Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Miercurea-Ciuc:Începând de astăzi, recenzorii vor fi însoțiți de polițiștii locali | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 mai 2024
Home » Societate »
Miercurea-Ciuc:
Începând de astăzi, recenzorii vor fi însoțiți de polițiștii locali
<h5><i>Miercurea-Ciuc:</i></h5>Începând de astăzi, recenzorii vor fi însoțiți de polițiștii locali

Miercurea-Ciuc:
Începând de astăzi, recenzorii vor fi însoțiți de polițiștii locali

În cadrul unei conferințe de presă, Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, preciza faptul că, începând de astăzi, polițiștii locali vor însoți recenzorii în zonele în care populația este reticentă în privința procesului de recenzare.

„Avem câteva zile în fața noastră. Recensământul a ajuns în faza în care, efectiv, trebuie să luăm măsuri chiar și coercitive dacă este necesar, pentru că este inacceptabil ca 8.000 de oameni din municipiul Miercurea-Ciuc să nu fie încă recenzați. Vorbim de o categorie de persoane, familii care, din păcate, nu sunt atât de deschiși față de un gest civic atât de important – acela de a fi recenzat și de a fi luați în evidență”, spunea edilul municipiului.

Acesta mai spunea că la început vor fi acordate doar avertismente, însă, în anumite cazuri, vor putea fi aplicate și amenzi.

La rândul său, Dombi Gyula, șeful Poliției Locale a municipiului Miercurea-Ciuc, preciza că pentru refuzul de a furniza informațiile solicitate în cadrul procesului de recenzare se pot aplica sancțiuni contravenționale care pot fi avertisment verbal, avertisment scris sau amendă de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

***

Tot începând de astăzi, pe raza municipiului Miercurea-Ciuc mai funcționează încă patru centre fixe de recenzare: în clădirea Consiliului Județean Harghita, la registratură; la Biblioteca Județeană; la centrul de primire al publicului organizat de UDMR pe strada Gál Sándor; la sediul UDMR de lângă piața agroalimentară.

Acestea completează alte centre fixe deschise în perioada anterioară: la sediul primăriei, la sediul de primire a publicului al primăriei (fosta clădire a Banc Post) și cel de la Ciba. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.