Scoala Postliceala FEG Miercurea-Ciuc

Topliţa: De la 1 iulie este interzisă folosirea apei în scopuri non-casnice -

Topliţa: De la 1 iulie este interzisă folosirea apei în scopuri non-casnice

0
  • Din această noapte, se va sista furnizarea apei în anumite intervale orare

Decizia a fost luată ca măsură pentru reducerea pierderilor de apă din sistemul de alimentare cu apă al municipiului Topliţa.

Proiectul de hotărâre a fost dezbătut şi votat în cadrul unei şedinţe extraordinare de Consiliu Local, care s-a întins pe durata unei ore.

În deschiderea şedinţei, Sebastian Buzilă, primarul municipiului, arăta că, în prezent, volumul de apă care intră în reţea e sub nivelul a ceea ce se consumă şi se pierde pe reţea. Din cauza acestei presiuni scăzute, sunt zone în oraş nealimentate cu apă de aproximativ două săptămâni, iar în zona centrală, pe Victor Babeş, apa nu urcă până la etajul 4.

Ca atare, s-a propus o hotărâre de Consiliu Local pentru reducerea pierderilor de apă din sistemul de alimentare cu apă al municipiului Topliţa şi aceasta prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei utilizarea de către persoanele fizice sau juridice a apei potabile furnizate de Aqua Călimani în următoarele scopuri: udarea curţilor, grădinilor, spaţiilor verzi, umplerea piscinelor, ciuberelor sau altor recipiente cu volum de cel puţin 2 m3, spălarea trotuarelor, aleilor, autovehiculelor, orice alte activităţi care nu sunt legate de consumul casnic şi igiena personală.

Aceste prevederi urmează să se aplice de la 1 iulie.

A fost o şedinţă în care s-a vorbit din nou despre problemele de la Aqua Călimani (operatorul de apă din Topliţa) şi dacă această posibilitate de a da amenzi pentru folosirea apei în scopuri non-casnice este benefică.

Consilierul Ioan Andrei Chelemen, care este şi membru în cadrul Consiliului de Administraţie Aqua Călimani, din partea CL Topliţa, spunea, printre altele, că „din punctul meu de vedere, amendarea ar trebui să fie ultima variantă pe care o avem în calcul. Noi, pentru Aqua Călimani, avem nevoie de un management profesionist şi calificat totodată.

(…) Nu putem să venim să le cerem oamenilor să plătească amenzi în condiţiile în care ei nu au presiune la apă. Să plătească amenzi că ce? Că nu s-a investit de-a lungul timpului, că nu s-a întreţinut, că a fost un management foarte prost şi foarte defectuos, că există foarte multă incompetenţă, pentru asta să plătească ei amenzi?”.

Consilierul Olimpie Macarie, în schimb, a propus ca în loc să se interzică folosirea apei în scopuri non-casnice să se oprească apa în tot oraşul în anumite intervale orare. Astfel, ar fi excluse posibilele sancţiuni contravenţionale.

Edilul sublinia că „nimeni nu vrea să se apuce de mâine să amendeze toţi oamenii”.

„Amenzile pe care le propunem prin actuala hotărâre nu sunt pentru a obţine venituri financiare, nici într-un caz. Nu acesta e scopul, să obţinem venituri financiare.

Spuneţi-mi dacă funcţionează ceva în lumea asta să interzici la cineva ceva, dar să nu existe coerciţie. Adică, dacă fac, ce se întâmplă? Nimic. Păi atunci, de ce să nu facă?

(…) Dacă nu se supune persoana respectivă la acea măsură, ce se întâmplă?”.

În final, niciunul dintre consilierii prezenţi la şedinţă nu a depus un amendament de modificare a proiectului de hotărâre, iar acesta a trecut cu 9 voturi pentru, 4 abţineri şi doar două voturi împotrivă.

Din această noapte, se va sista furnizarea apei în anumite intervale orare

Ulterior ședinței, primarul municipiului a făcut un anunț pe pagina sa de Facebook, în care preciza că a propus Consiliului Local Toplița sistarea furnizării apei în fiecare noapte, între orele 00:00 – 04:00, în tot orașul, cu excepția zonei Spitalului Municipal Toplița și a străzii 1 Decembrie 1918, unde repornirea rețelei necesită până la 24 de ore.

Măsura urmează să intre în vigoare sâmbătă, la ora 00:00.

„Consilierii locali au fost de acord cu această decizie.

Este o măsură temporară, necesară pentru a asigura presiunea și funcționarea rețelei în timpul zilei. Dacă nu va fi suficientă, va trebui să luăm și alte decizii suplimentare.

Revenim cu rugămintea fermă: Nu mai folosiți apa potabilă pentru irigarea grădinilor sau curților în această perioadă! Această este cauza principală care a generat aceste probleme.”, a mai precizat edilul.

(L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *