbi a paradisului, pierdută în istorie.
DOR. Dragostea pentru pământul natal, pasiune şi dorinţă, nopţi luminate de o lumânare sfântă.
DOR. Un infinit, „un nu ştiu ce” cuibărit în inima mea.
DOR. Suflet suspendat în afara timpului, momente unice, fără întoarcere, ca un vis fără a visa.
DOR. Strigătul pământului, strigătul mamei care-şi cheamă copiii.
Din aceste fragmente, care conturează DORUL aşa cum îl simte Jose, s-a alcătuit un adevărat poem, care dovedeşte cu prisosinţă că prietenul nostru spaniol simte cu o profunzime surprinzătoare esenţa sufletului românesc.
ŞTEFAN DANCIU
