Un număr de 16 noi proiecte din judeţul Harghita finanţate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 22 ianuarie 2023
Home » Societate » Un număr de 16 noi proiecte din judeţul Harghita finanţate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării
Un număr de 16 noi proiecte din judeţul Harghita finanţate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării

Un număr de 16 noi proiecte din judeţul Harghita finanţate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării

  • Şapte au fost depuse de Consiliul Judeţean Harghita şi câte unul de municipiile Miercurea-Ciuc, Topliţa, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, în valoare totală de aproape 142 milioane de lei

Ministerul Dezvoltării a aprobat, miercuri şi joi, 212 noi proiecte cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare totală de peste 1,6 miliarde de lei, în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local din PNRR.

Pentru Valul Renovării, au fost aprobate 153 noi proiecte, în valoare totală de peste 1,37 miliarde de lei, pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice (instituţii medicale, de învăţământ, culturale, administrative) şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, a informat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Pe această componentă au fost aprobate şi cele 16 proiecte depuse de autorităţi publice din judeţul Harghita, în valoare totală de aproape 142 milioane de lei.

Astfel, a fost aprobat proiectul „Renovarea energetică a Primăriei, Consiliului Local, Bibliotecii şi Casei de Cultură din Municipiul Topliţa”, în valoare de peste 28,1 milioane lei cu TVA inclus, depus de autoritatea publică locală din municipiul de pe Mureşul Superior.

Potrivit unei postări a primarului Dumitru Olariu pe pagina de Facebook, în această săptămână a fost semnat și contractul de finanțare pentru proiectul privind Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din municipiul Toplița, finanțat tot prin PNRR.

Finanțarea este împărțită în două loturi, fiecare lot reprezintă finanțarea a 5 blocuri: blocul B, strada Gării; blocul A, Scara 1-2, 4-8, strada Nicolae Bălcescu; blocurile A, B, C de pe Strada Sportivilor; blocul A, strada Mihail Kogălniceanu; blocurile C și E de pe strada Ștefan cel Mare; blocul D, strada Miron Cristea; blocul I, strada Sportivilor.

Consiliul Judeţean Harghita a obţinut finanţare pentru şapte proiecte, cu o valoare totală de peste 56,5 milioane de lei: „Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ al judeţului Harghita” – 41.693.789 lei; „Renovarea energetică a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Pavilion 10” – 443.334 lei, cu TVA inclus; „Renovarea energetică a Şcolii Populare de Arte şi Meserii a Judeţului Harghita” – 2.113.571 lei; „Renovarea energetică a imobilului Vila Nr. 6 în incinta taberei Băile Homorod” – 2.131.613 lei; „Renovarea energetică a Direcţiei Judeţene de Evidenţa Persoanelor” – 2.172.854 lei; „Renovarea energetică a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă” – 3.015.236 lei; „Renovarea energetică a Spitalului ORL şi Fizioterapie” – 5.067.181 lei.

Pentru municipiul Miercurea-Ciuc, au fost aprobate patru proiecte, în valoare totală de aproape 38,5 milioane lei: „Reabilitare şi extindere/mansardare Casă de cultură municipală – 7.320.173 lei; „Reabilitarea clădirii Primăriei din str. Mihail Sadoveanu nr. 4” – 8.327.985 lei; „Reabilitarea exterioară a clădirii Primăriei” – 21.207.881 lei; „Reabilitarea Galeriei Nagy Imre” – 1.552.373 lei.

De asemenea, clădirea Stomatologiei şi Şcoala Gimnazială „Orbán Balázs” din municipiul Odorheiu Secuiesc vor fi renovate energetic din fondurile PNRR, valoarea lucrărilor aprobate fiind de 1.500.112 lei, respectiv 5.937.330.

Totodată, în municipiul Gheorgheni se vor reabilita termic clădirea sediului secundar al Primăriei, din strada Carpaţi, nr. 7 (9.560.043 lei) şi biblioteca municipală (1.641.884 lei). (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.