Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Apel la sprijinirea elevilor din judeţ care nu au calculator pentru studiul online | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Învățământ » Apel la sprijinirea elevilor din judeţ care nu au calculator pentru studiul online
Apel la sprijinirea elevilor din judeţ care nu au calculator pentru studiul online

Apel la sprijinirea elevilor din judeţ care nu au calculator pentru studiul online

Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita adresează rugămintea agenţilor economici, organizaţiilor neguvernamentale şi unităţilor administrativ-teritoriale să sprijine elevii din judeţ care nu au calculator, laptop sau tabletă şi nici posibilităţi să le achiziţioneze, astfel încât ei să se poată conecta la mediul online.

„În această perioadă a Sfintelor Sărbători de Paşte, când o parte a populaţiei a sărbătorit deja, iar alţii se pregătesc să sărbătorească, considerăm că este bine să facem şi fapte bune. Ce poate fi mai frumos decât să îţi ajuţi semenii şi să donezi din puţinul pe care îl ai, pentru cei care nu au posibilităţi materiale să îşi cumpere un calculator, un laptop sau o tabletă, pentru a putea participa la cursurile online organizate de şcoli prin implicarea profesorilor? Din aceste motive, am considerat necesar să facem acest apel la oamenii de bine care doresc şi pot sprijini activitatea elevilor, pentru a se putea conecta la aceste aplicaţii online şi a putea să aprofundeze cunoştinţele în această perioadă şi nu numai, fiind convinşi că accesul în mediul online este benefic pentru elevi, mai ales când el este coordonat de cadrele didactice”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita.

Inspectorul şcolar general adjunct, prof. dr. Cristinel Glodeanu, a precizat că donaţiile venite din partea celor care doresc să sprijine componenta educaţională, fie ele în bani sau în echipamente, noi sau folosite, dar funcţionale, pot fi distribuite direct unităţilor de învăţământ.

„Nu toată lumea poate să doneze câte un calculator, o tabletă sau un laptop nou, dar poate dona un echipament funcţional, pentru că sunt copii care au nevoie, şi nu ne gândim doar la copiii din şcoli, ci şi la familiile cu mulţi copii, la copiii instituţionalizaţi în centre de plasament sau case sociale, care au nevoie de sprijin, dându-le posibilitatea să înveţe şi ajutându-i să aibă acces la informaţiile din spaţiul online, unde profesorii le explică şi le ghidează activitatea, consolidându-le cunoştinţele”, a explicat prof. Glodeanu, mulţumind profesorilor pentru munca laborioasă în folosul elevilor.

Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, conectarea online a elevilor va fi benefică şi după încetarea perioadei critice, generată de pandemia COVID-19, oferindu-le şansa de a accede la surse infinite de informare.

„Digitalizarea învăţământului este un concept care ar trebui să se realizeze cât mai repede cu putinţă, iar posibilitatea elevului de a lucra pe calculator înseamnă paşaportul lui către Uniunea Europeană, către site-urile educaţionale şi platformele care le oferă surse nelimitate de informare”, a afirmat Cristinel Glodeanu.

El le-a mulţumit atât celor care vor sprijini în mod direct elevii sau unităţile de învăţământ unde doresc să facă donaţii în bani sau în echipamente, dar şi celor care vor redirecţiona această informaţie, care poate va ajunge la persoane, organizaţii, primării care vor înţelege că şi educaţia este o componentă importantă.

„În semn de preţuire, ne-am dori să-i facem cunoscuţi pe oamenii de bine, dispuşi să sprijine educaţia copiilor prin donaţiile lor, publicându-le numele pe site-ul inspectoratului şcolar, www.isjhr.eduhr.ro. De aceea, îi rugăm să ne trimită un email pe adresa contact@isjhr.eduhr.ro, cu privire la sprijinul oferit unităţilor de învăţământ şi în special al elevilor care nu au posibilitatea de a lucra în mediul online, în acest fel asigurându-se şi transparenţa acţiunii lansată în urma apelului nostru”, a menţionat Cristinel Glodeanu.

Inspectorul şcolar general adjunct a precizat că instituţia pe care o reprezintă şi directorii unităţilor de învăţământ fac tot ce le stă în putinţă să-i sprijine pe elevi. În 9 aprilie, IŞJ Harghita a depus un proiect pe fonduri structurale, pe domeniul Educaţie şi învăţare electronică/învăţare la distanţă (EDU), pentru case de copii, iar şcolile au depus încă 9 proiecte. „Dar nu întotdeauna eforturile noastre sunt încununate cu succes, nu întotdeauna putem să obţinem finanţările pe care ni le dorim şi poate că nici nu există suficiente finanţări pentru acest domeniu”, a arătat prof. Glodeanu.

Declaraţia sa este pe deplin justificată, în condiţiile în care pe apelul dedicat intervenţiilor în contextul COVID-19 competiţia este acerbă, doar 23% dintre aplicaţii având loc de finanţare.

Potrivit comunicatului oficial transmis săptămâna trecută, Iniţiativa Central Europeană (CEI) a primit peste 6.500 de aplicaţii în cadrul apelului pentru proiecte din domeniile sănătăţii, educaţiei şi sprijinului IMM în contextul COVID-19 (CEI Extraordinary Call for Proposals 2020), iar în cadrul apelului au fost alocaţi 600.000 de euro pentru cele trei domenii de intervenţie. „Finanţarea maximă pentru un proiect este de 40.000 de euro. La o valoare maximă a grantului solicitat, în cadrul prezentului apel de proiecte pot fi finanţate maximum 15 cereri”, se precizează în comunicatul citat.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.