Armonii autumnale | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 17 octombrie 2019
Home » Cultură » Armonii autumnale
Armonii autumnale

Armonii autumnale

Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni” a găzduit faza locală a celei de-a VI-a ediţii a Concursului de recitări IRIS, desfăşurat sub genericul Armonii autumnale. Întrecerea a creat o adevărată emulaţie în rândul liceenilor, numărul acestora crescând de la o ediţie la alta, precum şi calitatea interpretativă. Pentru ediţia din acest an, actanţii au trebuit să pregătească câte două poezii din creaţia literară a poeţilor George Bacovia şi Ady Endre, prima fiind recomandată de profesori, iar cea de-a doua, la alegerea concurenţilor. Membrii catedrelor de limba şi literatura română şi maghiară de la nivelul unităţilor liceale au fost inspiraţi selectând cei doi reprezentanţi ai literaturii şi culturii româneşti şi maghiare.

Să reamintim că universul poetic bacovian este dominat de o atmosferă apăsătoare, interiorizat printr-o varietate de suferinţe, cu o frecvenţă interesantă a simbolisticii motivelor cromatice, întruchipate de poet într-o armonie originală a ideilor spirituale.

Asemănătoare este şi creaţia lui Ady, născut pe meleagurile transilvane, în satul Metenţiu din judeţul Sălaj. Poet cu o conştiinţă liberă, vizionar al societăţii de mâine, permanent nemulţumit de situaţia socială şi dornic de o schimbare radicală, el este profetul libertăţii celor nevoiaşi.

Atât Bacovia, cât şi Ady au fost apropiaţi de simboliştii francezi, care le-au înrâurit profund opera artistică. Prin întreaga lor creaţie lirică, cei doi poeţi s-au înscris în tezaurul de valori europene.

Şlefuind cuvântul cu măiestrie, transfigurându-l artistic până la perfecţiune, au creat versuri originale, care ridică dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea lor. De aceea merită să subliniem încrederea, dar şi dorinţa concurenţilor privind apropierea afectivă de stihurile înaintaşilor.

Întrecerea artistică s-a desfăşurat într-un cadru cromatic autumnal, sala multimedia fiind ocupată până la refuz, mai ales de susţinătorii concurenţilor. Atmosfera muzicală romantică a fost întreţinută de cvintetul Caioni al liceului gazdă. După un preambul descriptiv al concursului realizat de eleva Silló Orsolya, dir. Sükösd Annamária şi prof. Stelian Busuioc, s-a trecut la evoluţia propriu-zisă a competitorilor.

Juriul alcătuit din cadrele didactice, Negru Réka, Diénes Zsófia-Anna, Mihálydeák Adél, Kovács Edit şi Stelian Busuioc, a urmărit cu multă atenţie evoluţia fiecărui concurent având în vedere competenţele interpretative. Din creaţia bacoviană a fost obligatorie pentru prezentarea pe scena concursului poezia Toamna, iar din stihurile lui Ady, creaţia Párizsban járt az ősz.

În urma deliberării, juriul a acordat pentru cei doi 25 de concurenţi de la unităţile liceale din municipiu premii în bonuri valorice şi diplome.

Astfel s-au decernat: premiul I – Iamandi Andra, Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi Gál Renáta, Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni”; premiul al II-lea – Simon Anita, Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni” şi Hajdú Bernadett, Liceul Tehnologic „Kós Károly”; premiul al III-lea – Lupu Denisa Gabriela, Liceul Tehnologic „Venczel József” şi Bogos Orsolya, Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni”; menţiuni – Berszán Bilibok Andreea, Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi Kurkó Krisztina, Liceul Teologic Romano-Catolic „Segítő Mária” şi premiile de popularitate: Sánta Richárd, Bara Tamás, de la Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni”.

La etapele pe licee şi locală au participat peste 100 de elevi care îndrăgesc creaţia poetică. La aflarea acestor date, domnul inginer Petru Negru, director SC IRIS SERVICE CIUC SA, a afirmat: „Când am auzit, la început, de acest concurs, m-am gândit să-l sprijin spiritual, fiindcă şi eu iubesc poezia, dar mai ales material. Iată că astăzi sunt foarte bucuros că împreună cu echipele manageriale ale liceelor am reuşit să apropiem de lectura versurilor un număr impresionant de tineri. La ediţia a VII-a aşteptăm şi mai mulţi iubitori de poezie”.

Finalul concursului a fost marcat de programul muzical oferit de cvintetul Caioni tuturor participanţilor.

Prof. László Károly
Prof. Stelian Busuioc
Dr. György Géza-Árpád

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.