/* (c)AdOcean 2003-2016 */ /* (c)AdOcean 2003-2016, MASTER: winmedia_ro.Informatia_Harghitei.All_site */
Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu-Mureş… | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 16 septembrie 2021
Home » Învățământ » Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu-Mureş…
Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu-Mureş…

Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu-Mureş…

 …dar și a numeroase imobile din Cluj, Miercurea-Ciuc, Alba Iulia, Odorheiu-Secuiesc

Conform ultimei menţiuni din Cartea funciară, de dinainte de aşa-zisa „retrocedare”, menţiune din anul 1906, proprietare sunt „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, traducere din limba maghiară a denumirii proprietarului de către subsemnatul, deoarece până în anul 1947 nu s-a mai făcut nici o inscripţie în cartea funciară a acestui imobil, deşi trebuia să se facă o inscripţie de către statul român în perioada interbelică şi să se menţioneze proprietarul în limba română, conform cel puţin  DECRET-LEGE nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. Aşadar, proprietar este, conform inscripţiei din 1906 (!), „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”. Denumirea este ad-hoc făcută, dar să o luăm ca atare. Prin analogie, arătăm că o fundaţie românească de la Budapesta de dinainte de Marea Unire din 1918 (nerestituită nici acum de statul ungar) se numea – conform testamentului marelui Mecena Emanuil Gojdu – „Fundaţiunea lui Gojdu”, înfiinţată în 1869, cu o avere uriaşă. „Fundaţiunea lui Gojdu” nu era nicidecum proprietatea fondatorului Emanoil Gojdu, nu era înscrisă în cartea funciară pe numele fondatorului, deşi în titlul fundaţiei se scria pronumele posesiv LUI. Această fundaţie avea deja personalitate juridică proprie, nu era proprietatea nimănui.

În cazul proprietarului numit „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, situaţia este identică cu „Fundaţiunea lui Gojdu”, prenumele posesiv ALE nu indică nicidecum că aceste fonduri sunt/erau proprietatea Statusului Romano-Catolic Ardelean, şi nicidecum nu erau înscrise în cartea funciară a acestei organizaţii laico-religioase pe care nu a recunoscut-o în 1932 nici statul Vatican, zicându-i „aşa-zisul Status Romano-Catolic Ardelean”.

Rămâne în istoria României de după 1989 una dintre cele mai mari enigme modul cum comisia guvernamentală de retrocedare şi justiţia română nu au cerut Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia dovada proprietăţii Statusului Romano-Catolic Ardelean asupra acestor fonduri publice mari create de Maria Tereza pe baza cărţii funciare a acestui Status sau a acestei Episcopii şi nu după denumirea fondurilor, care este cu totul altă problemă. Este una dintre cele mai mari curse în care au căzut „retrocedatorii”, de fapt împroprietătorii, ieşind astfel din legalitate, nemaivorbind de cei care au reclamat proprietatea.

De ce s-a scris, totuşi, în denumire – bineînţeles abuziv, pentru că fondurile/fundaţiile amintite nu s-au constituit nicidecum cu acest apendice – „ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”? Pentru că au fost o perioadă într-adevăr ale Statusului Romano-Catolic Ardelean, dar nicidecum în proprietate, ci în administrare.

Într-o veselie exuberantă, de mari ctitori ai reaşezării dreptului istoric de proprietate după comunism, comisia guvernamentală de retrocedare de la Bucureşti şi justiţia română au împroprietărit – acesta este termenul exact – Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia cu numeroase imobile în numele Statusului amintit, atât în Cluj, cât şi în Târgu-Mureş, Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Alba Iulia şi în alte centre ale Transilvaniei, jignind astfel profund pe românii transilvăneni, confiscându-le astfel dreptul la nişte averi istorice comune ale românilor, maghiarilor, saşilor etc., confiscându-le dreptul la istorie şi reaşezând în drepturi constituţia medievală a Transilvaniei prin aceste împroprietăriri a unor bunuri la care ei, românii, să nu mai aibă nici un drept.

Nu ne rămâne poate decât să mulţumim acestor instituţii ale statului român pentru că abia acum s-a legitimat faptul că groaznicul sistem medieval al Transilvaniei, de la 1437 la 1848, apoi al Ungariei şovine de la 1867 la 1918 şi de la 1940 la 1944 – din cauza opresiunii căruia şi acum suferim – i-au fost legalizate jaful pe care l-au făcut asupra românilor.

În urma acestor legalizări, copiii români au fost scoşi din centrele oraşelor transilvane, cei de la Odorheiu-Secuiesc au fost alungaţi primii, apoi treptat purificarea continuă şi putem aştepta Centenarul Marii Uniri cu aceste evenimente „minunate”, mai bine zis de minunea lumii civilizate. Urmează acum să ni se interzică până şi iubirea noastră faţă de trecutul acestor imobile – averi comune tuturor etniilor – unde au învăţat un Şincai, un Maior, un Avram Iancu şi alţi mari reprezentanţi ai istoriei noastre naţionale.

Vasile LECHINŢAN

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Propun conducerii ziarului să sesizeze Parchetul Inaltei Curti de Casatie și Justitie. Să facă ce scrie legea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.