Tribunalul Mureș a decis încetarea procesului penal în care fostul președinte al CJ Harghita este judecat pentru presupuse fapte de corupție, acestea fiind prescrise

- În schimb, pe partea civilă, instanța îl obligă pe Borboly Csaba la plata sumei de peste un milion de lei, daune materiale în favoarea Consiliului Județean Harghita, în solidar cu alți inculpați judecați în acest dosar
- Hotărârea Tribunalului Mureș nu este definitivă
Tribunalul Mureș a hotărât miercuri, în primă instanță, încetarea procesului penal în care este judecat fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, în prezent vicepreședinte al aceleiași instituții, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Borboly Csaba a fost trimis în judecată în anul 2013, pentru comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată (câte 3 acte materiale), instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată (3 acte materiale), două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă, potrivit rechizitoriului DNA. Faptele ar fi fost săvârşite în anii 2010 şi 2011.
Procesul penal a încetat și în cazul celorlalți inculpați din acest dosar: Sófalvi László (vicepreşedinte al CJ Harghita în cea perioadă), Csiszer Botond Benedek, Kelemen Csongor, Gábor László, Biró Ema, Kosa Petru (primarul comunei Mihăileni), Sajo Tibor, Pálffy Domokos și Hargitay Ladislau Gavril. Alături de aceștia, în dosar au mai fost trimiși în judecată trei inculpați (Imre Madarasz Attila, Imre Madarasz Julia, Mandache Daniel Cristian), însă aceștia și-au recunoscut vina și au fost condamnați cu suspendare. Ca parte civilă s-au constituit Consiliul Judeţean Harghita şi Primăria comunei Mihăileni.
„Admite excepțiile prescripției răspunderii penale raportat la inculpații B.C., C.B.B., B.E., K.C., S.L., G.L., S.T., P.D., H.L.G., K.P. (…) Constată stinsă acțiunea penală formulată raportat la inculpații indicați, la rămânerea definitivă a prezentei Sentințe, în baza art. 17, alin. 2, Cod proc. penală actual”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Mureș.
Pe de altă parte, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de Județul Harghita reprezentat prin Consiliul Județean Harghita și pe cale de consecință „obligă inculpatul B.C. (Borboly Csaba – n.n.) la plata sumei de 1.168.684,43 lei, daune materiale în favoarea acesteia, în solidar cu inculpații C.B.B, B.E., K.C., I.M.A. și I.M.J., ultima alături de partea responsabilă civilmente SC Bridge Road SRL, aceştia din urmă contribuind prin faptele lor doar la comiterea prejudiciului în cuantum de 496.632,84 lei cu titlu de daune materiale”.
Și fostul vicepreședinte al CJ Harghita este obligat la plata unei sume de peste 1,4 milioane lei, în solidar cu alți inculpați
De asemenea, „obligă inculpatul S.L. (Sófalvi László – n.n.) la plata sumei de 1.413.959,22 lei” aferentă decontărilor efectuate raportat la contractele nr. 27/40946/28.10.2011, nr. 50/45015/14.12.2011, 51/45518/19.12.2011, 54/46539/30.12.2011, pentru care este responsabil în solidar cu: inculpatul C.B.B., inculpatul G.L., inculpatul K.C., inculpatul S.T., ultimul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Stravia Group SRL (acesta contribuind prin faptele sale doar la producerea prejudiciului de 1.475.684,66 lei), la toate aceste sume adăugându-se dobânzi legale de la data rămânerii definitive a prezentei până la achitarea în fapt și majorări sau penalități de întârziere calculate conform legii civile aplicabile”. „Respinge restul pretențiilor părții civile (Județul Harghita – n.n.) raportat la inculpați ca nefondate”.
Totodată, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Mihăileni și îl obligă pe inculpatul Kosa Petru, fostul primar al localității, „în solidar cu inculpaţii B.C., S.L., C.B.B., K.C., I.M.A. şi I.M.J., ultima alături de partea responsabilă civilmente SC Bridge Road SRL, la plata sumei de 81.730,44 lei, daune materiale, în favoarea părții civile, la care se adaugă dobânzi legale de la data rămânerii definitive a prezentei până la achitarea în fapt și majorări sau penalități de întârziere calculate conform legii civile aplicabile”.
„Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor mobile și imobile identificabile ale părții responsabile civilmente SC Bridge Road Construct SRL până la concurența sumei de 496.632,84 lei”.
Tribunalul Mureș a mai dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate aflate în dosarul de urmărire penală, printre care adrese de răspuns transmise de inculpați către Camera de Conturi Harghita, DNA – Serviciul Teritorial Mureș, procese verbale de custodie, facturi, rapoarte de expertiză tehnică etc.
„Cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă şi în faza de urmărire penală, în cuantum de câte 1.000 lei, în faza de urmărire penală pentru fiecare inculpat, de 2.200 lei în faza de cercetare judecătorească, vor rămâne în sarcina fiecărui inculpat. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se mai arată în sentința Tribunalului Mureș.
***
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA de trimitere în judecată, faptele au fost săvârşite în anii 2010 şi 2011 şi se referă la caracterul fictiv al materialelor de construcţii date în custodie firmelor constructoare şi în diferenţa dintre preţurile onorate şi cele oferite de firmele descalificate la licitaţie, substanţial mai mici.
Reamintim că una dintre faptele pentru care este judecat Borboly Csaba se referă, potrivit procurorilor DNA, la faptul că „în luna decembrie 2010, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita (…) a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie de lucrări de reabilitare a unui drum judeţean (n.n. – DJ 131). Plata s-a făcut în condiţiile în care preţurile firmei care a câştigat licitaţia erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitaţie, în care dirigintele de şantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor şi în condiţiile în care proiectul iniţial nu fusese respectat în ce priveşte grosimea asfaltului şi nici nu exista o dispoziţie de modificare a acestui proiect”.
O altă faptă de care este acuzat preşedintele CJ Harghita se referă la faptul că „în perioada 27-29 decembrie 2010 (…) a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL şi a sumei de 496.632,84 lei în favoarea constructorului SC Bridge Road Construct SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie care nu existau în fapt. În plus, cheltuielile au fost angajate de Consiliul Judeţean la finalul lunii decembrie 2010, deşi era evident că cele două firme nu mai aveau timpul necesar, ca până la data de 31 decembrie 2010, să execute lucrările de reabilitare a unor tronsoane de drum judeţean. În plus, inculpatul cunoştea că procesele verbale de custodie s-au realizat în fals, prin antedatare şi prin inserarea nereală că bunurile există ca atare, că au fost recepţionate efectiv şi au fost predate către reprezentanţii celor două firme constructoare”. (Șt.P.)