Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Religie » Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Cuvânt Pastoral la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera celui neapropiat aduce, Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

(Condacul Naşterii Domnului)

Dreptul Iosif

Model de smerenie şi ascultare

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost prilej de mare bucurie pentru lumea nevăzută a îngerilor care cântau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire” (Luca 2, 14), dar şi pentru Fecioara Maria şi Bătrânul Iosif, pentru păstori şi pentru magi. Fecioara Maria a trăit cel mai intens bucuria naşterii. Naşterea Pruncului Iisus în ieslea din peştera Bethleemului a adus o stare sufletească plină de nenumărate bucurii logodnicului şi protectorului Fecioarei Maria, Bătrânului Iosif cel smerit şi drept.

Rugăciunile înălţate către Preamilostivul Dumnezeu ale părinţilor Ioachim şi Ana, în durerea şi amărăciunea lor, I-au făgăduit că orice le va da, fiu sau fiică, o vor încredinţa Domnului ca să trăiască în feciorie pentru Dumnezeu. Aşa se explică faptul că după ce au născut-o pe Fecioara Maria nu şi-au uitat făgăduinţa şi la vârsta de trei ani au adus-o la Templul din Ierusalim şi au făcut-o „dar lui Dumnezeu”. Acolo a stat până la vârsta de cincisprezece ani în rugăciune şi meditaţie duhovnicească şi, conform rânduielilor legii iudaice, la această vârstă a trebuit să părăsească acest loc, drept pentru care preoţii şi arhiereii au ţinut să respecte făgăduinţa Părinţilor Ioachim şi Ana. Aceştia au căutat să o căsătorească cu un om drept, evlavios şi temător de Dumnezeu. L-au găsit pe Bătrânul Iosif, om drept şi temător de Dumnezeu.

La evrei, noţiunea de „drept” avea sensul şi de om virtuos în toate. Iosif a înţeles că trebuie să-i fie Sfintei Fecioare ocrotitor, să aibă grijă de ea şi că ea trebuie să rămână curată.

A fost încredinţată acestui drept pentru că nu era acceptat în mentalitatea lumii iudaice ca o fecioară să-şi păstreze curăţia trupească pentru toată viaţa. Dreptul Iosif era singurul care ştia de legământul conform căruia trebuia să rămână fecioară.

Se cuvine să reţinem că înainte de a-i fi încredinţată a avut loc la Buna Vestire şi zămislirea. Când a observat că este însărcinată, a crezut că s-a întâmplat ceva necugetat. Însă, în acel moment a intervenit Dumnezeu şi adevărul a fost revelat, aşa cum ne spune Sfântul Evanghelist Matei: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria Mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18). Fecioara Maria a născut pe Domnul Iisus Hristos, fiind adumbrită de la Duhul Sfânt, aşa cum mărturisim în Simbolul Credinţei: „Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om”.

Mai departe, Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Iar Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns” (Matei 1, 19).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „Evanghelistul Matei istoriseşte zămislirea lui Hristos de la Duhul Sfânt înainte de a istorisi cunoaşterea acestei zămisliri de către Iosif, tocmai ca să crezi în cele ce s-au întâmplat după ce Iosif a aflat de zămislire. O fecioară însărcinată nu ajungea numai de batjocură şi de râs lumii, ci era şi pedepsită de lege. Iosif n-a vrut nici s-o dea pe mâna legii, pedeapsa cea mai mare, dar nici n-a vrut s-o facă de râs, pedeapsa cea mai mică. Ai văzut ce bărbat filozof, lipsit de cea mai tiranică patimă, gelozia? Ştiţi doar ce cumplită patimă este gelozia! Din pricina asta, un bărbat spunea: Plin de mânie este bărbatul gelos; nu o va cruţa în ziua judecăţii (Pilde 6, 34), iar în altă parte: Crudă ca iadul este gelozia (Cântarea Cântărilor 8, 6).

Cunosc mulţi oameni care preferă să-şi piardă viaţa decât să îndure chinurile geloziei. La Iosif, nici umbră de gelozie, cu toate că sarcina era destul de înaintată. Era aşa de puţin gelos, încât nu voia să o supere pe Fecioara nici cu cea mai mică mustrare. A o tăinui i se părea o nelegiuire, iar a o vădi şi a o duce înaintea judecăţii însemna să o dea morţii. De aceea n-a făcut nici una, nici alta, ci s-a purtat cu Fecioara într-un chip desăvârşit decât poruncea legea. Că trebuia odată cu venirea harului să se arate şi semnele vieţuirii celei înalte. După cum soarele, înainte de a-şi arunca razele pe pământ, luminează cu lumina lui de departe cea mai mare parte a lumii, tot aşa şi Hristos, când a răsărit din pântecele Fecioarei, a luminat mai înainte de a se naşte întreaga lume.

De aceea înainte de durerile naşterii, profeţii săltau de bucurie, femeile preziceau cele viitoare, iar Ioan Botezătorul sălta în pântecele maicii sale. Aceasta e pricina că şi Iosif a arătat multă filosofie: n-a învinuit-o, n-a ocărât-o, ci a vrut numai să o lase”.

Toate frământările şi neliniştea din sufletul Dreptului Iosif i-au fost descoperite de trimisul lui Dumnezeu: „îi descoperise toate frământările sufletului lui, toată teama lui, îi descoperise ce avea de gând să facă, pentru ca pe temeiul acestora Iosif să creadă şi în zămislirea cea mai presus de fire; dar mai bine spus, nu numai pe temeiul acestora, ci şi pe temeiul celor ce îngerul avea să-i spună îndată: Ea va naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus (Matei 1, 21).

Să nu socoteşti, Iosife, îi spuse îngerul, că tu nu slujeşti tainei întrupării Fiului lui Dumnezeu, pentru că Iisus este născut de la Duhul Sfânt! Da, nu ai ajutat cu nimic la naştere, Fecioara a rămas nevătămată, dar îţi dau o însărcinare proprie unui tată, să pui numele Celui născut, fără ca asta să pângărească vrednicia Fecioarei! Poartă-te ca un tată cu El. De aceea, chiar de la punerea numelui te fac tată Celui născut! Maria L-a născut întregii lumi, pentru aceea Îngerul a adus din ceruri numele Lui.

Numele acesta nu-i un nume ca oricare altul, ci o vistierie de nenumărate bunătăţi. De aceea îl şi tălmăceşte îngerul şi-i dă lui Iosif bune nădejdi, întărindu-l în credinţă şi vestindu-i bunătăţile pe care Hristos le va aduce lumii”.

Dreptul Iosif era un om cuviincios, era un om atât de bun şi de atent cu ea, încât nu voia să o jignească; nici măcar să o întrebe ce s-a întâmplat. Observa că ea este însărcinată, însă el, datorită bunei cuviinţe, stării lui sufleteşti îmbunătăţite, smereniei şi dorinţei de a nu deranja pe cineva, voia să o lase pe ascuns.

Sfânta Evanghelie ne arată că în timp ce cugeta el acestea: „Iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20).

Avem încă o mărturie ca noi să ne întărim în credinţă şi nimeni să nu se îndoiască. Când i-a spus să o ia pe Maria drept femeia sa, înţelegem că este vorba de o logodnă, care la evrei nu era o simplă promisiune, ci era un legământ sacru, cu putere legală. Îngerul îi spune lui Iosif în vis că „ea va naşte un Fiu Căruia îi va pune numele Iisus, căci el va mântui pe poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21).

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Iosif s-a bucurat de cele revelate lui de Dumnezeu, în somn, prin Sfântul Înger. Acest trimis al Domnului nu a venit la el în mod direct, ca la Fecioara Maria, ci i-a vorbit prin vis.

„Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a cerut îngerul Domnului, şi a luat la el pe logodnica sa” (Matei 1, 24). Se precizează apoi că „nu a cunoscut-o pe ea, până când nu a născut pe Fiul ei, căruia i-a pus numele Iisus” (Matei 1, 25). Acesta este un prim episod, în care Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul I, vorbeşte despre acest bătrân drept şi evlavios.

Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă retoric pe credincioşii săi: „Ai văzut ascultare şi supunere? Ai văzut suflet treaz şi cu totul cinstit? Când bănuia pe Fecioara de o faptă urâtă şi ruşinoasă nu suferea s-o ţină lângă el, dar când a scăpat de această bănuială nici nu s-a gândit s-o mai lase, ci a ţinut-o şi a slujit întregii iconomii a întrupării Domnului”.

Au urmat momente grele, dar şi momente de bucurie. Păstorii s-au bucurat. Magii au trecut pe la Irod, după aceea au mers să-I aducă daruri Pruncului Iisus.

Irod îi rugase că dacă află unde S-a născut să vină să-i vestească şi lui despre Prunc: „Şi trimiţându-i la Bethleem le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul cele despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca venind şi eu să mă închin Lui” (Matei).

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie despre Irod următoarele: „Ai văzut cât de lipsit de judecată a fost Irod? Dacă vorbeşti drept, pentru ce întrebi în ascuns pe Magi? Dar după cum am spus, un om când este stăpânit de răutate face prostii din ce în ce mai mari. Irod n-a spus: Mergeţi, aflaţi de împărat, ci de Prunc. Nici numele de împărat nu voia să-l rostească”.

Asemenea Bătrânului Iosif, şi cei trei magi „au primit înştiinţare, în vis, să nu se mai întoarcă la Irod şi pe altă cale s-au întors în ţara lor” (Matei 2, 12). Ei au fost admiraţi pentru ascultarea lor. „Vezi şi de aici credinţa Magilor! Nu s-au revoltat, ci sunt supuşi de bună credinţă, nu s-au tulburat”.

Irod invidia naşterea unui nou împărat şi s-a mâniat, deşi „n-ar fi trebuit să se mânie, ci să se teamă, să se pocăiască şi să vadă că încearcă lucruri cu neputinţă. Dar nu s-a pocăit. Când un om este nejudecat şi nu vrea să se căiască, nu ia nici unul din leacurile lui Dumnezeu. La luptele de mai înainte adaugă ucideri lângă ucideri, dă drumul mâniei împotriva magilor, împotriva copiilor, care nu i-au făcut nici un rău, dezlănţuie în Palestina o tragedie nemaipomenită”.

Dacă până atunci a fost o bucurie în rândul păstorilor, lumea văzută şi cea nevăzută s-au bucurat, a urmat apoi o tristeţe mare. Mult sânge nevinovat a curs, plânset şi durere mare. Bunul Dumnezeu a purtat de grijă Pruncului Iisus; după plecare a Magilor, Îngerul Domnului se arătă în vis zicându-i: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi ridicându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin Proorocul, care zice: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 13-15).

Acum Bătrânul şi Dreptul Iosif este amintit în Sfânta Evanghelie pentru a doua oară. Tot Sfântul Evanghelist Matei ne mai relatează faptul că atunci când Irod a murit, Îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif în Egipt şi îi zice: „Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema” (Matei 2, 20-23).

Ce om drept şi sfânt, de trei ori a făcut ascultare de Îngerul care l-a povăţuit să ocrotească Pruncul şi pe Mama Lui.

Iosif a fost un om cumpătat la vorbă, un împlinitor al legii şi iubitor al tăcerii. În Sfintele Evanghelii nu găsim nici un loc în care să se menţioneze că acest bătrân evlavios ar fi rostit vreun cuvânt, deşi a avut o mare misiune, aceea de a sluji ca Protector al Fiului lui Dumnezeu. Evanghelia menţionează totuşi că el era teslar sau tâmplar. De aceea şi Iisus Hristos a fost numit Fiul teslarului.

Bătrânul Iosif rămâne pentru noi, credincioşii, modelul de om smerit, împodobit şi cu alte daruri pe care le aduce această virtute, numită mama tuturor bunătăţilor. Însăşi vestea adusă de înger, prin care se descoperă originea divină a Pruncului, o primeşte cu multă smerenie. Nu se îndoieşte, nu încearcă să se sustragă de la această misiune sfântă şi nu pune în faţă greutatea bătrâneţilor, ci îndată ce află voia lui Dumnezeu, revelată lui, se grăbeşte să aibă grijă de Fecioara Maria, se grăbeşte să plece în miez de noapte până în Egipt, după aceea se întoarce-n Nazaret, localitatea în care el veghează ca Pruncul Iisus să aibă o copilărie liniştită.

Atât Bătrânul Iosif, cât şi Fecioara Maria erau coborâtori din neamul lui David. Acesta era motivul pentru care ei trebuiau să se ducă la Bethleem, ca să se înscrie la recensământul pe care îl decretase Împăratul Octavian Augustus. Era oraşul lor de origine. Bethleem se traduce „oraşul pâinii” şi el fusese rânduit loc al naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Iosif, deşi bătrân – sinaxarele ne spun că avea peste 80 de ani în momentul când a fost logodit cu Fecioara Maria – a avut grijă şi I-a procurat hrană din munca mâinilor sale atât Pruncului Iisus, cât şi Născătoarei de Dumnezeu. El îi slujea Pruncului şi Născătoarei de Dumnezeu ca Doamnei şi Stăpânei sale. Deşi era din neam împărătesc, Dreptul Iosif a fost un om sărac, lucrător în lemn. Dumnezeu însuşi a vrut să se nască în sărăcie, luând numai trup de neam împărătesc, nu şi slava împărătească.

Bătrânul şi Dreptul Iosif a trăit 110 ani, bucurându-se că a avut parte de a fi cel mai aproape dintre pământeni, de Mesia cel dorit, care a eliberat neamul omenesc din robia păcatului. Dreptul Iosif rămâne o pildă de bunăcuviinţă creştină, de corectitudine, de dreptate şi de ascultare. Ascultarea de Dumnezeu şi smerenia să ne rămână ca model fiecăruia dintre noi.

Să ne rămână grija fiecăruia dintre noi să-I facem ca dar din inimă Pruncului Iisus împlinirea virtuţilor pe care le-am văzut la Dreptul Iosif. Cu aceste daruri făcute primim iertarea păcatelor noastre de la Domnul Iisus Hristos cel născut în ieslea din Bethleemul Iudeii.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Vom începe şirul acestor sărbători cu Naşterea Domnului, şi apoi le vom continua cu Anul Nou şi cu Boboteaza. Să le cinstim potrivit tradiţiei noastre, în care au trăit, au murit şi s-au mântuit moşii şi strămoşii noştri.

Să primim vestea minunată a Naşterii, cu reînnoirea credinţei noastre în El, în învăţăturile şi în jertfa Sa pentru noi. Să fie pentru noi toţi prilej de recunoştinţă şi mulţumire faţă de Părintele Luminilor. Să-l primim pe Iisus născut în iesle ca pe un oaspete şi învăţător dumnezeiesc şi să ne îmbunătăţim viaţa prin cultivarea virtuţilor.

Nu vă aplecaţi urechile la cei care vor să ne smintească din credinţa noastră sfântă, propovăduită de Mântuitorul Iisus Hristos până astăzi în sfintele noastre biserici. Nu uitaţi îndemnul Sfântului Ciprian al Cartaginei: „În afară de Biserică nu este mântuire”. Aici este mântuirea prin Sfintele Taine în Biserica Strămoşească, prin rugăciuni la Mântuitorul, la Maica Domnului prin Sfânta Cruce, prin mijlocirile Sfinţilor şi prin slujba preoţilor investiţi cu Har şi hirotonie de la episcopi, pe care episcopii o transmit de la Mântuitorul şi de la Sfinţii Apostoli. Aici, în Sfânta Biserică este garanţia mântuirii, a iertării păcatelor şi intrării în Împărăţia lui Dumnezeu.

Noi, românii, ne-am iubit Biserica de-a lungul veacurilor, mai ales în Ardeal; de aceea am putut rezista tuturor încercărilor vremelnicilor stăpânitori străini de a ne desfiinţa ca neam, de a ne interzice limba şi de a ne schimba credinţa.

Fac tuturor urare de petrecere în dragoste şi în bucuria sărbătorii Naşterii Domnului şi a celorlalte sărbători.

Primiţi colindătorii care vor cânta: „O, ce veste minunată/în Bethleem ni se-arată!”.

Bucuraţi-vă toţi în Domnul şi fiţi sănătoşi!

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor, de tot binele doritor şi pururea către Hristos născut în iesle rugător,

† Andrei,

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.