Spitalele şi centrele DGASPC din Harghita au intrat în grevă japoneză

0

Angajaţii din spitalele şi centrele de asistenţă socială din judeţul Harghita au intrat, începând de marţi, în grevă japoneză, alăturându-se acţiunilor de protest organizate la nivel naţional de Federaţia SANITAS. Protestul este susţinut de membrii Sindicatului Sanitas Harghita, care reclamă măsurile ce afectează veniturile şi condiţiile de muncă ale personalului din sănătate şi asistenţă socială.

Potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Sanitas Harghita, protestul reprezintă o reacţie faţă de deciziile care au impact asupra angajaţilor din cele două sisteme şi urmăreşte atragerea atenţiei asupra necesităţii unor măsuri care să protejeze drepturile salariale şi profesionale ale acestora.

Reprezentanţii sindicatului arată că personalul din sănătate şi asistenţă socială solicită condiţii de muncă adecvate, o salarizare echitabilă şi implicarea partenerilor sociali în procesul de luare a deciziilor care vizează sectorul.

Pe durata grevei japoneze, activitatea medicală şi cea din centrele de asistenţă socială se desfăşoară fără întreruperi, angajaţii purtând banderole şi alte însemne distinctive ale protestului.

„Facem apel la autorităţi să dea dovadă de responsabilitate şi deschidere la dialog, pentru identificarea rapidă a unor soluţii care să asigure stabilitatea sistemelor de sănătate şi asistenţă socială şi respectul cuvenit celor care îşi desfăşoară activitatea în slujba comunităţii”, au precizat reprezentanţii Sanitas Harghita.

Printre principalele revendicări ale sindicaliştilor se numără majorarea valorii de referinţă pentru calculul salariilor la 4.325 de lei, stabilirea unor coeficienţi de salarizare consideraţi corecţi pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială, menţinerea sporului de tură de 15%, precum şi păstrarea sporului de 100% pentru activitatea desfăşurată în weekend şi în zilele de sărbătoare legală.

De asemenea, sindicaliştii solicită reintroducerea sporurilor pentru condiţii de muncă, includerea personalului TESA în aceeaşi anexă de salarizare şi alinierea salariilor din asistenţa socială la nivelul celor din sectorul sanitar neclinic.

Dakó Éva, liderul sindical al filialei Harghita a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) „Frăţia”, a explicat că personalul înregistrează pierderi financiare semnificative şi că eventualele compensări nu acoperă diminuările veniturilor. Aceasta a arătat că salariaţii pierd din sporurile de secţie, din cele pentru turele de noapte şi sume importante pentru activitatea din weekend-uri şi sărbători legale.

„Noi care nu lucrăm sâmbătă şi duminică, nu asigurăm continuitate, stăm acasă, ei lucrează. Fără nimic. Se solicită respect faţă de munca lor şi respect să fie şi pecuniar”, a declarat publicaţiei noastre Dakó Éva.

În ceea ce priveşte durata protestului, liderul sindical a afirmat că acţiunea va continua până la obţinerea unor rezultate.

În cazul în care greva japoneză nu va genera soluţii, se ia în calcul organizarea unei greve generale, deşi o astfel de măsură este dificil de implementat în sistemul medical. Dakó Éva a subliniat că sistemul se confruntă deja cu o lipsă acută de personal, accentuată în lunile de vară de perioada concediilor.

Conform legislaţiei, în timpul unei greve generale trebuie asigurată activitatea pentru urgenţe şi un procent de 30% din personal, condiţie greu de îndeplinit în secţiile care funcţionează deja cu un număr minim de personal, format din doar o asistentă, o infirmieră şi o femeie de serviciu.

Liderul de sindicat a adăugat că situaţia este la fel de complexă şi în asistenţa socială, unde sunt internaţi copii sau beneficiari bolnavi, considerând că angajaţii din aceste sectoare nu sunt luaţi în seamă tocmai din cauză că specificul activităţii lor, centrat pe îngrijirea oamenilor, face greva generală extrem de dificilă. „Asta e un fel de avertisment. Oricum, se lucrează normal, doar că se poartă banderola şi sunt afişate revendicările la spitale şi la centre”, a precizat Dakó Éva referitor la etapa actuală a protestului.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.