Din Harghita la Londra: Crina Marc şi Style Events Decor
Crina Alexandra Marc este o tânără antreprenoare din Harghita (com. Gălăuţaş), stabilită în Anglia, unde şi-a început practica în domeniul organizării de evenimente. Din iulie 2020, pasiunea ei are şi nume: Style Events Decor, o firmă specializată în decorarea şi planificarea evenimentelor, cu sediul în Croydon, Regatul Unit.
Pe lângă faptul că ceea ce face îi aduce bucurie şi împlinire, Crina spune că fericirea şi mulţumirea clienţilor sunt principalele motive care o motivează să meargă mai departe şi să se perfecţioneze continuu. Să aflăm mai multe despre parcursul ei.
Cosmina Marcela Oltean: Cum sună povestea ta în domeniul în care activezi? Cum a început totul?
Crina Marc: Povestea mea a început acum 9 ani, când am ajuns în Londra. Am lucrat într-un restaurant unde se organizau evenimente, dar acesta nu oferea serviciul de decorare a sălii. Am observat o oportunitate şi am decis să mă implic în acest domeniu. Chiar dacă la început nu aveam prea multe cunoştinţe despre realizarea unui decor şi simţeam că îmi lipseau anumite abilităţi, am început cu decoruri simple şi aranjamente florale.
Realizarea unui decor mic îmi lua jumătate de zi sau chiar o zi. Cu timpul, am dobândit mai multă experienţă şi încredere, iar acum, după 9 ani, am propria afacere şi am evoluat de la a organiza un eveniment de weekend la 6-7 evenimente pe săptămână.
CMO: Cine te-a ajutat în formare? Ai avut mentori?
Crina: Nu pot spune că am avut neapărat mentori. Întotdeauna mi-a plăcut să învăţ de la fiecare persoană cu care am intrat în contact, preluând de la fiecare câte un aspect pe care l-am văzut util pentru mine. Consider că fiecare persoană cu care intri în contact te poate ajuta să creşti, chiar şi atunci când interacţiunile nu sunt întotdeauna pozitive.
CMO: Când ai ştiut că această pasiune e drumul tău?
Crina: De când eram mică am ştiut că vreau să am propria afacere. Nu aveam neapărat o viziune clară despre ce ar trebui să fie aceasta, dar ştiam că va implica lucrul cu oamenii.
Mai târziu, în facultate, am avut ocazia să interacţionez puţin cu organizarea de evenimente şi am realizat că îmi place foarte mult acest domeniu. Am început să visez la ideea de a avea o firmă de decor, dar pe atunci părea doar un vis îndepărtat, fiind studentă şi fără prea multe resurse financiare.
CMO: Cum s-a materializat până acum pasiunea pentru acest domeniu?
Crina: Am realizat decoruri pentru peste 200 de evenimente în fiecare an de când am început. Cea mai mare realizare, însă, este faptul că fac ceea ce îmi place şi mă împlineşte, iar clienţii sunt mulţumiţi.
O altă realizare este extinderea portofoliului de evenimente al Style Events Decor. Am început cu decoruri simple, pentru botezuri şi aniversări, iar treptat am trecut la evenimente mai mari şi decoruri mai complexe. Ne-am extins serviciile şi pe partea de catering şi organizare de evenimente.
CMO: Ai vreun mesaj pentru cei care ar vrea să urmeze acelaşi drum?
Crina: Să aibă încredere în ei, chiar şi atunci când nu se simt susţinuţi de cei din jur. Dacă ai un vis, o pasiune sau un talent, înseamnă că nu este ceva întâmplător, ci este calea ta.
Totodată, îi îndemn să fie deschişi la oportunităţi, să fie perseverenţi şi să se înconjoare de oamenii de la care au ce învăţa.
CMO: Cum arată activitatea ta curentă şi spre ce vrei să te îndrepţi?
Crina: În domeniul evenimentelor, nicio zi nu seamănă cu alta. Sunt mereu în contact cu oameni noi, iar provocările şi ideile noi apar constant. Este un domeniu foarte dinamic.
În prezent, activitatea mea principală constă în partea creativă, respectiv realizarea decorurilor pentru diverse evenimente (nunţi, botezuri, aniversări, evenimente pentru copii, evenimente corporate).
De asemenea, în paralel, ne ocupăm şi de organizarea evenimentelor, logistică şi servicii de catering. În viitor, intenţionăm să construim o echipă mai mare, să acoperim noi zone şi să ne dezvoltăm, să diversificăm.
CMO: Care sunt principiile pe care le aplici în activitate?
Crina: Consider că fiecare experienţă prin care am trecut a avut un rol important în procesul meu de evoluţie. Chiar şi atunci când a fost o experienţă mai provocatoare sau mai neplăcută, asta m-a ajutat să îmi depăşesc nişte limite.
Un alt principiu după care mă ghidez este să învăţ constant şi să mă dezvolt. Cred că suntem într-o continuă schimbare şi că toată viaţa avem de învăţat.
CMO: Care a fost cel mai mare obstacol şi cea mai mare împlinire cu Style Events Decor?
Crina: Nu îmi amintesc neapărat despre un obstacol mare, dar am avut obstacole şi provocări, am învăţat cu timpul că fiecare dificultate este o oportunitate de creştere, chiar dacă la momentul respectiv nu vedeam lucrurile aşa.
La început, mi-a fost dificil să mă promovez, iar după ce am reuşit, în perioada de după COVID, am avut foarte multe evenimente şi nu reuşeam să mai fac faţă comenzilor, ceea ce a dus la unele greşeli, tensiune şi multă oboseală. Aveam zile în care nu aveam timp să mănânc sau să dorm suficient, iar a avea o zi liberă era un lux pe care nu mi-l permiteam.
Pe partea de organizare şi catering am întâmpinat mai multe provocări. Noi închiriem locaţiile şi sălile şi s-a întâmplat o dată să fiu anunţată cu două săptămâni înainte că o locaţie înregistrează o dublă rezervare şi nu mai putem găzdui evenimentul, aşa că a fost necesar să găsim repede altă locaţie.
Cea mai mare împlinire este când văd că oamenii sunt încântaţi şi mulţumiţi de decorurile pe care le realizez.
CMO: La ce lucrezi acum şi ce gânduri ai pentru viitor?
Crina: Am mai multe vise, dar îmi place să le împărtăşesc doar atunci când sunt pe cale de a deveni realitate. Poate la momentul unui viitor interviu vor fi deja realizate.
Interviu de Cosmina Marcela Oltean
