ITM Harghita: Amenzi de peste 200.000 de lei în urma controalelor din septembrie

0

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita a desfăşurat în luna septembrie 2025 un număr total de 123 de controale la angajatori persoane fizice şi juridice, vizând respectarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Conform unui comunicat emis de ITM Harghita, în domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 80 de verificări, în urma cărora 44 de angajatori au fost sancţionaţi. Inspectorii au aplicat 90 de sancţiuni, dintre care 14 amenzi în valoare totală de 99.000 de lei şi 76 de avertismente cu rol preventiv. Cele mai frecvente abateri au vizat primirea la muncă a persoanelor fără contract individual scris, nerespectarea repausului săptămânal, evidenţierea incorectă a timpului de muncă şi acordarea unor salarii mai mari decât cele declarate oficial în documentele fiscale. Au mai fost constatate încălcări privind transmiterea în termen a datelor în REVISAL, acordarea concediilor de odihnă, plata salariilor, lipsa regulamentelor interne sau nerespectarea obligaţiilor legate de protecţia maternităţii şi prevenirea hărţuirii la locul de muncă.

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, inspectorii ITM Harghita au efectuat 43 de controale, soldate cu sancţionarea a 30 de angajatori. Au fost aplicate 65 de sancţiuni, dintre care 14 amenzi în valoare cumulată de 102.000 de lei şi 51 de avertismente. Potrivit sursei citate, printre neconformităţile constatate s-au numărat lipsa semnalizării de securitate, nepurtarea echipamentelor de protecţie de către lucrători, fişe de instruire completate parţial, lipsa unor dispozitive de protecţie la utilaje, depozitarea necorespunzătoare de materiale în centrale termice, absenţa evaluărilor de risc şi utilizarea unor cabluri electrice deteriorate sau poziţionate periculos. Totodată, au fost dispuse două sistări ale activităţii din cauza utilizării unor echipamente necorespunzătoare şi a organizării deficitare a unui şantier.

La finalul lunii septembrie, în aplicaţia REVISAL erau active 80.777 de contracte individuale de muncă, fiind înregistrate totodată 32 de contracte colective de muncă.

Inspectoratul a mai comunicat existenţa a 9 evenimente de muncă aflate în curs de cercetare pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii acestora. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.