Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Festival Cinematografic la Miercurea-Ciuc – ediţia I | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 3 mai 2024
Home » Timp Liber » Festival Cinematografic la Miercurea-Ciuc – ediţia I
Festival Cinematografic la Miercurea-Ciuc – ediţia I

Festival Cinematografic la Miercurea-Ciuc – ediţia I

21-30 septembrie 2017

Prima seară a festivalului cinematografic deja s-a consumat şi-mi place să cred că amatorii de filme artistice au apreciat oferta ce le-a fost pregătită de organizatori. Pentru zilele/serile următoare vă sugerăm să vă îmbrăcaţi adecvat – cu o şapcă, un şal călduros şi o geacă impermeabilă – pentru că suntem la sfârşitul lunii septembrie şi, din păcate, exact acum vremea şi-a găsit să se dezlănţuie. Nu este cazul, totuşi, să ne închidem în case, nici să ne întristăm, cu optimism şi voie bună profitaţi de ceea ce oferă acest festival, cel mai important lucru fiind faptul că producţiile cinematografice sunt de foarte bună calitate, sunt filme premiate şi, toate acestea, pe lângă posibilitatea de a vă întâlni cu prietenii în piaţeta primei ediţii a festivalului cinematografic din reşedinţa de judeţ.

Filmele zilelor următoare

Vineri, 22 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – Să mori odată! (HU, 2016, regia Kamondi Zoltán); ora 18:30 – 6,9 pe scara Richter (RO, 2016, r. Nae Caranfil); ora 21:45 – Dintr-un motiv inexplicabil (HU, 2014, r. Reisz Gábor);

Sâmbătă, 23 septembrie: ora 15:00 – Desene animate; ora 16:30 – Mama mea şi alţi ţăcăniţi din familie (HU, 2015, r. Fekete Ibolya); ora 18:30 – De ce eu? (RO, 2015, Tudor Giurgiu); ora 21:45 – #Sohavégetnemérős (HU, 2016, r. Tiszeker Dániel);

Duminică, 24 septembrie: ora 15:00 – Desene animate; ora 16:15 – Povestea iubirii (FR-CA-USA-RO, 2016, r. Radu Mihăileanu); ora 18:30 – Despre trup şi suflet (HU, 2017, r. Enyedi Ildikó); ora 21:15 – Gândeşte-te la mine (HU, 2016, r. Kern András);

Luni, 25 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – The Happiest Day in the Life of Olli Maki (FIN, 2016., r. Juho Kuosmanen); ora 18:30 – Bacalaureat (RO, 2016, r. Cristian Mungiu); ora 21:15 – Febră în zori (HU, 2015, r. Gárdos Péter);

Marţi, 26 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – Mama mea şi alţi ţăcăniţi din familie; ora 18:30 – Bucia temporală (HU, 2016, r. Madarász Isti); ora 21:15 – Leviafan (RUS, 2014, r. Andrej Zvjagincev);

Miercuri, 27 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – Născută miercuri (HU, 2015, r. Horváth Lili); ora 18:30 – It’s Not the Time of My Life (HU, 2016, r. Hajdu Szabolcs); ora 21:15 – În ceaţă (RUS, 2012, r. Sergei Loznitsa);

Joi, 28 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – Febră în zori; ora 18:30 – Câini (RO, 2016, r. Bogdan Mirică); ora 21:15 – Oraşul câinilor (HU, 2014, r. Mundruczó Kornél);

Vineri, 29 septembrie: ora 15:00 – Desene animate Legendárium; ora 16:45 – Îngrijitoarea (HU, 2016, r. Edelényi János); ora 18:30 – Die Reise mit Vater (RO-GER, 2016, r. Anca Miruna Lăzărescu); ora 21:45 – Liza, zâna-vulpe (HU, 2015, r. Ujj Mészáros Károly);

Sâmbătă, 30 septembrie: ora 16:00 – Filmul publicului; ora 18:30 – Filmul publicului; ora 21:00 – Film de închidere.

 

Informaţie utilă

Vânzările online de bilete au început în data de 21 septembrie, posibilitatea de a intra în posesia biletelor va fi întregită de casieria festivalului instalată în incinta Teatrului municipal.

Reamintim

Pentru proiecţiile de la ora 18:30, costul unui bilet este de 20 de lei şi la acest film nu se aplică reduceri de preţ. Pentru proiecţiile pentru copii de la ora 15:00, costul biletului este de 7 lei, iar pentru grupuri de peste 5 persoane, costul unui bilet/persoană este de 5 lei. Pentru celelalte proiecţii, preţul unui bilet este de 15 lei. Preţul unui bilet pentru pensionari (peste 60 de ani), elevi, studenţi (sub 26 de ani) şi persoane cu dizabilităţi este de 10 lei.

Brăţările festivalului

Programele organizate în spaţiul de festival pot fi frecventate doar de persoanele care au intrat în posesia unei brăţări din material textil, adulţii care cumpără cel puţin un bilet, primesc o brăţară de culoare roşie, care le facilitează accesul în piaţeta de festival pe toată durata evenimentului.

În cazul procurării de bilete pentru proiecţiile destinate copiilor, micii spectatori vor primi câte o brăţară de culoare albă, care le permite accesul în spaţiul de festival în intervalul orelor 15:00-18:00 – după cum ne-au informat organizatorii.

AURELIA ILUŢ

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.