Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea străzii Harghita, porțiunea din zona industrială | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea străzii Harghita, porțiunea din zona industrială
A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea străzii Harghita, porțiunea din zona industrială

A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea străzii Harghita, porțiunea din zona industrială

Astăzi, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc și o firmă locală au semnat contractul de execuție pentru reabilitarea și, practic, reamenajarea străzii Harghita. Este vorba de o porțiune de aproximativ 1,4 km, cuprinsă între pasajul de peste calea ferată și ieșirea din oraș, spre Odorheiu Secuiesc.

Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional, Programul de Mobilitate, iar valoarea achiziției este de 18,9 milioane lei.

Cu această ocazie, primarul municipiului Miercurea-Ciuc spunea că prin reabilitarea acestui drum se dorește să se ofere mobilitate locuitorilor către zona industrială, iar în amenajarea străzii se va ține cont și de propunerile care au fost făcute de cele 104 companii.

Astfel, arăta Korodi Attila, între sensuri de mers nu vor mai fi montate delimitatoare, ceea ce va ușura intrarea și ieșirea vehiculelor din curțile firmelor. De asemenea, se vor construi două sensuri giratorii: unul imediat după podul peste calea ferată, al doilea la ieșirea din oraș.

Se vor amenaja și piste de biciclete, câte una pe fiecare parte a străzii, lățimea acestora fiind cuprinsă între 1,5 și 2 metri.

Lucrările ar trebui să fie finalizate în acest an. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.