Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Concurs de Geografia Turismului dedicat liceenilor harghiteni, organizat de Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Gheorgheni, din cadrul UBB | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Învățământ » Concurs de Geografia Turismului dedicat liceenilor harghiteni, organizat de Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Gheorgheni, din cadrul UBB
Concurs de Geografia Turismului dedicat liceenilor harghiteni, organizat de Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Gheorgheni, din cadrul UBB

Concurs de Geografia Turismului dedicat liceenilor harghiteni, organizat de Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Gheorgheni, din cadrul UBB

  • Pe lângă apropierea de instituţia de învăţământ, prin acesta se oferă liceenilor şi posibilitatea să-şi însuşească cunoştinţe despre istoria, geografia şi atracţiile turistice din Harghita

Facultatea de Geografie – Extensia Universitară Gheorgheni, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, organizează un concurs de Geografia Turismului pentru toţi liceenii din judeţ.

Dr. Bálint-Bálint Lóránt, lector universitar în cadrul instituţiei din Gheorgheni, ne spunea că acest concurs este unul bilingv, dedicat atât liceenilor vorbitori de limba română, cât şi celor de limba maghiară. Se pot înscrie elevi din clasele IX-XII, din instituţiile de învăţământ harghitene, recomandându-se ca o echipă să nu fie mai mare de 5 liceeni.

Concursul va avea două probe. Una teoretică, care se va derula în mediul online, cu teme din istoria şi geografia judeţului Harghita. Dr. Bálint-Bálint Lóránt spunea că pentru aceasta se va pune la dispoziţie şi o tematică care va fi comunicată fiecărei echipe după înscriere.

În etapa a doua vor ajunge cele mai bune 5 echipe. Aceasta se va desfăşura la sediul Extensiei din Gheorgheni, în Grădina Csiky. Aceasta va necesita şi creativitate din partea adolescenţilor, care vor avea mai multe probe. Echipele vor fi nevoite să conceapă o denumire şi un logo din domeniul turismului şi vor trebui să facă o prezentare, care poate fi sub formă poetică-umoristică. Apoi vor trebui să prezinte o scenetă de 15-20 de minute cu un subiect din turism. Scenariul va aparţine fiecărei echipe. Dr. Bálint-Bálint Lóránt preciza că sunt recomandate scenetele umoristice, cele care prezintă tradiţii, arta populară, cele care includ momente de muzică. Echipele, însoţite şi de câte un profesor, pot să aducă recuzite, totul depinzând de creativitatea copiilor.

Şi premiile oferite sunt atractive. Locul I va fi recompensat cu un sejur la Lacu Roşu, premiu oferit de Hotelul Lacu Roşu. În timpul acestei minivacanţe vor fi organizate şi tururi ghidate la principalele atracţii turistice din zona Lacu Roşu – Cheile Bicazului. Locul II va fi răsplătit cu un tur cu biciclete electrice. Iar echipa clasată pe locul III va primi intrare gratuită în Parcul Mini Transilvania, din Odorheiu Secuiesc. Toate acestea vor fi organizate în perioada mai-iunie, după o înţelegere prealabilă şi în funcţie de condiţiile meteo.

„Noi dorim să popularizăm instituţia noastră, extensia, astfel să ajungem la elevi, să fim cunoscuţi în rândul liceenilor şi să-i atragem pentru continuarea studiilor.

Prin acest concurs vor avea posibilitatea să dobândească noi cunoştinţe despre istoria, geografia, atracţiile turistice din judeţul nostru. Bineînţeles, să cunoască şi cadrul natural în care se află instituţia noastră, pentru că etapa a doua va fi organizată cu prezenţă fizică”, spunea dr. Bálint-Bálint Lóránt.

Conform regulamentului concursului, înscrierea la concurs se poate face online, la adresa https://forms.gle/2VGfKHVH7hxmDk3k9, până pe 13 februarie. Prima etapă va avea loc pe 17 februarie, iar a doua pe 28 aprilie.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.