Ziua Mondială a Sănătății 2021: un an de la primul caz COVID-19 internat în spitalul județean | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 noiembrie 2021
Home » Sănătate » Ziua Mondială a Sănătății 2021: un an de la primul caz COVID-19 internat în spitalul județean
Ziua Mondială a Sănătății 2021: un an de la primul caz COVID-19 internat în spitalul județean
DCIM100MEDIADJI_0060.JPG

Ziua Mondială a Sănătății 2021: un an de la primul caz COVID-19 internat în spitalul județean

Până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc au fost tratați peste 1.700 de pacienți și, din nefericire, 95 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 s-au stins pe paturile acestei instituții medicale, în ciuda eforturilor medicilor, asistentelor, infirmierilor. Aflate în prima linie a luptei împotriva temutului coronavirus, 251 de cadrele medicale au contractat boala.

Astăzi, 8 aprilie, se împlinește un an de la internarea primului caz COVID-19 la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean de Urgență (SJU); era un bărbat în vârstă de 70 de ani, ne amintește conducerea unității medicale.

„De atunci și până azi au fost tratați 1.711 pacienți cu această boală. Au fost înregistrate 95 de decese din cauza COVID-19. Au fost transferați în alte spitale 440 de pacienți infectați cu noul coronavirus. Din personalul spitalului, au trecut prin această boală 251 de persoane. Media spitalizării la pacienții COVID-19 este de nouă-zece zile, dar am avut și un pacient care a plecat acasă vindecat după 61 de zile de spitalizare”, detaliază un comunicat al spitalului județean harghitean, remis presei miercuri.

Managerul SJU, dr. Konrád Judit, a profitat de ocazie pentru a mulțumi încă o dată întregului personal al spitalului, pentru eforturile depuse zi și noapte în slujba semenilor.

„Responsabilitatea celor care lucrează în sănătate a fost mare întotdeauna, deoarece avem grijă de ceea ce oamenii definesc des ca cel mai de preț, sănătatea lor. Pandemia a mărit această responsabilitate și sarcina pe care o purtăm individual și pe care o avem ca instituție. A trecut un an de la primul caz COVID-19 și le mulțumesc tuturor angajaților pentru munca depusă, le doresc multă putere și stăruință și pentru perioada următoare”, a declarat, dr. Konrád Judit.

La rândul său, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, instituție a administrației publice în subordinea căreia se află spitalul județean, a reamintit eforturile depuse pentru ca locuitorii județului să beneficieze de îngrijire eficientă.

„Ne-am pregătit cu conștiinciozitate, am acordat sprijinul necesar spitalelor și personalului medical. Eforturile noastre nu au fost în zadar. Era inevitabil ca epidemia să ajungă și în județul nostru, dar datorită pregătirii personalului medical și sacrificiului acestuia au putut fi îngrijiți și vindecați mulți pacienți. Pe lângă evenimentele negative, avem și exemple bune în ultimul an, solidaritatea comunității noastre și sprijinul acordat au crescut semnificativ. Doresc să le mulțumesc din nou cadrelor medicale și să le asigur de sprijinul constant”, a afirmat șeful administrației publice județene.

Ieri, în secțiile spitalului dedicate îngrijirii bolnavilor COVID-19 erau internați 62 pacienți, șase dintre acești necesitând terapie intensivă, se precizează în documentul de presă al SJU.

Ziua de 7 aprilie, declarată Ziua Mondială a Sănătății și marcată pentru prima oară în anul 1950, se celebrează și în acest an sub semnul pandemiei COVID-19. Cu acest prilej, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) solicită tuturor statelor să întreprindă acțiuni concrete pentru eliminarea inechităților în domeniul Sănătății, ca parte a unei campanii globale cu durata de un an, „pentru a aduce oamenii împreună și pentru a construi o lume mai echitabilă și mai sănătoasă”. Campania subliniază principiul constituțional al OMS, potrivit căruia „realizarea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale oricărei ființe umane, fără discriminare de rasă, religie, credință politică, condiție economică sau socială”.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.