Cea de-a 4-a ediţie a programului educaţional „Scriitor la Preda”

Matei Vişniec, scriitor: „Cuvântul a fost marea mea pasiune, pe care am folosit-o sub toate formele şi în toate genurile literare”

În această săptămână a avut loc cea de-a patra ediţie a programului educaţional „Scriitor la Preda”, organizat de Liceul „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, la nivelul disciplinei Limba şi literatura română. Invitatul acestei ediţii a fost scriitorul Matei Vişniec.

Matei Vişniec este un dramaturg, poet şi prozator român contemporan, recunoscut pentru contribuţiile sale semnificative în teatru şi literatură. Născut la Rădăuţi, în 1956, Matei Vişniec s-a afirmat prin opere ce explorează teme universale, precum absurditatea existenţei, natura umană şi fragilitatea libertăţii, adesea într-un context politic sau istoric. După ce s-a stabilit în Franţa în 1987, a devenit un nume respectat pe scena teatrală internaţională, piesele sale fiind traduse şi jucate în numeroase ţări. Stilul său distinct îmbină realismul cu fantasticul şi absurdul, oferind perspective profunde asupra complexităţilor lumii contemporane. De menţionat este şi faptul că Teatrul Municipal din Suceava îi poartă numele.

Evenimentul s-a desfăşurat online şi a reunit profesori de Limba şi literatura română şi liceeni din judeţul Harghita, atât din secţia română, cât şi din secţia maghiară, din mai multe localităţi. Întâlnirea a fost o oportunitate pentru participanţi de a interacţiona cu scriitorul, de a explora opera acestuia şi de a-şi dezvolta competenţele de comunicare, relaţionare şi sensibilitate culturală. Activitatea a fost coordonată de prof. dr. Hristina Doroftei, de la Liceul „Marin Preda”.

În debutul întâlnirii, coordonatoarea proiectului l-a întrebat pe scriitor cum se simte în momentul în care păşeşte în instituţia care îi poartă numele. „Mă simt responsabil, în sensul că nu este un fel de dar onorific, ci sunt implicat pentru ca acest teatru să funcţioneze şi să ajungă la sufletul oamenilor. (…) Teatrul este, după părerea mea, un fel de prelungire a şcolii. Teatrul are o extraordinară importanţă pedagogică. (…) Sunt atâtea lucruri pe care noi le învăţăm la teatru, inclusiv despre noi. Sigur că în momentul în care autorităţile locale au creat acest teatru, dat fiindcă eu sunt născut în acest judeţ Suceava, dat fiindcă am rădăcină acolo, mi-au cerut să-mi pun numele, ca numele meu să fie utilizat, să fie folosit, să fie pus pe emblema acestui teatru. În general nu se face acest lucru, dar atunci primarul mi-a spus şi reţin această frază «Bine, domnul Vişniec, dar poate că între timp ne mai puteţi ajuta, nu trebuie să dispăreţi din univers ca să vă putem pune numele acolo»”.

„Nu există niciodată o frontieră precisă până unde sunt eu însuşi şi de unde începe personajul inventat”

Matei Vişniec este un creator al cuvântului în toate formele sale, dar a mărturisit că poezia a fost şi rămâne prima lui iubire. Chiar dacă în prezent se simte mai apropiat de teatru, acest „prim loc” al cuvântului în viaţa sa a fost poezia, iar atracţia faţă de cuvinte s-a născut încă din copilărie. „Am început să mă joc uşor cu cuvintele şi am realizat că prin ele pot crea universuri personale, pot dezvolta imaginaţia şi pot experimenta o libertate interioară extrem de preţioasă”, spunea Matei Vişniec, explicând astfel cum a simţit revelaţia cuvântului ca pe o formă de auto descoperire. Prima sa poezie a fost o versificare a fabulei „Corbul şi Vulpea” de La Fontaine, pe care o învăţase în clasa a IV-a, iar această încercare de a adăuga muzicalitate cuvintelor l-a fascinat profund. În ciuda faptului că poezia a fost un teren de joacă al sensibilităţii şi al imaginaţiei, Matei Vişniec a continuat să se adâncească în acest domeniu, citind poezii de la Eminescu până la Sorescu şi Stănescu, învăţând atât rimele clasice, cât şi poeziile moderne, fără rimă. „Am scris în toate registrele posibile”, mărturiseşte Matei Vişniec, reflectând asupra unui univers poetic care l-a fascinat în mod continuu.

În ciuda pasiunii sale pentru poezie, Matei Vişniec a descoperit şi teatrul în adolescenţă, o formă de expresie care l-a cucerit imediat. Deşi a început cu proza scurtă, inspirat de marele I.L.Caragiale, teatrul a venit treptat centrul creaţiei sale. „Teatrul a venit natural”, spune Matei Vişniec, explicând cum dramaturgia l-a ajutat să exprime conflicte umane şi realităţi profunde pe care poezia nu le putea surprinde întotdeauna. Fascinaţia sa pentru cuvânt şi pentru formele sale de expresie a evoluat constant, iar la maturitate, Matei Vişniec s-a dedicat şi romanului, pe care l-a abordat mai târziu, după ce a dobândit suficientă maturitate.

Pe lângă cariera sa literară, Matei Vişniec a fost şi jurnalist, lucrând pentru publicaţii internaţionale precum BBC şi Radio France Internationale, ceea ce i-a oferit o altă perspectivă asupra puterii cuvântului în influenţarea opiniei publice. „Cuvântul a fost marea mea pasiune, pe care am folosit-o sub toate formele şi în toate genurile literare”, a subliniat scriitorul.

Matei Vişniec a vorbit şi despre dualitatea sa ca jurnalist şi scriitor, două fiinţe care co-există în el, fiecare cu propriul mod de a vedea lumea şi de a o exprima. El a explicat, în cadrul evenimentului, cum reuşeşte să gestioneze această dualitate, alternând între obiectivitatea jurnalistică şi creativitatea scriitorului, dar şi cum cele două dimensiuni ale sale se completează reciproc. „Ochiul jurnalistului nu este acelaşi cu ochiul scriitorului. Jurnalistul trebuie să scrie scurt. Sigur, poate să fie şi un articol de o pagină, dar mai ales la radio. Un articol trebuie să fie scurt, să capteze esenţialul şi să-şi convingă. Un articol este ca o demonstraţie. În 3 minute sau 4 minute, maximum, la radio, trebuie să captezi atenţia, să-ţi expui subiectul, să-l descrii, să dai surse de unde ştii ceea ce ştii, pentru că nu ştii din aer. Trebuie să spui întotdeauna de unde vine informaţia pe care o ai”, a explicat el.

Pe de altă parte, ca scriitor, el beneficiază de o libertate mai mare, explorând teme mai detaliat şi folosind metafore şi alegorii. „Scriitorul poate fi mai lung, poate să-şi permită să utilizeze alte cuvinte, metafora, alegoria, poate să facă mai multe comparaţii. Acelaşi subiect devine o povestire, poate o piesă de teatru. (…) am scris ca scriitor despre evenimente pe care şi jurnalistul din mine le analiza. Dar altfel.

Deci, aş putea spune că jurnalistul i-a sugerat subiecte dramaturgului. Şi cei doi, sigur, s-au completat unul pe altul”, a specificat acesta.

În cadrul programului, elevii harghiteni au avut ocazia să-i adreseze scriitorului întrebări legate de operele sale, care au adus în prim-plan teme universale şi probleme actuale.

Întrebat despre relaţia dintre autor şi personajele sale, Matei Vişniec a subliniat că un scriitor îşi lasă inevitabil amprenta în fiecare text, dar trebuie să păstreze un echilibru. El consideră că literatura este un spaţiu unde confesiunea personală se îmbină cu imaginaţia, creând un univers care aparţine în egală măsură autorului şi cititorilor.  „De fapt, un scriitor în mare măsură vorbeşte despre el însuşi. În acelaşi timp, un scriitor inventează şi personaje. Nu există niciodată o frontieră precisă până unde sunt eu însuşi şi de unde începe personajul inventat. Într-o carte, totul se amestecă. Dar, evident, ceea ce tu ai descoperit, în primul rând, sunt eu acolo. Dar scriitorul are voie să dezvolte cu imaginaţia sa personajul. (…) Totul este permis atunci când scrii, pentru că un scriitor are această libertate de a călători în timp şi în sufletele oamenilor”, a precizat autorul.

„Teatrul e făcut şi pentru a ne zgudui puţin, a ne scoate din cotidian”

Când discuţia a trecut la teatru, autorul a evidenţiat că această formă de artă este mai mult decât un mijloc de divertisment. Teatrul, în opinia sa, este un loc de întâlnire pentru idei, un spaţiu în care oamenii pot explora întrebări fundamentale despre ei înşişi şi despre societate. Procesul prin care textul prinde viaţă prin interpretarea actorilor şi interacţiunea cu publicul transformă teatrul într-o experienţă unică, vie, menită să inspire şi să provoace. „Teatrul, de altfel, e făcut şi pentru a ne zgudui puţin, a ne scoate din cotidian, iar pentru mine a zgudui puţin spectacolul a fost întotdeauna, aş spune, un program. N-am scris niciodată texte de teatru doar ca să vină oamenii să râdă, să se simtă bine şi după aceea să plece şi să zică, oh, ce moment extraordinar am petrecut şi după aceea să uite total spectacolul sau piesa.  Întotdeauna am scris şi pentru a ne linişti puţin, pentru a crea un fel de dezbatere interioară. Mi-am zis, o piesă este importantă dacă rămâne şi în suflet, şi în creier şi oamenii continuă să se întrebe, oare ce-a vrut să ne spună acest autor”, a adăugat Matei Vişniec.

Povestea Omului de zăpadă care a vrut să întâlnească soarele

O întrebare despre cartea Dezordinea Preventivă a deschis o discuţie despre relaţia dintre om şi natură. Matei Vişniec a evidenţiat dezechilibrele pe care lumea modernă le creează, descriindu-le ca o „dezordine a valorilor” şi subliniind cât de importantă este responsabilitatea individuală şi colectivă. El consideră că literatura poate juca un rol esenţial în conştientizarea acestor probleme, oferind o oglindă care să reflecte nu doar ceea ce este pierdut, ci şi potenţialul de a reconstrui o relaţie echilibrată cu natura.

Un elev din clasa a V-a a întrebat despre sursa de inspiraţie pentru piesa Omul de zăpadă care a vrut să întâlnească soarele. Vişniec a povestit că ideea i-a fost sugerată de un regizor francez, cu care lucra la un spectacol pentru copii, ce urma să fie prezentat în perioada Crăciunului. Regizorul i-a cerut să creeze o piesă având ca personaj principal un om de zăpadă.

„Nu mă gândisem niciodată la o piesă care să aibă un om de zăpadă ca personaj”, a recunoscut autorul. Procesul de scriere a început cu o întrebare simplă: „Ce poveste ar putea să spună un om de zăpadă?”. După ce a exclus idei mai evidente, precum jocurile copiilor, a venit revelaţia: omul de zăpadă se confruntă cu o primejdie existenţială – topirea. Această perspectivă a deschis un drum narativ inedit, explorând dorinţele şi temerile unui personaj efemer. Piesa a prins contur rapid şi a devenit una dintre cele mai îndrăgite creaţii ale autorului. „Scrisul nu este o ştiinţă exactă”, a adăugat Matei Vişniec, subliniind că uneori inspiraţia vine brusc, iar alteori procesul creativ necesită multă căutare.

La întrebarea unei eleve din clasa a VIII-a despre sfaturile pentru scriitorii la început de drum, Matei Vişniec a accentuat importanţa lecturii. „Cititul dezvoltă gândirea critică şi sufletul. Este o aventură personală cu cuvântul, iar cei care scriu descoperă forţa şi frumuseţea limbajului tot prin lectură”.

El a încurajat elevii să exploreze cât mai multe cărţi, să le deschidă curioşi şi să le urmeze doar pe cele care îi „prind” cu adevărat. „Literatura n-ar exista dacă n-ar fi atât de importantă”, a spus scriitorul, subliniind că lectura oferă o înţelegere profundă a sufletului uman. De asemenea, le-a împărtăşit un principiu de bază al creaţiei: să asculte intuiţia. „E important să ai o busolă interioară care să-ţi spună dacă textul tău merge bine sau dacă trebuie să te opreşti”.

Întrebat despre impactul inteligenţei artificiale asupra creaţiei literare, Matei Vişniec a recunoscut utilitatea acestui instrument, dar a subliniat că sufletul uman rămâne elementul central al artei. „Inteligenţa artificială poate oferi descrieri sau imagini impresionante, dar nu va crea capodopere, pentru că îi lipsesc emoţia şi trăirea umană”. El a adăugat că tehnologia poate fi un sprijin pentru scriitori, însă este esenţial să fie utilizată cu transparenţă, marcând clar contribuţiile generate artificial.

În încheiere, Matei Vişniec i-a invitat pe tineri să îşi exploreze creativitatea şi să nu ezite să îi împărtăşească propriile scrieri.

***

„M-am simţit onorată să iau parte la un astfel de moment. Parafrazându-l pe Descartes, lectura marilor cărţi este prilej să intri într-o convorbire cu minţile luminate ale secolelor trecute. De aceea, consider că întâlnirea de azi a fost un privilegiu: dialogul purtat în prezentul nostru cu un scriitor remarcabil, care ne-a arătat o faţă atât de umană, atât de caldă. Vă mulţumesc, domnule Vişniec, pentru că azi aţi fost, chiar şi virtual, printre elevii şi profesorii de Limba şi literatura română din judeţul Harghita şi pentru că ne-aţi dat voie să vă cunoaştem şi altfel! Felicitări colegei mele Hristina Doroftei pentru iniţiativa care, iată, a creat un astfel de moment memorabil! Simt că azi m-am îmbogăţit”, a apreciat Manuela-Nicoleta Stîngă, profesoară de limba şi literatura română.

Această întâlnire a fost o lecţie valoroasă despre inspiraţie, perseverenţă şi magia cuvintelor, lăsându-i pe participanţi motivaţi să citească, să scrie şi să descopere universul literaturii.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii