Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Festivalul Luminii – sărbătoarea pozitivismului | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Festivalul Luminii – sărbătoarea pozitivismului
Festivalul Luminii – sărbătoarea pozitivismului

Festivalul Luminii – sărbătoarea pozitivismului

Miercurea-Ciuc, sâmbătă, 9 mai

 

Municipiul Miercurea-Ciuc este una din cele peste 20 de localităţi din ţară care organizează  Festivalul Luminii 2015, ce se va desfăşura sincron în seara zilei de 9 mai 2015. Manifestarea, având ca motto „Descoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”, are ca scop evidenţierea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană.

Evenimentul va fi organizat de Centrul Local „Orion” Miercurea-Ciuc al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” şi urmează să se desfăşoare în Parcul Central al municipiului. Astfel, în data de 9 mai, între orele 20:30-22:00, cetăţenii din Miercurea-Ciuc vor putea participa, indiferent de vârstă, sex, religie, naţionalitate sau etnie la această sărbătoare de-acum tradiţională a pozitivismului.

Festivalul Luminii este un proiect cu caracter spiritual şi interactiv – şi este răspunsul cercetaşilor la lumea agitată în care trăim. Specificul acestui eveniment este aprinderea pe parcursul celor două ore a unui număr de 2.000 de lampioane din hârtie. Evenimentul se adresează fiecărui individ în parte, datorită laturii spirituale a acestuia, prin care se doreşte eliberarea de stres şi revenirea la valori precum încrederea în sine şi în ceilalţi, altruismul, optimismul. În acest mod, persoanele prezente nu sunt doar spectatori, ci participă activ şi trăiesc fiecare, în propriul mod, ideea şi spiritul Festivalului Luminii.

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.