Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Creştere semnificativă a cererilor pentru paşapoarte în 2021 în Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 28 aprilie 2024
Home » Societate » Creştere semnificativă a cererilor pentru paşapoarte în 2021 în Harghita
Creştere semnificativă a cererilor pentru paşapoarte în 2021 în Harghita

Creştere semnificativă a cererilor pentru paşapoarte în 2021 în Harghita

Numărul cererilor pentru paşapoarte a înregistrat o creştere semnificativă, pe parcursul anului trecut, în Harghita comparativ cu 2020, în condiţiile unei relaxări a restricţiilor de călătorie şi în contextul vaccinării împotriva COVID-19. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a precizat pentru publicaţia noastră că, în 2021, la ghişeele de preluare a cererilor ale Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Harghita s-a înregistrat un număr total de 8.223 de cereri, dintre care 1.576 pentru paşapoarte simple temporare şi 6.647 pentru paşapoarte simple electronice. Comparativ cu anul 2020, numărul total de cereri preluate la sediul acestui serviciu a crescut cu 4.407 unităţi, adică cu un procent de 115,5%.

Nu au fost preluate cereri la punctele secundare de lucru, de la Odorheiu Secuiesc şi Topliţa, deoarece activitatea a fost sistată pe perioada stărilor de alertă. În perioada menţionată, au fost depuse la ghişee 166 de cereri de paşapoarte electronice pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, din care 8 pentru paşapoarte temporare CRDS şi 158 pentru paşapoarte electronice CRDS, numărul acestora fiind mai mare cu 88 faţă de cele 78 de solicitări înregistrate în anul precedent. De asemenea, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate s-au primit 1.258 de cereri pentru paşapoarte electronice, dintre care 1.116 pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi 142 pentru persoane cu domiciliul în România. În 2021 au fost emise 1.575 de paşapoarte temporare, cu 629 mai multe faţă de anul 2020. Solicitările pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, în cazul persoanelor care au cerut ridicarea documentului de călătorie în ţară, sunt soluţionate în continuare, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora, cetăţenii întrând în posesia paşapoartelor simple electronice anterior termenului legal de 15 zile lucrătoare, a informat Adrian Pănescu.

Acesta a declarat că numărul cererilor pentru paşapoarte a fost mult mai mare anul trecut şi pentru că în 2020 în România a fost în vigoare starea de urgenţă timp de trei luni şi au fost apoi introduse măsuri mai severe şi în prima etapă a stării de alertă. Totodată, în 2020 au fost în vigoare şi mai multe restricţii de călătorie în scop turistic la nivelul statelor Uniunii Europene, dar în 2021 a fost lansată şi campania de vaccinare a populaţiei, iar oamenii au început să se deplaseze din nou mai mult, în special în perioada concediilor, a mai spus Adrian Pănescu.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.