DNA cere arestarea judecătorului Ördög de la Tribunalul Covasna | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 22 septembrie 2021
Home » Societate » DNA cere arestarea judecătorului Ördög de la Tribunalul Covasna
DNA cere arestarea judecătorului Ördög de la Tribunalul Covasna

DNA cere arestarea judecătorului Ördög de la Tribunalul Covasna

Acesta ceruse 50.000 de euro pentru a da o decizie favorabilă clientului avocatului Adam

 

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Braşov au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui  Ördög Loránd András, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, cercetat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi pentru luare de mită în dosarul retrocedărilor ilegale de teren forestier din judeţul Bacău.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut că, în luna iunie 2010,  Ördög Loránd András, în calitate de judecător în cauza 2165/270/2007, a primit de la inculpatul Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Gheorghe Sturdza Paltin. Banii au fost primiţi chiar în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna.

După ce a primit banii, Ördög Loránd, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Judecătoria Sfântu-Gheorghe.

În luna martie 2012, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de judecător în cauza 4014/305/2010, judecătorul Ördög a solicitat de la avocatul Adam suma de 50.000 de euro, pentru a-i da o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Sturdza Paltin. Banii au fost ceruţi chiar în biroul judecătorului din cadrul Tribunalului Covasna. Cu această ocazie, avocatul Adam a promis că-i va da suma cerută.

Ulterior, după formularea deciziei (dispuse de judecătorul Ördög, împreună cu judecătorii Gabriel Uţă şi Maria Daniela Velican), avocatul Adam i-a dat lui Ördög 10.000 de euro din suma promisă anterior.

Decizia respectivă a fost dată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, ca urmare a unei analize şi interpretări părtinitoare a probelor, denaturându-se vădit starea de fapt.

Astfel, s-a creat un prejudiciu în sarcina Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).

Consiliul Superior al Magistraturii a încuviinţat solicitarea de arestare preventivă/a arestului la domiciliu a judecătorului Ördög formulată de procurorii anticorupţie, se precizează într-un comunicat al DNA. (Prompt Media)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.