Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Cu Vasile Tărâţeanu mă ştiu demult, de la primele ediţii ale Congresului Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia, dar, apoi, şi de la cursurile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului. Fiind la Izvor, n-am ratat ocazia de a sta de vorbă cu vechiul meu prieten.
– Vasile, iată, ne revedem după un an, aici, la Izvoru Mureşului. S-a schimbat ceva în bine, de când nu ne-am văzut, pentru comunitatea de români de acolo?
– Dragul meu, din păcate, nu! O să-ţi explic de ce. Deşi de ceva timp, de când România este prietena(?) Ucrainei, cel puţin aşa spun cei de la Kiev, după izbucnirea conflictului din Ucraina, autorităţile ne-au cam lăsat în pace! Cu toate acestea, este o realitate, drepturile românilor din comunităţile noastre îs tot mai puţine, numărul şcolilor româneşti scade dramatic, evident şi al copiilor care învaţă în acestea.
– Parcă înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina, cel puţin aşa reţin eu, minoritatea română de acolo se bucura de ceva drepturi, nu?
– Nu pot să zic categoric, da, dar oricum înainte era un pic mai bine decât acum!
Momentan, autorităţile de la Kiev au statuat faptul că Ucraina este un stat naţional, în care există o singură limbă oficială de stat, limba ucraineană. De aici, consecinţele. Acum este greu de demonstrat că ni se încalcă drepturile…
– Dar…
– Stai să-ţi mai zic ceva: acum există un Proiect de lege, iniţiat de Ministerul Învăţământului din Ucraina, în care se prevede ca tot învăţământul să se efectueze în limba ucraineană! Acest Proiect a trecut de prima Cameră, urmând să intre în dezbaterile celei decizionale! Mai mult decât atâta: există într-o Lege nişte prevederi din epoca stalinistă, conform cărora dacă vorbeşti de drepturile colective ale minorităţilor, despre autonomie, rişti să faci închisoare! Practic, ni s-a pus pumnul în gură!
– În acest context, ce se-ntâmplă cu copiii care învaţă acum în limba română?
– Uite, un lucru interesant, ca să vezi cât sunt de parşive autorităţile ucrainene. Pe lângă faptul că numărul şcolilor în care se învaţă în limba română a scăzut dramatic, autorităţile statale au primit un sprijin de la cozile de topor din comunitatea noastră! În timp ce noi ne luptăm ca numărul de clase în care se învaţă în limba română să crească ori măcar să rămână constant, s-au găsit, eu cred că au fost găsiţi, destui conaţionali de-ai noştri de etnie română care au cerut ca odraslele lor să înveţe exclusiv în limba ucraineană, „pentru ca copiii noştri să aibă viitor”!! (Obs. cacofonia nu-mi aparţine nici mie, nici lui Vasile).
În şcoli există un fenomen: în timp ce cota copiilor care învaţă în limba ucraineană creşte, cea a copiilor care învăţă în limba română scade constant! Este o realitate, mulţi români sunt convinşi, ori au fost convinşi de alţii, că cea mai uşoară cale pentru copiii lor este de a-i da să înveţe în şcolile în care se predă exclusiv în limba oficială a ţării. Apoi, cu diplomele obţinute, în Ucraina banul rezolvă tot, tinerii se îndreaptă spre diverse facultăţi, în speranţa unei vieţi mai bune mai târziu. Şi uite aşa, încet-încet, se pierde identitatea noastră etnică şi culturală, inclusiv cu ajutorul conştient/inconştient al neamului meu! Pentru noi, românii, sintagma următoare, cuprinsă într-un text de lege, „limba ucraineană se studiază în mod aprofundat”, nu cred că ne va aduce bucurii…
Aurel RAŢIU
