Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În urma celor 181 de incendii înregistrate anul trecut, o persoană a murit şi pagubele materiale au fost evaluate la peste 5,5 milioane de lei | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » În urma celor 181 de incendii înregistrate anul trecut, o persoană a murit şi pagubele materiale au fost evaluate la peste 5,5 milioane de lei
În urma celor 181 de incendii înregistrate anul trecut, o persoană a murit şi pagubele materiale au fost evaluate la peste 5,5 milioane de lei

În urma celor 181 de incendii înregistrate anul trecut, o persoană a murit şi pagubele materiale au fost evaluate la peste 5,5 milioane de lei

  • În 2016, numărul incendiilor produse în Harghita a scăzut cu aproape 20 de procente faţă de anul anterior
  • Din analiza activităţii ISU pe anul 2016

În anul 2016, pompierii profesionişti şi voluntari harghiteni au intervenit în 2.185 de situaţii: 181 pentru stingerea incendiilor (8,28%); 87 în alte situaţii de urgenţă (3,98%); 1.755 pentru cazuri de urgenţă asistate de SIAMUD (80,32%); 14 pentru protecţia mediului (0,64%); 128 de alte intervenţii (5,86%); 20 de acţiuni pentru asigurarea-supravegherea zonei de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă (0,92 %).

Potrivit datelor statistice cuprinse în Analiza activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita pe anul 2016, în această perioadă s-au înregistrat 2.391 de solicitări pentru intervenţie, apeluri primite prin 112 sau prin alte moduri de anunţare, din care: 2.185 au fost deplasări cu intervenţii (91,38%); 144 deplasări fără intervenţie (6,02%); 38 de intervenţii de la care structurile Inspectoratului au fost întoarse din drum (1,59%); 24 de deplasări care s-au dovedit a fi alarme false (1,01%).

Din numărul total de deplasări cu intervenţie, la 2.005 au participat subunităţile specializate ale ISU „Oltul” Harghita (91,76%); la 3 – pompierii militari din cadrul ISU împreună cu forţe din judeţul Mureş; la 121 – subunităţile ISU în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU); iar la 56 – pompierii voluntari din cadrul SVSU. Totodată, la cele 2.185 intervenţii au participat: 59 ofiţeri; 7.769 subofiţeri; 1.526 personal din cadrul serviciilor voluntare; 341 reprezentanţi din cadrul IPJ Harghita; 38 reprezentanţi din cadrul IJJ Harghita; 52 reprezentanţi ai CLSU; 1.851 persoane civile.

Cu 41 de incendii mai puţine decât în 2015

În ceea ce priveşte incendiile, anul trecut numărul acestora a scăzut cu 18,47% faţă de 2015, de la 222 de intervenţii în urmă cu doi ani, la 181.

Conform sursei citate, în timpul intervenţiilor pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de 31.495.000 lei, 72 persoane (52 adulţi şi 20 copii) şi 123 animale. În anul 2015 au fost salvate bunuri în valoare de 36.849.000 lei, o persoană adultă şi 246 animale.

Anul trecut, în urma incendiilor au fost evaluate pierderi materiale în valoare de aproximativ 5.529.120 lei. De asemenea, o persoană a decedat în urma unui incendiu, trei au fost rănite, iar 41 de animale au murit.

Durata medie a intervenţiei la incendiile la care au participat subunităţile inspectoratului în anul 2016 a fost de 101 minute şi 96 secunde, în timp ce în 2015 a fost de 116 minute şi 53 secunde.

Anul trecut, incendiile produse au fost generate de: efect termic – 60 (33,15%); scurtcircuit – 43 (23,76%); jar sau scântei – 37 (20,44%); flacără – 31 (17,13%); trăsnet – 4 (2,22%); scântei mecanice – 2; autoaprindere – 1; explozie – 2; frecare – 1.

În ceea ce priveşte categoria alte intervenţii, cele 128 de evenimente (în scădere cu 24,26% faţă de 2015, când au fost 169) au constat în: 46 de incendii de vegetaţie uscată, 13 – deşeuri, 1 – mirişte, 45 incendii la coşuri de fum; o intervenţie pentru căutarea unei persoane dispărute, 11 misiuni de îndepărtare a unor copaci căzuţi, 6 intervenţii pentru consolidare mal pe râul Olt; 5 salvări de animale.

Conform documentului, anul trecut s-au înregistrat 87 de intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă: 66 la inundaţii (75,86%); 13 (15 în 2015) pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată; 7 pentru asigurarea de măsuri la evenimente publice de amploare generatoare de situaţii de urgenţă; şi una pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi.

Tot pe parcursul anului trecut, pompierii harghiteni au intervenit în 14 situaţii pentru protecţia mediului, în creştere cu 40% faţă de anul anterior analizei, când s-a intervenit în 10 asemenea cazuri.

1.752 de persoane asistate în urma intervenţiilor SIAMUD

Conform analizei citate, în 2016, modulul de descarcerare şi celelalte autospeciale din dotarea subunităţilor inspectoratului, dar şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit la 1.755 de cazuri de urgenţă, faţă de 1.711 în anul 2015. Astfel, în perioada analizată, din totalul intervenţiilor echipajelor SIAMUD, 1.673 au fost pentru acordarea de prim-ajutor medical de urgenţă – intervenţii SMURD (95,33%); 36 pentru descarcerare (în trei cazuri au intervenit serviciile voluntare); 46 pentru asistenţă persoane.

În total, au fost asistate 1.752 de persoane (1.653 adulţi şi 99 copii): 1.585 adulţi şi 99 de copii pe timpul intervenţiilor pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă; 37 de adulţi pe timpul intervenţiilor la descarcerare; 31 adulţi la intervenţiile pentru asistenţă persoane.

În timpul acestor intervenţii s-au înregistrat 15 persoane decedate: un adult pe timpul intervenţiilor la ajutor medical de urgenţă; şase adulţi pe timpul intervenţiilor la descarcerare; opt adulţi la intervenţiile pentru asistenţă persoane.

Timpul de răspuns al structurilor profesioniste în anul 2016, la evenimentele SIAMUD, în mediul urban a fost de 5,20 minute, iar în mediul rural de 14,87 minute. Iar durata medie a intervenţiilor în mediul urban a fost de 31,09 minute, iar în cel rural de 47,77 minute. Astfel că durata medie a deplasărilor la intervenţiile SIAMUD, în anul 2016, a fost de 9 minute şi 38 secunde, iar durata medie a intervenţiilor a fost de 38 minute şi 43 secunde.

Situaţia intervenţiilor pe subunităţi şi a serviciilor voluntare

Potrivit statisticilor ISU „Oltul”, Detaşamentul Miercurea-Ciuc a participat, în anul 2016, la 751 intervenţii: 37 pentru stingerea de incendii; 642 de intervenţii SIAMUD (615 prim-ajutor medical de urgenţă, 22 asistenţă persoane şi 5 intervenţii pentru descarcerare); 33 de alte situaţii de urgenţă (13 pentru asanarea teritoriului de muniţie neexplodată, o misiune de asigurare a unui eveniment public de amploare, 18 inundaţii şi o misiune pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi; 26 alte intervenţii (10 incendii de vegetaţie uscată, 4 intervenţii la  coşuri de fum, 4 intervenţii la deşeuri, 3 salvări de animale, 5 misiuni pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi); 13 acţiuni pentru asigurarea-supravegherea zonei de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă.

Detaşamentul Odorheiu-Secuiesc a intervenit, anul trecut, la 574 situaţii de urgenţă: 53 – la incendii; 472 intervenţii SIAMUD (446 prim-ajutor medical de urgenţă, 11 asistenţă de persoane şi 15 intervenţii pentru descarcerare); 14 alte situaţii de urgenţă (3 misiuni pentru asigurarea evenimentelor publice de amploare şi 11 inundaţii); 28 alte intervenţii (11 incendii de vegetaţie  uscată, 13 intervenţii la  coşuri de fum, una pentru deşeuri, una pentru salvare de animale şi două misiuni de îndepărtare a copacilor căzuţi); patru intervenţii pentru protecţia mediului; trei acţiuni pentru asigurarea-supravegherea zonei de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă.

Detaşamentul Gheorgheni a participat la 321 evenimente negative, constând în: 29 intervenţii la incendii; 262 intervenţii SIAMUD (249 – prim-ajutor medical de urgenţă, patru – asistenţă de persoane şi nouă – intervenţii pentru descarcerare); 15 alte situaţii de urgenţă (12 – inundaţii şi 3 – misiuni pentru asigurarea evenimentelor publice de amploare); 12 alte intervenţii (7 – incendii de vegetaţie uscată, trei intervenţii la coşuri de fum şi două intervenţii la deşeuri); două misiuni de asigurare-supraveghere a zonei de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă; una pentru protecţia mediului.

Garda de intervenţie nr. 2 Topliţa a intervenit la 318 situaţii de urgenţă: 37 pentru stingerea de incendii; 237 intervenţii SIAMUD (226 – prim-ajutor medical de urgenţă, trei – asistenţă persoane şi opt intervenţii pentru descarcerare); 12 inundaţii; 27 alte intervenţii (5 incendii de vegetaţie uscată, 18 intervenţii la coşuri de fum, trei intervenţii la deşeuri şi o salvare animale); cinci intervenţii pentru protecţia mediului.

Garda de intervenţie nr. 3 Corbu a participat la 154 situaţii de urgenţă: şase intervenţii la incendii; 138 intervenţii SIAMUD (137 prim-ajutor medical de urgenţă şi o intervenţie pentru asistenţă persoane); şapte inundaţii; trei în categoria alte intervenţii (un incendiu de vegetaţie uscată, o intervenţie la un coş de fum şi o misiune pentru căutarea unei persoane dispărute).

Pompierii militari de la Punctul de lucru Bălan au intervenit la 11 situaţii de urgenţă: trei incendii; două inundaţii; trei incendii de vegetaţie uscată; două misiuni de asigurare-supraveghere a zonei de producere probabilă a situaţiilor de urgenţă; o intervenţie SIAMUD (1 asistenţă persoane).

În ceea ce priveşte serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, acestea au intervenit în 56 cazuri: şase incendii; trei intervenţii SIAMUD – descarcerare; patru inundaţii; 29 alte intervenţii (12 incendii de vegetaţie uscată, patru intervenţii la coşuri de fum, trei – deşeuri, şase intervenţii pentru consolidare mal pe râul Olt şi patru intervenţii pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe partea carosabilă; patru intervenţii pentru protecţia mediului).

Totodată, în anul 2016, subunităţile ISU „Oltul” au executat 859 de activităţi de educare şi instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă,  recunoaştere în teren şi 72 de exerciţii cu forţe în teren.

∗∗∗

Analiza activităţii desfăşurate de ISU „Oltul” Harghita în anul 2016 a avut loc în sala mare a Palatului administrativ din municipiul Miercurea-Ciuc, eveniment la care au participat prefectul judeţului Harghita, Adrian-Jean Andrei, adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, col. Cezar-Mihai Damian, subprefectul judeţului Harghita, Petres Sàndor, comandanţii şi şefii unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, oficialităţi din cadrul instituţiilor deconcentrate de la nivelul judeţului Harghita, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita.

Analiza a fost prezentată de inspectorul şef al ISU „Oltul” Harghita, col. Stelian Cimpoeşu, pe toate domeniile de activitate: intervenţia operativă, componenta preventivă, nivelul tehnicii de intervenţie, gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse şi realizate pentru anul 2016, cât şi obiectivele unităţii pentru anul 2017. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.