/* (c)AdOcean 2003-2016 */ /* (c)AdOcean 2003-2016, MASTER: winmedia_ro.Informatia_Harghitei.All_site */
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (38) Toţi cei 82 de condamnaţi la moarte în procesele privind atrocităţile împotriva românilor şi evreilor erau adăpostiţi în Ungaria. Nici unul nu şi-a primit pedeapsa | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 17 septembrie 2021
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (38)
Toţi cei 82 de condamnaţi la moarte în procesele privind atrocităţile împotriva românilor şi evreilor erau adăpostiţi în Ungaria. Nici unul nu şi-a primit pedeapsa
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (38)</i></h5> Toţi cei 82 de condamnaţi la moarte în procesele privind atrocităţile împotriva românilor şi evreilor erau adăpostiţi în Ungaria. Nici unul nu şi-a primit pedeapsa

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (38)
Toţi cei 82 de condamnaţi la moarte în procesele privind atrocităţile împotriva românilor şi evreilor erau adăpostiţi în Ungaria. Nici unul nu şi-a primit pedeapsa

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Anii 1945-46 au fost foarte aglomeraţi sub toate aspectele; dar de pedepsirea vinovaţilor pentru atrocităţile din timpul ocupaţiei horthyste se ocupa cineva?

– În aprilie ’45 ieşise Legea 312 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul tării sau crime de război, completată cu Legea 291 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii şi umanităţii. S-au instituit prin Decret regal un număr de acuzatori publici, s-au înfiinţat două Tribunale ale Poporului, unul la Bucureşti, unde s-au judecat demnitarii şi fruntaşii partidelor istorice, care a dat sentinţe arbitrare pe criteriu politic, şi altul la Cluj, unde s-au judecat autorii masacrelor de la Ip, Trăznea, Huedin, Mureşenii de Câmpie etc. plus autorii atrocităţilor antievreieşti, condamnările pentru marea majoritate fiind bine motivate. S-a încheiat cu Budapesta o convenţie de extrădare a criminalilor aflaţi pe teritoriul Ungariei, dar Guvernul ungar nu şi-a respectat promisiunea. Astfel, toţi cei 82 de acuzaţi condamnaţi la moarte în procesele privind atrocităţile împotriva românilor şi evreilor, fugiţi în Ungaria, au fost judecaţi în lipsă. Nici unul nu şi-a primit pedeapsa.

– Nu e nici o mirare, se practică şi azi această soluţie.

– Prima sentinţă a Tribunalului Poporului din Cluj a fost dată la 13 martie 1946 şi se referea la faptele din 16 localităţi din Transilvania de Nord. Din cei 63 de învinuiţi, doar 26 erau de faţă, 37 fiind adăpostiţi în Ungaria. Pedepsele nu erau proporţionale cu gravitatea faptelor, întrucât se menţiona de la început că procesul nu era unul obişnuit, ci „un proces sui generis, care se face în primul rând unui sistem şi unei epoci şi numai în al doilea rând uneltelor otrăvite ale acestui sistem şi ale acelei epoci”.

  • Cercetarea autorilor care au distrus 14 biserici ortodoxe şi greco-catolice de pe raza judeţului Odorhei au fost sistate de guvern la intervenţia UPM

– Care era poziţia Uniunii Populare Maghiare (UPM) faţă de criminali?

– Problema este că marii vinovaţi fugiseră în Ungaria, iar ceilalţi criminali se adăpostiseră în UPM şi PCR. De aceea cercetările au mers foarte greu, împiedicate chiar de autorităţile locale şi judeţene dominate de unguri. Deşi pe faţă se declara favorabilă pedepsirii autorilor crimelor din perioada 1940-1944, în practică UPM a trecut la o acţiune deschisă de împiedicare a justiţiei în identificarea, cercetarea şi pedepsirea autorilor. Din considerentele ştiute, PCR frâna şi el această activitate, aflat adeseori între ciocan şi nicovală: în Tărianu (Bihor), unde au fost executaţi 19 români, a fost bătut de români Varga András, care era chiar secretarul PCR; membri ai PCR de pe teritoriul judeţului Odorhei s-au opus cercetărilor privind atrocităţile din timpul ocupaţiei; şeful Postului Mărtiniş a fost oprit la propriu de către secretarul organizaţiei PCR, B. Wilhelm, să ia declaraţii celor care au distrus biserica greco-catolică din comună. Indignaţi şi pierzându-şi răbdarea, românii şi-au arătat nemulţumirea prin plângeri la autorităţile care tergiversau cercetările, ameninţând adesea că-şi vor face singuri dreptate. Între timp, multe documente consemnează intervenţii ale ungurilor pe lângă autorităţile sovietice, unele chiar la Moscova, pentru a fi sistate toate cercetările, UPM cerând ca nimic să nu se mai facă decât cu asistenţa reprezentanţilor săi, iar cercetarea autorilor care au distrus 14 biserici ortodoxe şi greco-catolice de pe raza judeţului Odorhei a fost sistată de guvern tot la intervenţia insistentă a Uniunii Populare Maghiare.

  • Criminali de război eliberaţi de o prostituată

– Au fost – spuneţi dvs. în volumul III al amplului studiu Români şi Unguri – şi numeroase cazuri în care populaţia maghiară s-a opus ori i-a eliberat pe criminalii arestaţi.

– S-au declanşat, în unele localităţi, adevărate rebeliuni împotriva jandarmilor care încercau să execute ordinele. La Gheorgheni au fost arestaţi, conform cererii Tribunalului, doi criminali de război: protopopul romano-catolic László Ignatiu şi directorul de bancă Csabó Árpád. Pe 8 februarie 1946, ora 14:00, fusese planificată trimiterea arestaţilor la Cluj, însă la ora 13:00, circa 600 de unguri au pătruns cu forţa în Comisariat şi i-au maltratat pe poliţiştii prezenţi, eliberând arestaţii. După o mare concentrare de poliţie la Gheorgheni, aceştia s-au predat a doua zi, înconjuraţi de o gardă civilă maghiară în mijlocul căreia se agita un ofiţer în uniforma armatei ungare, sub promisiunea că vor fi trataţi cu bunăvoinţă. Tribunalul Poporului, sub presiunea UPM, i-a eliberat pe protopop şi directorul de bancă în 20 februarie, iar Curtea Marţială din Braşov, care judeca rebeliunea de la Gheorgheni, îi va pune în libertate pe toţi cei acuzaţi, după o parodie de proces. Pe 9 februarie a fost atacat trenul personal Ciceu-Târgu Mureş cu care erau transportaţi în stare de arest 7 criminali de război. Ca fapt divers: atacatorii trenului erau conduşi de o prostituată, Bálint Julianna.

  • UPM intervenea în justiţie pe criteriu etnic

– Intervenţia Uniunii Populare Maghiare în justiţie era o caracteristică a epocii…

– UPM intervenea în justiţie pe criteriu etnic, atunci când erau judecaţi maghiari. De obicei se înaintau plângeri şi memorii direct lui Petru Groza, acuza principală fiind aceea că ungurii sunt nedreptăţiţi de justiţia nedemocrată. De cele mai multe ori cei pentru care se intervenea erau eliberaţi, alteori se impunea ca ancheta judiciară să fie refăcută împreună cu reprezentanţi ai UPM. Într-o telegramă trimisă şefului guvernului se cerea imperativ eliberarea imediată a lui Horváth Nicolae, preşedintele organizaţiei UPM din Treiscaune, condamnat la muncă silnică pe viaţă de către Curtea Marţială Braşov. De la acest caz particular, se trecea la solicitarea generală: „CC al UPM a constatat că în mai multe judeţe din Transilvania elemente reacţionare camuflate în personalul autorităţilor poliţieneşti au pornit la o adevărată persecuţie (…) şi caută să clatine credinţa populaţiei maghiare în democraţie, să submineze şansele organizaţiilor democratice ale populaţiei maghiare la alegerile apropiate”.

– Foarte frumos şi convingător, parcă ar fi un text scris de Frunda György sau Kelemen Hunor…

  • „Vrem comunism, dar numai noi, ungurii”

– Nimic nu-i nou pe lumea asta. Faptul că mulţi autori de atrocităţi rămăseseră neatinşi ori cu pedepse simbolice a accentuat incertitudinile privitoare la soarta Transilvaniei de Nord-Est. În iarna şi primăvara anului 1946, pe măsura apropierii hotărârii miniştrilor de Externe de la Paris, populaţia maghiară a fost intens bombardată cu ştiri „sigure” privind refacerea „Ungariei Milenare”. În majoritatea comunelor, ungurii erau convinşi că se va reinstala administraţia Ungariei, se alcătuiau comitete de primire, se pregăteau arcuri de flori, se scriau lozinci cu „Trăiască Horthy!” şi „A venit dreptatea maghiară!”. La Târgu Secuiesc se vor întruni 6.000 de secui scandând ore întregi „Jos cu românii împuţiţi!”, „Vrem comunism, dar numai noi, ungurii”, „Vrem democraţie, dar fără români”. Astfel de adunări au avut loc la Baia Mare, cu 5.000 de participanţi, unde s-a cerut direct încorporarea Ardealului în Ungaria, la Odorhei, unde ungurii au blocat toate căile de acces cu 150 de căruţe, asediul durând două zile. Trebuie spus clar şi fără ocolişuri: aceste zvonuri erau crezute cu mare uşurinţă şi datorită unei educaţii şovine de generaţii, educaţie care implanta adânc în conştiinţa maghiarilor ideea că ei ar fi un neam superior, care trebuie să-i stăpânească veşnic pe ceilalţi. Autosugestia era atât de puternică încât oricât de lipsite de temei ar fi fost zvonurile, erau crezute şi provocau – aşa cum nota un raport al jandarmeriei – „bună dispoziţie şi veselie”. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.