Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Campanie de conştientizare a elevilor în domeniul protecţiei mediului | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Campanie de conştientizare a elevilor în domeniul protecţiei mediului
Campanie de conştientizare a elevilor în domeniul protecţiei mediului

Campanie de conştientizare a elevilor în domeniul protecţiei mediului

O campanie de conştientizare în rândul elevilor din Harghita a conceptelor de protecţia mediului, resurse de mediu limitate, sortare, colectare selectivă, reciclare şi compost a demarat miercuri, prima unitate de învăţământ vizată fiind Şcoala Gimnazială „József Attila” din Miercurea-Ciuc. Lecţia „Viitor promiţător” este organizată în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Harghita, implementat de Consiliul Judeţean Harghita. În cadrul acestui program participă opt licee şi douăzeci de şcoli generale din judeţul Harghita.

La evenimentul de miercuri au participat şi le-au vorbit elevilor despre importanţa colectării selective a deşeurilor şi reciclarea acestora preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, vicepreşedintele CJ, Barti Tihamér, inspectorul şcolar general al judeţului, Petru Gârbea, directorul şi directorul adjunct al şcolii gazdă, Juli Lőrincz şi Ferenc S. Alpár, precum şi Norbert Bagossy, cântăreţul trupei Bagossy Brothers Company. În intervenţiile lor, vorbitorii au evidenţiat faptul că tinerii de astăzi reprezintă viitorul, astfel că responsabilitatea de a reda naturii ce aparţine naturii, iar ce nu poate fi redat, să fie reciclat aparţine tinerei generaţii. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate noţiunile de bază privind protecţia mediului, sortarea şi colectarea selectivă a deşeurilor. La final, Norbert Bagossy le-a oferit elevilor un scurt recital, după care le-a dat elevilor autografe.

Tot miercuri a fost lansat şi un concurs destinat elevilor şcolilor participante în acest program. În prima etapă a concursului elevii trebuie să adune cât mai multe PET-uri presate, în decurs de o săptămână de la terminarea vizitei. Şcoala şi liceul care vor aduna cele mai multe sticle sunt calificate în etapa a doua a concursului, în care clasele din aceste instituţii vor pregăti câte un instrument muzical folosind deşeuri colectate selectiv. Aceste machete vor fi expuse în holul Consiliului Judeţean Harghita şi un juriu va selecta cea mai inventivă creaţie. Premiul, ce va putea fi câştigat de o clasă de la gimnaziu şi una de la liceu, va consta într-o excursie la staţia de sortare şi compostare de la Remetea.

Proiectul SMID în judeţul Harghita are o valoare de 203 milioane de lei şi este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa Prioritară 2. (Şt.P.)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.