Din analiza DS Harghita privind paza pădurilor pe primele 9 luni ale anului:Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 8 noiembrie 2024
Home » Societate »
Din analiza DS Harghita privind paza pădurilor pe primele 9 luni ale anului:
Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
<h5><i>Din analiza DS Harghita privind paza pădurilor pe primele 9 luni ale anului:</i></h5>Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Din analiza DS Harghita privind paza pădurilor pe primele 9 luni ale anului:
Volumul de material lemnos tăiat ilegal, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

  • Valoarea pagubelor se ridică la peste 90.000 lei

Cantitatea de material lemnos tăiată ilegal de pe suprafeţele forestiere administrate de Direcţia Silvică (DS) Harghita a înregistrat o creştere în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a lui 2023. În 2024, până la finalul lunii septembrie, s-au tăiat ilegal 106 metri cubi de material lemnos, faţă de 69 mc cât s-au înregistrat în primele nouă luni ale lui 2023. În perioada amintită, din cantitatea totală de lemn tăiată ilegal, 44 mc au fost de pe suprafeţele proprietate publică a statului, iar diferenţa de 62 mc de pe terenurile forestiere ale altor proprietari (proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, proprietate privată diviză a formelor asociative sau a persoanelor fizice), dar administrate de direcţia silvică.

Valoarea totală a pagubelor înregistrate în primele trei trimestre din acest an, în urma exploatărilor ilegale, a fost de peste 90.000 lei.

Potrivit datelor statistice cuprinse în Analiza activităţii de pază a pădurilor pe primele nouă luni ale anului 2024, realizată de reprezentanţii DS Harghita, în primele 9 luni, în fondul forestier administrat de direcţia silvică a fost identificată şi o cantitate de aproape 200 de metri cubi de material lemnos abandonată. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, a fost tăiat şi abandonat în pădure un volum de 100 mc material lemnos. Potrivit legislaţiei în vigoare, materialul lemnos abandonat în pădure este donat instituţiilor publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde s-a identificat lemnul, în ordinea următoare: a) grădiniţe, creşe şi case de copii; b) şcoli şi licee; c) case şi azile de bătrâni; d) primării; e) unităţi militare. Dacă aceste instituţii nu îşi exprimă interesul pentru a le primi, materialul lemnos este valorificat prin licitaţie publică.

Conform sursei citate, în perioada amintită au fost constatate un număr de 12 infracţiuni, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost nouă astfel de fapte. Din numărul total al infracţiunilor constatate în acest an, două au fost înregistrate pe suprafeţele proprietate publică a statului, iar 10 pe terenurile forestiere ale altor proprietari, dar administrate de DS Harghita.

În primele nouă luni ale anului a fost constată şi o contravenţie. Sancţiunea contravenţională a fost aplicată pentru tăierea ilegală de material lemnos de pe terenurile cu vegetaţie forestieră în afara fondului forestier. Reamintim că, în 2020, Codului silvic i s-au adus mai multe modificări, una dintre acestea prevede că tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică, nemaifiind condiţionată de cuantumul pagubei produse. Iar tăierea arborilor de pe suprafeţele cu vegetaţie forestieră, dar în afara fondului forestier naţional reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă în funcţie de cantitatea materialului lemnos.

În acest an, o cantitate de 42 mc material lemnos tăiat ilegal, în valoare de 14.470 lei, nu a fost justificată de personalul silvic. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, acest volum a fost de 29 mc. Valoarea materialului lemnos tăiat ilegal şi nejustificat de personalul silvic este imputată pădurarilor.

În perioada analizată a fost înregistrat şi un incendiu în fond forestier, în apropierea oraşului Bălan, care a produs pagube în valoare de peste 18.000 lei şi în urma căruia s-a deschis un dosar penal. De asemenea, au fost aplicate şi două amenzi, în valoare de 4.000 lei, tot pentru folosirea focului în fond forestier, însă fără a fi produse pagube. Anul trecut nu au fost aplicate sancţiuni pentru astfel de fapte.

În acest an, până la finalul lunii septembrie, a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei şi pentru păşunat abuziv.

În 2024, până în octombrie, au fost efectuate 19 controale la instalaţiile de debitat lemn rotund în cherestea (21 anul trecut), o parte din ele împreună cu reprezentanţii poliţiei, nefiind aplicate sancţiuni.

Infracţiunile au fost constatate la ocoalele silvice Tulgheş, Topliţa şi Homorod

Conform analizei DS Harghita, cele mai multe infracţiuni în primele 9 luni ale lui 2024 au fost constatate la Ocolul Silvic (OS) Tulgheş. La acest ocol silvic au fost identificate 6 infracţiuni (una anul trecut). Volumul total de material lemnos tăiat ilegal de pe suprafeţele administrate de OS Tulgheş a fost de 80 de metri cubi, din care 29 metri cubi de lemn nu au putut fi justificaţi de personalul silvic.

La OS Topliţa au fost constatate patru infracţiuni, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate şase astfel de fapte.

La OS Homorod au fost înregistrate, în acest an, două infracţiuni, la fel ca în aceeaşi perioadă a lui 2023. La acest ocol silvic, 11 metri cubi de material lemnos tăiat ilegal nu au putut fi justificaţi de personalul silvic.

La ocoalele silvice Borsec şi Miercurea-Ciuc nu s-au constatat infracţiuni. În schimb, la OS Miercurea-Ciuc a fost constatată contravenţia amintită mai sus, de tăiere ilegală de material lemnos şi au fost găsiţi abandonaţi 190 de metri cubi de material lemnos. La OS Borsec au fost găsiţi abandonaţi 8 metri cubi de lemn, iar doi metri cubi nu au putut fi justificaţi de personalul silvic.

Amenzi de 24.000 de lei în urma controalelor la circulaţia materialului lemnos

În primele nouă luni ale anului, personalul silvic din cadrul DS Harghita a efectuat 497 de acţiuni de control privind circulaţia materialului lemnos, pe întreg teritoriul judeţului, o parte din ele împreună cu poliţişti. Numărul acestor verificări a scăzut uşor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 512 astfel de verificări. În urma controalelor din acest an au fost aplicate 23 de amenzi (40 în 2023), în valoare de 24.000 lei.

În urma acestor acţiuni au fost confiscaţi 62 metri cubi de material lemnos, din care 51 mc au fost lemn de foc, 10 mc lemn de lucru şi un mc cherestea. În primele 9 luni ale lui 2023 au fost confiscaţi 93 metri cubi material lemnos: 70 mc au fost lemn de foc şi 23 mc lemn de lucru.

Direcţia Silvică Harghita are în administrare o suprafaţă totală de 93.286 hectare fond forestier sau vegetaţie forestieră în afara fondului forestier (1.270 ha). Din acest total, puţin peste 22.700 hectare sunt proprietate publică a statului, iar restul suprafeţei aparţine altor proprietari, dar este administrată de direcţia silvică.

Suprafaţa forestieră totală a judeţului Harghita este de 264.109 ha. (Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.