FEG Miercurea Ciuc Universitatea de Vară de Muzică Veche revine la Miercurea-Ciuc pentru a XVII-a ediţie -

Universitatea de Vară de Muzică Veche revine la Miercurea-Ciuc pentru a XVII-a ediţie

0

Miercurea-Ciuc va găzdui cea de-a XVII-a ediţie a Universităţii de Vară de Muzică Veche în perioada 5-11 iulie 2025. Evenimentul se va desfăşura la Liceul de Artă „Nagy István”, situat pe Piaţa Libertăţii, nr. 18. În paralel, oraşul va vibra în ritmurile Festivalului de Muzică Veche Miercurea-Ciuc, programat între 5 şi 13 iulie.

Potrivit unui comunicat de presă, Universitatea de Vară oferă o gamă variată de cursuri de măiestrie, susţinute de muzicieni din Ungaria, România şi Elveţia. Cele 8 cursuri de măiestrie oferite sunt: lăută şi chitară; flaut drept şi flaut oblic; canto; vioară barocă; clavecin; viola da gamba şi violone; formaţie de muzică renascentistă; percuţie în muzica veche, curs cameral de percuţie.

Programul include şi cursuri practice deschise tuturor participanţilor, oferind oportunităţi de a explora formaţia de muzică renascentistă (ca opţiune secundară), clubul menestrel, dansul renascentist şi cursul de cameră de muzică barocă. Acompaniamentul la clavecin va fi asigurat, iar organizatorii vor pune la dispoziţie traducători pentru a facilita comunicarea în timpul cursurilor, în funcţie de necesităţi.

Conform organizatorilor, cursurile se adresează participanţilor cu vârsta de peste 10 ani care au experienţă muzicală anterioară în domeniul ales. Pentru masterclass-ul de vioară barocă, se solicită minimum 4 ani de experienţă instrumentală, iar pentru cel de clavecin, 5 ani de experienţă la pian sau clavecin.

Taxa de participare pentru cursanţii activi este de 500 de lei şi include participarea activă la un curs de măiestrie şi la cursurile practice. Elevii şi profesorii Liceului de Artă „Nagy István” beneficiază de o taxă redusă de 300 lei, datorită parteneriatului cu instituţia. De asemenea, taxa include accesul la evenimentele Festivalului de Muzică Veche.

Înscrierea la Universitatea de Vară se face prin completarea formularului disponibil online la adresa: https://forms.gle/YVcrB3f2DRKwHVPy8. Având în vedere numărul limitat de locuri, acestea vor fi alocate în ordinea înregistrării şi a confirmării plăţii. Data limită pentru înscrieri este miercuri, 25 iunie, la miezul nopţii.

Pentru detalii suplimentare, cei interesaţi pot contacta organizatorii prin e-mail la nyariegyetem@regizene.ro. Informaţii complete despre Festivalul de Muzică Veche şi Universitatea de Vară sunt disponibile pe site-ul oficial www.regizene.ro.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Judeţean Harghita, Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia Cultura Nostra, cu Primăria Miercurea-Ciuc în calitate de coorganizator şi Liceul de Artă „Nagy István” ca partener. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *