Anatomia unui masacru: Sărmaşu 1944 (1)

septembrie 24, 2019 in Societate

Sărmaşu simboliza toate problemele Transilvaniei divizate

În timpul anului 1945 am auzit, în Transilvania, zvonuri despre un masacru împotriva evreilor, despre care se spune că ar fi avut loc cu ajutorul autorităţilor ungare locale, în toamna lui 1944, la Sărmaşu. Curând după aceea, regimul comunist s-a instaurat în România şi un val al tăcerii a acoperit acest eveniment. Nu s-a mai auzit nici un cuvânt despre el. În 1981, în timpul unei vizite în România, am traversat Sărmăşelul. Deodată, la poalele unor dealuri sterpe, am observat un cimitir singuratic şi un monument pe care se afla înscrisă de mult uitata poveste a masacrului de la Sărmaşu. Mi s-a trezit interesul şi am hotărât să cercetez cazul în viitoarea mea vizită documentară în România. Prezenta relatare are la bază aceste cercetări.

Reconstituirea evenimentelor se bazează în primul rând pe interviurile personale pe care le-am condus, de la 18 iunie la 28 iunie 1984, la Sărmaşu, Sărmăşel şi în multe alte sate învecinate. 30 de săteni şi soţiile lor – 16 maghiari şi 14 români – care au fost martori ai evenimentelor au fost intervievaţi în amănunţime, majoritatea lor în mai multe rânduri. Interviurile au durat câteva zile. În afară de lungile şi detaliatele interviuri, peste 25 de săteni, atât maghiari, cât şi români, şi-au oferit amintirile, toate întărind contururile imaginii născute din lungile interviuri.

În timpul cercetării efectuate, profesorul Grigore Ploeşteanu, cercetător-şef la Centrul de Ştiinţe Sociale din Târgu-Mureş, mi-a pus la dispoziţie studiul său nepublicat şi materiale de arhivă referitoare la masacrul de la Sărmaşu. Profesorului Vasile Suciu, din Târgu-Mureş, şi soţiei sale Irina li se cuvine adânca mea recunoştinţă pentru stabilirea contactelor şi aranjarea interviurilor în timpul vizitelor mele la faţa locului, la Sărmaşu şi în satele vecine.

Studiul şi vizitele mele la faţa locului aproape au coincis cu sobrele ceremonii de comemorare a patruzeci de ani de la Holocaustul transilvănean, ocazie cu care mulţi demnitari, români şi străini, au vizitat cimitirul din Sărmăşel. Toată această activitate a reîmprospătat în mod inevitabil memoriile şi a sporit intensitatea sentimentelor celor aflaţi în Sărmaşu.

Am ascultat multe relatări despre masacrul de la Sărmaşu, unele dintre ele evident false, emise numai pentru a justifica cele întâmplate. În următoarele pagini am reconstituit masacrul după cum am crezut eu că s-au petrecut lucrurile şi vă rog să fiţi convinşi de integritatea mea în această privinţă.

*******

Sărmaşu şi Sărmăşel, înconjurate de dealuri şi păduri, sunt sate situate în Câmpia Transilvaniei, aproape la jumătatea drumului dintre Cluj şi Târgu-Mureş.

La începutul celui de al doilea război mondial, populaţia acestor sate era de aproximativ 4.000 de suflete şi era alcătuită, aproape în mod egal, din maghiari şi români, cu 200 de evrei pentru menţinerea echilibrului. Erau aşezări prospere, situate deasupra unor bogate zăcăminte de gaze naturale.

În septembrie 1940, a doua decizie de la Viena, bazându-se pe arbitrajul dictatorial al Germaniei naziste şi al Italiei fasciste, a transferat nordul Transilvaniei de sub suveranitatea României sub cea a Ungariei, incluzând două treimi din populaţia evreiască a acestui teritoriu. În Sărmaşu, mai mult ca oriunde în Transilvania, deficienţele arbitrajului puteau fi lesne observate. Sărmaşu a rămas în România şi linia de separare, desenată de Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, forma o uriaşă enclavă în jurul lui, întrerupând traficul feroviar şi rutier dintre restul Transilvaniei de Nord şi ţinuturile secuieşti. Unii au crezut că Hermann Göring dorea să achiziţioneze gaz metan pentru întreprinderile sale, iar această enclavă fusese creată pentru a-i realiza dorinţa. Cu toate acestea, motivul pentru care enclava-obstacol a fost creată nu a fost niciodată explicat suficient. Zonele cu o populaţie masiv românească precum Maramureş, Sălaj, Someş, Bistriţa-Năsăud şi ţinutul Oaşului din regiunea Satu Mare fuseseră date Ungariei, în timp ce zona Sărmaşului, cu o apreciabilă populaţie maghiară, rămăsese în România. Sărmaşu simboliza toate problemele Transilvaniei divizate. (Va urma)

NICHOLAS M. NAGY-TALAVERA