Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Focuri de veghe pentru intenţii întunecate | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Societate » Focuri de veghe pentru intenţii întunecate
Focuri de veghe pentru intenţii întunecate

Focuri de veghe pentru intenţii întunecate

  • Comunicat

Şi în acest an suveranitatea statului român şi autoritatea României în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au fost sfidate şi călcate în picioare printr-o manifestare demnă de perioada medievală la care organizatorii îi îndeamnă pe locuitorii din această zonă să se întoarcă. Au fost aprinse „focuri de veghe” în peste o sută de localităţi din judeţele Harghita şi Covasna, pentru a reitera solicitarea autonomiei pentru aşa-zisul „ţinut secuiesc”. La fiecare dintre focurile de veghe aprinse pe înălţimile din apropierea aşezărilor a fost citită proclamaţia evenimentului, semnată, ca şi în anii precedenţi, de Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iniţiatorul şi organizatorul focurilor de veghe.

Ca un afront adus statului român şi ca o dovadă în plus că aceşti aşa-zişi apărători ai drepturilor minorităţilor nu doresc altceva decât ruperea unui teritoriu din trupul României, organizatorul a reafirmat importanţa implementării unei aşa-zise „cărţi de identitate secuieşti”. Fără nici o utilitate practică şi fără nici o bază legală, revizioniştii maghiari doresc să impună un act de identitate paralel în Transilvania, accentuând şi mai mult tensiunile interetnice şi promovând o atitudine complet în favoarea segregării. A crea acte de identitate paralele aduce aminte de cele mai sumbre perioade ale istoriei, când minorităţi etnice erau separate prin acte şi însemne pentru a nu se amesteca cu majoritatea.

Aceste atitudini contrare tuturor valorilor europene, a spiritului democratic şi a nevoii de dialog interetnic nu fac decât să demonstreze viziunea anti-românească a celor care caută separarea pe criterii etnice. Atmosfera şi mesajul transmis prin această acţiune a liderilor separatişti subliniază o mentalitate medievală, prin focuri de veghe şi cu husari în uniforme de mult uitate în negura istoriei, observăm care sunt adevăratele atitudini şi obiective. Din păcate, aceste focuri de veghe nu au putut să lumineze minţile celor care doresc să vadă România risipită, ele demonstrând doar intenţii întunecate.

Atragem atenţia autorităţilor statului, prefecturilor şi Ministerului Afacerilor Interne că aceste manifestaţii care au ca scop disoluţia statului român şi pierderea completă a autorităţii în zonă vor continua, iar mesajul devine tot mai accentuat şi sfidător. Este cu atât mai îngrijorător acest demers în contextul geopolitic european din prezent. Cu un război sângeros în apropiere, lideri de mişcări secesioniste doresc modificarea graniţelor şi creează tensiuni interetnice, fapt pe care îl condamnăm în totalitate. Solicităm investigarea temeinică a iniţiativelor privind actul de identitate aşa-zis „secuiesc” şi respingem cu fermitate orice tentativă de separare ori segregare a populaţiei pe criterii etnice.

Consiliul Director al

Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.