Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În decembrie se va putea circula pe podul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 2 mai 2024
Home » Societate » În decembrie se va putea circula pe podul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc
În decembrie se va putea circula pe podul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc

În decembrie se va putea circula pe podul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc

Autorităţile locale din Miercurea-Ciuc se aşteaptă ca circulaţia pe podul peste calea ferată, care a fost supus unor ample lucrări de reabilitare şi reconstrucţie, să poată să fie deschisă atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni şi biciclişti în prima parte a lunii viitoare. Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, a declarat publicaţiei noastre că recepţia lucrărilor de la podul peste calea ferată trebuie făcută în acest an şi trebuie efectuată şi plata finală şi nu se va întârzia în niciun caz până în luna ianuarie a anului viitor.

Acesta a precizat că în prezent se lucrează la sistemul de prindere a panourilor fonoabsorbante care vor fi montate pe marginile podului şi imediat cum sosesc acestea vor fi instalate, alături de elementele de plexiglas care vor fi aşezate deasupra lor. Bors Béla a mai spus că în zilele anterioare s-au derulat lucrări de asfaltare, pe ambele părţi, sub pod şi lângă această structură şi a fost nevoie şi de demararea unor operaţiuni de remontare, la solicitarea companiei de căi ferate, a unor şine vechi, nefolosite de zeci de ani, care fuseseră scoase în timpul activităţilor de reconstrucţie. Sunt în derulare lucrări şi pentru asigurarea legăturii corespunzătoare cu strada Harghita pentru circulaţia pietonilor şi bicicliştilor.

„S-a făcut betonarea, zidul de sprijin, pentru a continua rampa şi săptămâna aceasta sau următoarea se va face conectarea şi va fi totul OK. Noi deschidem pasajul când avem conectarea adecvată cu strada Harghita. Nu se pune problema să deschidem doar pentru autoturisme. Vom deschide simultan. Era o primă gândire să deschidem doar pentru autoturisme şi după aceea pentru traficul pietonal şi cel pentru biciclişti, dar o să deschidem deodată pentru toată lumea, pentru că din motive de siguranţă aşa este mai bine”, a mai afirmat viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc.

Lucrările de reconstrucţie a podului peste calea ferată din Miercurea-Ciuc au fost demarate în luna aprilie a anului trecut, fiind realizate în cadrul Planului de Mobilitate Urbană, cu o finanţare din partea Uniunii Europene în valoare de 17,24 milioane de lei. Costurile totale au crescut însă semnificativ în ultimul an, finanţarea europeană reprezentând doar o treime din suma finală. Podul a fost construit în anul 1974.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.