Aproape o mie de locuinţe din Harghita au fost selectate pentru recensământul de probă din această lună | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 22 septembrie 2021
Home » Societate » Aproape o mie de locuinţe din Harghita au fost selectate pentru recensământul de probă din această lună
Aproape o mie de locuinţe din Harghita au fost selectate pentru recensământul de probă din această lună

Aproape o mie de locuinţe din Harghita au fost selectate pentru recensământul de probă din această lună

Un număr de 949 de locuinţe din municipiul Miercurea Ciuc şi din localitatea Sâncrăieni au fost selectate pentru recensământul de probă care se derulează în perioada 10-31 martie la nivel naţional. Este vorba despre 488 de locuinţe din Miercurea Ciuc şi despre alte 461 din Sâncrăieni, iar acţiunea, care se doreşte a fi realizată preponderent online, reprezintă o etapă de pregătire a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor care va avea loc anul viitor.

Directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Harghita, Maria Abos, a precizat pentru publicaţia noastră că scopul acestei etape este testarea capacităţii de colectare, stocare şi prelucrare a datelor de recensământ, iar informaţiile referitoare la eşantion se regăsesc pe site-ul instituţiei. Maria Abos a afirmat că, în perioada 10-16 martie, persoanele din gospodăriile cuprinse în eşantion se vor autorecenza prin completarea unui chestionar online, iar pentru acest lucru este necesară o preînregistrare. Gospodăriilor selectate li se vor trimite pliante conţinând un cod QR necesar pentru preînregistrare, dar dacă de pildă persoanele din locuinţele respective nu deţin un dispozitiv care să permită citirea unui astfel de cod, acestea vor avea posibilitatea de a completa formularul necesar prin intermediul unui link specificat în materialul informativ pe care îl primesc. Pasul al doilea constă în completarea chestionarului individual, prin accesarea link-ului primit la preînregistrare.

„Bineînţeles că în condiţiile actuale recomandăm auto-înregistrarea, care se poate efectua de pe orice dispozitiv, respectiv tabletă, smartphone sau calculator, pentru evitarea contactului cu recenzorul. Înregistrarea se poate face la orice oră din zi şi noapte, iar în plus toate informaţiile sunt furnizate direct fără a exista suspiciuni”, a subliniat Maria Abos. Aceasta a adăugat că în cazurile în care auto-recenzarea nu s-a putut efectua, din diverse motive, recenzorii se vor deplasa în teren, în perioada 22-31 martie, pentru realizarea de interviuri faţă-în-faţă. „Toate informaţiile care vor fi colectate vor fi în conformitate cu legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. Cele colectate cu ocazia acestei etape (recensământul de probă) nu vor fi făcute publice şi nici nu vor fi diseminate în nici un fel. Bineînţeles că participarea la recensământ nu este opţională, ci obligatorie. Opţională este doar metoda aleasă pentru colectarea datelor. Există şi sancţiuni prevăzute de lege atât pentru refuz, cât şi pentru furnizare de informaţii eronate”, a mai precizat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Harghita.

La nivel naţional au fost selectate pentru recensământul de probă aproximativ 50.000 de gospodării, atât din mediul urban, cât şi din cel rural.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.