Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Controale în judeţul Harghita la centrele pentru vârstnici, persoane cu dizbilităţi şi copii | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 4 mai 2024
Home » Societate » Controale în judeţul Harghita la centrele pentru vârstnici, persoane cu dizbilităţi şi copii
Controale în judeţul Harghita la centrele pentru vârstnici, persoane cu dizbilităţi şi copii

Controale în judeţul Harghita la centrele pentru vârstnici, persoane cu dizbilităţi şi copii

Autorităţile au început, ieri, controale la toate centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanele adulte cu dizabilităţi şi copiilor, care funcţionează pe raza judeţului Harghita, a informat instituţia prefectului printr-un comunicat. Controalele sunt efectuate, până în data de 17 iulie, de către echipe mixte constituite prin ordin al prefectului, având în componenţă reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

În comunicat se arată că după finalizarea controalelor la toate centrele aminte, instituţiile desemnate prin ordin vor întocmi un raport final care cuprinde constatările, respectiv măsurile şi termenele de conformare impuse entităţilor verificate, care va fi înaintat Ministerului Afacerilor Interne.

La instituţiile de autorizare sunt înregistrate 12 centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice şi pentru persoane adulte cu dizabilităţi.

„S-a solicitat echipelor de control rigoare şi eficienţă, pentru a avea în cel mai scurt timp o imagine reală a situaţiei centrelor rezidenţiale din judeţ”, se mai precizează în comunicatul Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.