Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Controale ale polițiștilor harghiteni la societăți care sunt autorizate pentru a efectua operațiuni cu produse de protecția plantelor | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Controale ale polițiștilor harghiteni la societăți care sunt autorizate pentru a efectua operațiuni cu produse de protecția plantelor
Controale ale polițiștilor harghiteni la societăți care sunt autorizate pentru a efectua operațiuni cu produse de protecția plantelor

Controale ale polițiștilor harghiteni la societăți care sunt autorizate pentru a efectua operațiuni cu produse de protecția plantelor

Pe parcursul lunilor martie și aprilie, specialiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au desfășurat acțiunea „FITOS 2023”. Aceasta a vizat combaterea ilegalităților în domeniul protecției mediului și a produselor de protecția plantelor în județ.

Potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Harghita, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Harghita, au efectuat 25 de controale la societățile comerciale și întreprinderile individuale care sunt autorizate pentru a efectua operațiuni cu produse de protecția plantelor. Aceste controale au fost efectuate în cadrul a 7 acțiuni comune.

În urma activităților desfășurate, au fost întocmite două dosare penale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor. De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de 8 kg de produse de protecția plantelor, care era expirată, în valoare de 1.700 RON.

În cadrul comunicatului se mai precizează faptul că acțiunile polițiștilor au avut ca scop principal protejarea mediului și verificarea produselor de protecția plantelor. Încălcările la acest capitol sunt deosebit de periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător, iar eforturile polițiștilor au fost concentrate pentru a combate astfel de practici ilegale.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.