Un deceniu şi jumătate de chirurgie toracică de succes, sărbătorit la SJU Miercurea-Ciuc

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc a găzduit, joi, un simpozion special, organizat pentru a marca cea de-a 15-a aniversare a secţiei sale de Chirurgie Toracică. Evenimentul, desfăşurat în biblioteca Spitalului Judeţean, a reunit numeroşi specialişti care au asistat la o serie de prezentări cuprinzătoare, abordând atât aspecte ale chirurgiei toracice, cât şi perspective din specializările conexe esenţiale pentru această arie medicală.
„Îl felicităm astăzi pe domnul doctor Adrian-Cristian Dobrică, medic primar chirurgie toracică, şi cu această ocazie vă prezentăm cazuri mai interesante din activitatea domnului doctor. Chirurgia toracică este o specialitate interesantă, dar în momentul actual, şi rară, numărul medicilor de chirurgie toracică fiind în scădere în ţară. Domnul doctor Dobrică este recunoscut şi solicitat nu numai aici, la noi în spital, ci şi din alte spitale, expertiza dânsului fiind recunoscută şi la Târgu Mureş, şi la Bucureşti. (…) Domnule doctor, vă felicit pentru activitatea dumneavoastră”, a declarat, în debutul evenimentului, Konrád Judith, managerul spitalului.
Pe parcursul simpozionului, participanţii au avut ocazia să urmărească o prezentare detaliată susţinută de dr. Adrian Dobrică, medic primar chirurgie toracică. Acesta a oferit o retrospectivă a activităţii de chirurgie toracică desfăşurată pe parcursul ultimilor 15 ani, ilustrând-o prin cazuri clinice reprezentative şi momente semnificative din practica sa medicală.
Dr. Adrian Dobrică şi-a început discursul cu o notă personală, exprimându-şi recunoştinţa faţă de conducerea spitalului şi rememorând cu emoţie parcursul secţiei, de la ideea curajoasă a înfiinţării, până la realitatea actuală. A evocat momente cheie, inclusiv propria sa venire la Miercurea-Ciuc.
Un aspect al prezentării a fost recunoaşterea susţinerii constante primite din partea conducerii spitalului, în special în perioada mandatului doamnei manager Konrád Judith şi a colaborării esenţiale cu numeroase departamente: anestezie şi terapie intensivă, medicină de urgenţă, oncologie medicală, radiologie, pneumologie, anatomie patologică, precum şi cu asistenţii medicali, infirmierii şi brancardierii.
Specialistul nu a ezitat să abordeze şi aspecte mai largi ale medicinii româneşti, exprimându-şi o viziune critică asupra birocraţiei excesive şi pledând pentru o centrare mai mare pe pacient.
A împărtăşit experienţa sa din cadrul societăţilor ştiinţifice internaţionale, subliniind necesitatea învăţării continue şi recunoscând distanţa faţă de standardele occidentale în anumite privinţe.
Medicul a prezentat o selecţie de cazuri clinice complexe, unele rare chiar şi la nivel internaţional, subliniind importanţa vitală a colaborării interdisciplinare şi a dedicării întregului personal medical pentru salvarea vieţilor.
„Cel mai important rezultat la orice operaţie este bolnavul viu”, a precizat în prezentarea sa medicul specialist.
După încheierea prezentării, dr. Adrian Dobrică a oferit presei o declaraţie retrospectivă asupra celor 15 ani de activitate a secţiei de Chirurgie Toracică.
„A fost o perioadă de 15 ani dificilă, pentru că practic am iniţiat şi am dezvoltat o specialitate cu care spitalul şi regiunea noastră nu se întâlnise până când am venit în spitalul ăsta. O perioadă dificilă, dar foarte frumoasă. Fiecare caz a reprezentat o provocare pentru mine şi fiecare urgenţă, fiecare viaţă salvată a reprezentat o provocare şi practic mi-au dat puterea să continui. Chirurgia toracică din Miercurea-Ciuc a rezolvat încă de la început şi rezolvă absolut toate tipurile de patologii toracice, evident cu excepţia transplantului pulmonar”, a precizat medicul.
El a precizat că în cadrul SJU Miercurea-Ciuc se efectuează toate tipurile de operaţii, atât pe cale deschisă, cât şi minim invazivă, menţionând numeroase cazuri provocatoare. El a estimat că a realizat în jur de 7.000 de intervenţii chirurgicale în 15 ani, cu cel puţin 100 de cazuri limită şi de urgenţă imediată anual.
Un aspect subliniat de medic este salvarea a peste 1.500 de pacienţi aflaţi în situaţii atât de grave încât transferul către un centru universitar nu ar fi fost posibil, evidenţiind capacitatea secţiei de a gestiona cu succes urgenţe majore unde lipsa unei intervenţii imediate ar fi condus inevitabil la deces.
A explicat că propriul său crez este de a acorda orice şansă unui pacient cât timp acesta este în viaţă şi inima îi bate. A adăugat că a avut surpriza de a vedea pacienţi aduşi în stop cardiorespirator care ulterior s-au prezentat la control pe picioarele lor, recunoscând totodată că, din păcate, nu toţi au putut fi salvaţi.
Referindu-se la analiza comparativă dintre perioada anterioară şi cea de după înfiinţarea chirurgiei toracice la Miercurea-Ciuc, dr. Adrian Dobrică a explicat că mortalitatea în cazurile severe era aproape de 100%, în timp ce în prezent, datorită colaborării cu alte specialităţi, a scăzut sub 2% în cazurile extreme.
În ceea ce priveşte numărul medicilor de chirurgie toracică la nivel naţional, medicul a menţionat o scădere dramatică a interesului tinerilor pentru această specialitate, similar cu situaţia altor specialităţi chirurgicale. A estimat că sunt sub 50 de chirurgi toracici în ţară în prezent, explicând această scădere prin lipsa unei motivaţii reale şi a stimulării din partea decidenţilor.
Evenimentul a inclus, de asemenea, prezentări susţinute de medici din diverse specialităţi, oferind o perspectivă interdisciplinară asupra îngrijirii pacientului cu afecţiuni toracice şi subliniind colaborarea esenţială dintre departamente. Astfel, au împărtăşit expertiza lor: dr. Bartha István, medic primar anestezie şi terapie intensivă şi medic şef secţie; dr. Kacsó Jolán, medic specialist de medicină de urgenţă şi medic şef secţie; dr. Csató László Szilárd, medic primar oncologie medicală şi medic şef secţie; dr. Burszán Barabás Andrei, medic primar radiolog şi medic şef secţie; dr. Dombi István-Levente, medic primar pneumolog; dr. László Barna, medic primar chirurg şi medic şef secţie; şi dr. Ilyés Ágota, medic primar anatomie patologică.
EMILIA Ş.
