George-Bogdan TOFAN, Personalitatea cărturarului Octavian C. Tăslăuanu: Dimensiuni biobibliografice
(Editura Mega, Cluj-Napoca, 2025, 324 pagini)
- Lansare de carte
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, ora 12:00, în sala de şedinţe a Primăriei Bilbor va avea loc lansarea volumului Personalitatea cărturarului Octavian C. Tăslăuanu: Dimensiuni biobibliografice, autor George-Bogdan TOFAN. Monografia reprezintă prima teză de doctorat închinată operei şi personalităţii scriitorului şi militantului transilvănean Octavian Codru Tăslăuanu, susţinută în cadrul Şcolii Avansate a Academiei Române, Şcoala Doctorală Istorie şi Arheologie a Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea CŞ II dr. habil. Iosif-Marin BALOG.
Publicarea ei la Editura Mega din Cluj-Napoca, în această toamnă, a fost posibilă în urma câştigării de către Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu a unui proiect de fonduri culturale nerambursabile puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Harghita, prin Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea. Proiectul a fost co-finanţat de Primăria şi Consiliul Local Bilbor şi de Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu.
Cu această ocazie adresăm gânduri de preţuire şi recunoştinţă domnului Béla Kolcsár, managerul Centrului Cultural şi de Arte Lăzarea, respectiv domnului Ilie-Daniel Hângan, primarul comunei Bilbor, şi către consilierii locali, pentru sprijinul oferit.
Cel de-al doilea proiect de suflet derulat tot prin Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu a constat în reabilitarea generală a mormântului familiei TĂSLĂUANU din Bâtca Bisericii, Bilbor. Acolo îşi aşteaptă învierea preotul Ioan şi preoteasa Anisia – părinţii cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, respectiv fratele cel mic – Cornel-Anton. Cu ocazia lansării de carte va avea loc şi sfinţirea monumentului închinat acestei familii – etalon al identităţii româneşti. Alese mulţumiri aducem firmei Funerar Granit Construct din Reghin, prin echipele domnilor Alexandru-Florin SUCIU şi Adrian CURTICĂPEAN, care într-adevăr nu s-au dezis de sloganul lor, şi anume acela de a transforma „piatra în artă”.
Revenind la teza de doctorat, aceasta este alcătuită din şapte capitole, precedate de un Argument, iar la final sunt Concluziile, Anexele, Summary (rezumatul în limba engleză) şi Bibliografia.
În cadrul Argumentului am prezentat într-o manieră detaliată motivele alegerii acestei teme, totul plecând în urmă cu opt ani, înainte de Anul Centenar, când am început documentarea în vederea întocmirii unui studiu legat de contribuţia lui Octavian C. Tăslăuanu la desăvârşirea Marii Uniri. În paralel, am început să-mi achiziţionez volum după volum de la diverse anticariate din ţară, pe care le-am citit pe nerăsuflate. De aici a apărut pasiunea. Pasiunea de a căuta tot ce ţine de acest autor.
În cele din urmă am reuşit să public acel articol în prestigioasa revistă Transylvanian Review, arondată Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, material care a fost deosebit de bine receptat, lucru care m-a impulsionat să-mi continui cercetarea, cu toate că de ceva vreme se instalase în mintea mea curiozitatea descoperirii unor noi scrieri aparţinătoare acestei mari personalităţi. Desigur că la un moment dat am ajuns la un prim punct de inflexiune, marcat de cvasi imposibilitatea identificării unor volume bibliofile din opera lui Tăslăuanu, moment pe care l-am depăşit cu succes după o perioadă ceva mai lungă de aşteptare, când am început să-mi lărgesc aria de cercetare la mai multe biblioteci din ţară. Acesta a fost al doilea moment semnificativ de prag care m-a determinat să-mi asum o frumoasă, dar grea responsabilitate, şi anume aceea de a înmănunchea în premieră întreg ciclul de memorialistică Spovedanii, format din 15 secţiuni, reuşind astfel să editez într-o formă unitară opera omnia a acestui cărturar transilvănean. Au rezultat patru volume masive, primele trei fiind apărute la Editura Argonaut din Cluj-Napoca în anul 2020, pentru care am fost gratulat de Academia Română cu Premiul Dimitrie Onciul, ediţia 2020, iar ultimul volum, cel de-al patrulea, a apărut în 2023, la Editura Mega din Cluj-Napoca.
Trebuie să recunosc că am avut un mare avantaj, şi anume acela al originii de baştină comună cu autorul studiat, care reprezintă şi cheia de boltă a acestui mare proiect, fiindu-mi destul de facil să intru în contact cu urmaşii familiei Tăslăuanu, pe unii dintre ei cunoscându-i cu mult timp înainte, şi care s-au dovedit a fi deosebit de deschişi a mă sprijini cu informaţii, fotografii, acte şi corespondenţe. A trebuit să mă ocup puţin şi de genealogie, în vederea revizuirii şi completării arborelui genealogic, în special pe linia fraţilor şi a surorilor lui Octavian C. Tăslăuanu şi a celor 21 de nepoţi. În afară de aceasta am avut marea bucurie de a mijloci chiar eu legăturile dintre anumiţi strănepoţi, care nu se cunoscuseră până la acea dată. Parcurgând toată această muncă de cercetare în calitate de îngrijitor de ediţie, trecerea la pasul următor – acela de a întreprinde un demers doctoral – a venit aproape de la sine.
În primul capitol, intitulat Referinţe critice şi istoriografice privind personalitatea şi opera cărturarului Octavian C. Tăslăuanu, am surprins într-o manieră aproape exhaustivă cele mai relevante scrieri legate de Octavian C. Tăslăuanu, începând din anul 1902 şi până în prezent. Cât priveşte metodologia de cercetare, ţinând cont de caracterul interdisciplinar al acestui demers, s-a făcut apel la un întreg arsenal metodologic clasic, uzitând de metoda dialectică, inductivă, deductivă, analizei, sintezei, comparativă, istorică şi cartografică.
Cea mai mare parte din cercetare provine din surse inedite, pe care le-am identificat în diverse fonduri arhivistice cum ar fi: Biblioteca Academiei Române; Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti; Arhiva Ministerului Afacerilor Externe; Arhivele Militare Naţionale; Muzeul Naţional de Istorie a României; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii; Arhivele Naţionale ale României; Serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale din Mureş, Cluj, Dolj; Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” Cluj-Napoca; Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu; Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Ploieşti; Biblioteca Naţională a României; Arhiva Primăriei Bilbor; Arhiva personală a subsemnatului şi diverse colecţii particulare ale unor diverşi bibliofili din ţară. Tot inedite sunt şi sursele orale, rezultate din diverse interviuri, anchete structurate sau discuţii formale, avute în decursul timpului cu urmaşii familiei Tăslăuanu.
O pondere semnificativă din economia acestui demers doctoral o au sursele edite, reprezentate în principal de diverse publicaţii periodice (87 de ziare şi reviste din anumiţi ani), la care se adaugă dicţionare, monografii, almanahuri, ediţii critice şi memorii, lucrări de specialitate, studii şi articole, respectiv webografie.
Respectând logica în cercetare, o analiză asupra familiei Tăslăuanu era indispensabilă, familie pe care o consider un adevărat etalon al identităţii româneşti. Originea, cât şi portretele membrilor ei sunt pe larg prezentate în capitolul II al tezei, textul fiind intercalat de un bogat material iconografic, care nu numai că facilitează posibilitatea de înţelegere a problemei urmărite, ci îl şi face mai atractiv. În cealaltă jumătate a capitolului II este analizat întregul traseu educaţional al lui Octavian C. Tăslăuanu, pe baza documentelor aflate în Arhiva Luceafărului, la Secţia de Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, care au fost traduse şi prelucrate pentru obţinerea unei imagini de ansamblu asupra situaţiei şcolare a elevului şi studentului Octavian C. Tăslăuanu între anii 1885-1902.
În cel de-al treilea capitol sunt surprinse aspectele legate de traseul profesional şi misiunile din Budapesta, când profesorul Ioan Bianu i-a recomandat lui Octavian C. Tăslăuanu să depună o cerere către Secretariatul General al Ministerului Afacerilor Străine în vederea ocupării postului de secretar-interpret la Consulatul Român din Budapesta, care era vacant de aproape un an. Numirea pe post s-a realizat prin Înalt Decret Regal, nr. 1 260 din 1 aprilie 1902, fiind remunerat lunar cu infima sumă de 227 lei, în ciuda faptului că interpretariatul presupunea o largă paletă de activităţi. În afară de aceasta, „protectorul” Bianu îl însărcinase cu o misiune politică secretă, şi anume aceea de a fi vector informator asupra situaţiei românilor din Ungaria, informaţii care trebuiau împărtăşite decidenţilor politici din Bucureşti. Din raţiuni pecuniare şi din lipsă de timp, Tăslăuanu nu a putut să-şi desfăşoare această activitate aşa cum şi-a dorit-o, întrucât în afară de consulat s-a implicat activ şi în mişcarea de la Luceafărul, devenind la scurt timp (28 martie 1903) proprietar-editorul acestei reviste. Ultima parte care încheie acest capitol este destinată prezentării istoricului revistei Luceafărul din ceea ce numim epoca budapestană (1902-1906), o perioadă extrem de tumultuoasă în ceea ce priveşte consolidarea echipei redacţionale şi a colaboratorilor, peste care s-a suprapus frecvent lipsa fondurilor financiare ce puneau mereu sub semnul întrebării viabilitatea revistei.
Capitolul IV – În oraşul de pe malurile Cibinului… –surprinde o nouă etapă din viaţa lui Octavian C. Tăslăuanu, în care primează activitatea sa de secretar administrativ al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) din Sibiu, în perioada 1 septembrie 1906 – 1 iunie 1915.
Din această calitate a îndeplinit cumulativ mai multe sarcini, precum: referent şi notar al şedinţelor Comitetului Central şi al adunărilor generale, întocmind cele mai sistematice procese-verbale; a asigurat corespondenţa cu autorităţile publice, organele asociaţiei şi cu publicul din străinătate; s-a ocupat de organizarea şi activitatea din despărţăminte, dublând numărul lor; a iniţiat o serie de cursuri de alfabetizare pentru ţărani şi conferinţe pe teme agricole; s-a preocupat de rolul mişcării teatrale ca dimensiune a naţionalităţii; a prezentat comunicări în cadrul adunărilor secţiilor ştiinţifice-literare ale Asociaţiunii organizate la Sibiu sau în cadrul unor despărţăminte din Transilvania; i s-a încredinţat revista Transilvania (1907), devenind redactorul ei, iar în 1913 avea să ajungă directorul ei, modificându-i radical planul editorial; s-a ocupat de reorganizarea Bibliotecii poporale a Asociaţiunii, fondul de carte fiind organizat după modelul aplicat de Academia Română, cu fişe pe materii şi secţii separate a periodicelor şi manuscriselor; a tipărit o colecţie de volume literare sub „brandul” Biblioteca scriitorilor de la noi; a sprijinit activitatea soţiei sale, Adelina, care a fondat în programul ASTREI – Biblioteca copiilor şi a tinerimii.
De asemenea, a avut o contribuţie semnificativă la edificarea şi funcţionarea Muzeului Asociaţiunii din Sibiu, îndeplinind funcţia de custode, fără să fie remunerat suplimentar, reuşind numai el până în 1914 să achiziţioneze în jur la 1.000 de exponate din Bilbor şi împrejurimi (Corbu, Tulgheş, Bicaz, Stânceni, Hodac, Potoc, Sălişte, Răşinari, Bran etc).
Numele lui Tăslăuanu este legat indubitabil de revista Luceafărul, în cea de-a doua sa epocă – epoca sibiană (7 octombrie 1906 – 16 iulie 1914) – cea mai prolifică perioadă a revistei, atât din punct de vedere financiar, cât şi în ceea ce priveşte diversitatea şi calitatea articolelor cu conţinut cultural, social, chiar şi politic, având un număr impresionat de colaboratori (peste 50), în anul 1908 numărul abonaţilor ajungând la circa 2.800, din care aproximativ 2.000 de exemplare erau distribuite în Transilvania.
Prezentarea acestei etape sibiene din viaţa lui Octavian C. Tăslăuanu ar fi incompletă fără să nu amintim şi de scumpa lui consoartă – Adelina, pasionată de literatura pentru copii, o deschizătoare de drumuri în literatura noastră românească prin cele patru volume intitulate Biblioteca copiilor şi a tinerimii. Destinul a făcut ca după numai 3 ani şi 7 luni de la căsătoria cu Octavian C. Tăslăuanu avânturile sale nobile să fie frânte de o boală nemiloasă de inimă, murind la frageda vârstă de 33 de ani.
Capitolul se încheie cu mobilizarea pe frontul din Galiţia, unde Tăslăuanu timp de trei luni a cunoscut infernul din tranşee, scăpând ca prin minune cu viaţă. După un plan bine pus la punct, în noaptea de 2 mai 1915 a reuşit să treacă frontiera peste Munţii Cernei, ajungând la pichetul din satul Podeni, predându-se grănicerilor, care l-au escortat până la Drobeta-Turnu Severin, iar de acolo a ajuns în Bucureşti.
Capitolul V – Calvarul neutralităţii şi înrolarea în Armata Română. Tribulaţiile antreprenoriale din domeniul tipografiei. Împlinirea familială – surprinde în primul rând activitatea propagandistică din Bucureşti a lui Octavian C. Tăslăuanu, care milita vehement pentru intrarea României în război alături de Antantă.
Sub presiunea evenimentelor, Tăslăuanu intră „pe portiţa din dos” în Armata Română, având sarcina de a organiza incursiuni de cercetare în spatele frontului inamic, fiind ulterior numit locotenent-translator, iar apoi la propunerea generalului Eremia Grigorescu ajunge ofiţer de legătură al Comandamentului Corpului IV de Armată din Oneşti. Fire vizionară, intuieşte imediat rolul unui birou de informaţii, devenind conducătorul acestuia (februarie 1917), avându-i alături pe Mihai Popovici, Aurel P. Bănuţ şi Arthur Enăşescu. Pentru serviciile aduse Armatei Române a fost avansat la gradul de căpitan, iar după mai multe insistenţe i s-a recunoscut cetăţenia română. Tot atunci a reluat ideea înfiinţării Corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni, întocmind un nou memoriu pe care l-a înaintat Regelui Ferdinand, la Iaşi, în 6 octombrie 1917.
Chinuit de o gastroenterită, Tăslăuanu părăseşte frontul şi se retrage la Iaşi, unde activează în calitate de secretar în cadrul Comitetului Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria, condus de Alexandru Lapedatu, comitet care şi-a încetat activitatea odată cu actul Unirii de la Alba Iulia.
La Iaşi, Octavian C. Tăslăuanu şi-a reînceput proiectele culturale pe care le demarase la Sibiu, şi care fuseseră întrerupte de război, proiectând Institutul de Arte Grafice şi Editură Dacia, pe care din păcate nu a putut să-l înfăptuiască, deoarece ministrul cenzurii a refuzat să-i emită autorizaţia pentru tipărirea prospectului de subscriere a institutului şi apelul pentru abonamente la revista Luceafărul, care trebuia să apară începând cu 1 iulie 1918.
La Iaşi a reuşit să înfiinţeze o agenţie de informaţii telegrafice şi de publicitate sub numele de Dacia, care sub masca unui organism de presă desfăşura activităţi de spionaj, diversiune şi sabotaj în Transilvania, ocupată de Puterile Centrale.
Tot la Iaşi o cunoaşte pe Fatma-Alice Sturdza, descendentă din vechea familie boierească Sturdza, nepoata lui Costache Negri şi a lui Vasile Sturdza, fost caimacam al Moldovei. Cu ea se împlineşte familial, având un fiu, care moare la numai un an de la naştere, durerea fiindu-i alinată de naşterea unei fetiţe, Dafina-Maria, la 11 august 1921.
Capitolul VI – Reîntoarcerea în capitala României Întregite. Mirajul vieţii politice şi frângerea destinului cărturarului Octavian C. Tăslăuanu – surprinde aspectele legate de fondarea Societăţii anonime pe acţiuni Luceafărul şi „reînvierea” revistei Luceafărul, în ceea ce numim epoca bucureşteană (1 ianuarie 1919 – 16 aprilie 1920), o perioadă foarte scurtă în care au apărut doar 33 de numere ale revistei.
În paralel, Tăslăuanu a pus bazele Institutului de Arte Grafice Ardealul din Cluj, în teză fiind surprinse în amănunt informaţii legate de înfiinţare, statut şi patrimoniu material.
Urmează apoi activitatea politică a lui Octavian C. Tăslăuanu, care a făcut parte din cea de-a doua guvernare a generalului Alexandru Averescu, fiind numit ministru al Industriei şi Comerţului (13 martie 1920 – 23 octombrie 1920), respectiv ministru la Departamentul Lucrărilor Publice (16 noiembrie 1920 – 1 ianuarie 1921). În 1926, Octavian C. Tăslăuanu revine în prim-planul politicii româneşti, când este reprimit în sânul Partidului Poporului, adjudecându-şi un mandat de senator în judeţul Mureş. Din această calitate a înaintat propunerea ca România să fie reprezentată de o delegaţie care să ia parte la Congresul Uniunii Paneuropene ce urma să aibă loc la Viena în toamna anului 1926, însă miopia politicianismului românesc a făcut ca acest moment să fie ratat. La 17 august 1932, Tăslăuanu demisionează din Partidul Poporului, revenind la matcă, alături de Iuliu Maniu, în Partidul Naţional Ţărănesc, fără a mai avea însă un rol semnificativ în conducerea partidului.
Capitolul VII – Anii înţelepciunii patriarhale. Cinstirea memoriei şi operei lui Octavian C. Tăslăuanu – surprinde istoricul revistei Dacia, înfiinţată de Tăslăuanu cu un an înainte de a muri, cu accent pe articolele semnate de el.
Cât priveşte Centenarul naşterii publicistului Octavian C. Tăslăuanu, au fost trecute în revistă principalele momente de la aniversarea respectivă, care a avut loc în zilele de 22 şi 23 mai 1976, la Topliţa şi Bilbor, când a fost organizată o sesiune de cumunicări ştiinţifice la care au participat profesori şi cercetători din Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Târgu Mureş. În anul 1991 unul dintre liceele din Topliţa primeşte numele lui Octavian C. Tăslăuanu, iar doi ani mai târziu şi şcoala din Bilbor îl ia ca patron spiritual, devenind Şcoala Generală Nr. 1 „Octavian Codru Tăslăuanu”. Aşa au avut să se nască primele aniversări anuale de comemorare ale vieţii şi activităţii publicistului, în jurul datei de 1 februarie, iar începând cu anul 2005 s-a organizat Colocviul Naţional „Octavian C. Tăslăuanu pe coordonatele timpului”, ajuns în acest an la cea de-a XVIII-a ediţie.
Astăzi trăim vremuri complicate, într-un context geopolitic foarte dinamic, cu o Uniune Europeană constrânsă de provocări economice fără precedent, urmare a Brexit-ului şi pandemiei de COVID-19, peste care s-a suprapus războiul fratricid de la graniţa de nord-est a ţării noastre, readucându-se în actualitate la nivelul spaţiului geografic românesc două probleme fundamentale percepute, dezvoltate şi promovate de ministrul Octavian C. Tăslăuanu: problema reindustrializării primei societăţi de explozibile din Făgăraş, respectiv ideea democratică de integrare europeană, care vine într-un moment aparte atunci când România în calea devenirii sale europene s-a aflat până de curând în postura de candidat la integrarea în spaţiul Schengen.
Prin urmare, avantajaţi de scurgerea timpului, avem o imagine generală asupra modului de gândire vizionar, profund şi sincer al lui Octavian C. Tăslăuanu, descoperind acum o neaşteptată actualitate recurentă, motiv pentru care am putea totuşi învăţa din scrierile lui pentru a nu repeta încă o dată greşelile trecutului.
Dr. George-Bogdan TOFAN,
preşedinte-fondator Fundaţia Octavian C. Tăslăuanu
