Este oare sănătoasă Lumea asta în care trăim?

 Iată o întrebare al cărei răspuns am încercat să-l descifrez alături de medicul psihiatru Veress Albert, doctor în ştiinţe medicale

– Nu m-aş fi gândit să abordez cu dumneavoastră o astfel de temă dacă în jurul nostru nu s-ar petrece o serie de lucruri al căror sens mulţi nu-l prea înţeleg. De pildă, aflăm că fratele preşedintelui este arestat pentru trafic de influenţă; că un primar ar fi lovit un consilier, recidivând în planul agresivităţii fizice; că un cuplu dintr-un oraş harghitean şi-a pus capăt zilelor pentru că asta ar fi fost singura ieşire din situaţia în care se afla ş.a.m.d. Iată de ce îndrăznesc să sper că sunt suficient de motivată atunci când vă rog să apreciaţi dacă Lumea asta în care trăim este sau nu una sănătoasă…
– Eu cred că şi înainte a fost la fel, atâta doar că acum mediatizarea este mult mai vastă şi informaţia circulă mult mai rapid, fără nici o cenzură. Mai cred, de asemenea, că oamenii nu au învăţat nimic din greşelile înaintaşilor, şi când afirm asta îmi vin în gând atacul de la Pearl Harbour, care a avut ca rezultat intrarea Statelor Unite ale Americii în al Doilea Război Mondial, şi întrebările care s-au născut mai târziu, legate de pregătirea şi declanşarea lui. Ce au învăţat din asta mai marii Lumii? Ce au învăţat ei din atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene sau din recenta experienţă a fostului preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare pentru corupţie şi trafic de influenţă? Ei şi noi, muritorii de rând, cei care suportăm şi acceptăm ce ni se pune pe tavă, consolându-ne cu ceea ce alţii ne servesc: „Aveţi conducătorii pe care i-aţi ales!”. Şi dacă ar fi să mai caut şi alte exemple, pe care omenirea în evoluţia ei ni le oferă, cred că ar trebui să încep cu comuna primitivă.
– Să nu ne ducem totuşi atât de mult în spate…
– De acord, revin atunci la exemplele iniţiale şi îmi permit să spun că fapta e faptă, indiferent dacă furi sub umbrela fratelui sau furi tu ca frate ce-i eşti. Spun asta şi cred că, dacă la nivel foarte înalt se petrec astfel de lucruri, nu trebuie să ne mai mirăm când auzim că un găinar a furat trei cocoşi, sau un iubitor al metalelor grele un capac de canal! Trăim, la urma-urmelor, într-o societate virusată care induce unora dintre noi sentimentul că pot vieţui pe spatele celorlalţi! Şi dacă un astfel de fenomen, condamnabil, fără discuţie, îl tratezi ca atare, lipsa de tact, de diplomaţie, a unui om ales în fruntea obştii este impardonabilă chiar dacă uneori pare motivată, niciodată însă nu e îndeajuns de motivată pentru o ieşire agresivă. Dar ce pretenţii mai putem avea când ştim foarte bine care este comportamentul domnului Băsescu în relaţia sa cu domnul Ponta. Evident, nici una! Suntem actori într-o piesă dezarticulată, în care alegem ca partener pe cine nu trebuie şi luăm plasă. E ca şi într-o căsătorie: cine se gândeşte că atunci când pune inelul pe deget îşi leagă destinul de o altă persoană decât cea a visurilor sale? Nimeni, desigur, şi totuşi sunt căsnicii care se destramă, aşa cum sunt, ca să revin la subiect, aleşi ai neamului care ne dezamăgesc, după ce, înainte de a le da votul, ne amăgesc şi o fac cu talent.
– Domnule doctor, aţi studiat mulţi ani de zile fenomenul suicidar şi tocmai de aceea vă rog să-mi răspundeţi la următoarea întrebare: este sinuciderea un act de curaj sau unul de laşitate? Vă întreb gândindu-mă la o serie de exemple care îmi vin de-a valma în cap, pe care, din păcate, viaţa ni le oferă destul de frecvent…
– Răspunsul nu e general valabil, el poate fi formulat doar de la caz la caz. De exemplu, în opinia mea, un act de curaj şi de onoare este ritualul sinucigaş japonez, numit harakiri, care a fost practicat de samurai începând cu secolul al XII-lea. Tot un act de curaj este şi sacrificiul suprem al acelei persoane care s-a autoincendiat pe o pârtie din Braşov, spre a atrage atenţia populaţiei asupra nedreptăţilor la care era supusă în regimul trecut – şi exemplele ar putea continua. Dar sinuciderea este în egală măsură şi un act de laşitate dacă cei ce recurg la o asemenea soluţie gândesc că acesta trebuie să fie preţul plătit pentru o datorie financiară, să zicem, pe care nu o puteau achita, sau preţul plătit pentru o mârşăvie.
– Nu aţi formulat un răspuns exact referitor la ceea ce caracterizează Lumea de azi, dar, chiar şi aşa, după simptomatologie aţi risca să conturaţi sumar o schemă terapeutică?
– Nu, pentru că nu este posibil, subiectul în sine fiind mult prea complex.
– Dar ceva, cred eu, tot îmi puteţi spune. De pildă, în acea spirală a evoluţiei noastre de la negativ la pozitiv la care aţi făcut referire la un moment dat, religia ne poate modela comportamentul, ce credeţi?
– Cu siguranţă! Gândiţi-vă numai cum ar arăta Lumea dacă cele zece porunci ar fi întocmai respectate, dar cum nu sunt, nu putem aduce în discuţie societatea perfectă…
– Încă de la început m-aţi rugat să păstrăm o distanţă faţă de politic. De ce?
– Pentru simplul motiv că eu cred că un politician, oricât de corect ar încerca să fie, tot ajunge să se murdărească. De aceea nici nu am vrut să intru în politică…
– Dacă ar fi să alegeţi o ţară în care să trăiţi, aşa cum aleg mulţi dintre tinerii noştri, care ar fi ea?
– Am avut şansa să călătoresc mult, să cunosc popoare şi culturi diferite, dar mereu am dorit să revin acasă. Cu toate acestea nu voi ocoli răspunsul şi vă voi spune că dacă ar fi să-mi aleg ţara în care să trăiesc alături de familia mea aceea ar fi Suedia sau Elveţia, unde întâlneşti oameni deosebiţi, care sunt pe cât de civilizaţi, pe atât de respectaţi de cei ce reprezintă instituţiile statului până la cel mai înalt nivel…
– Domnule doctor, vă mulţumesc pentru timpul acordat!
ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii