Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
n Orele în limba maghiară în şcolile din Bacău au fost create cu largul concurs al autorităţilor româneşti
Dr. Anton Coşa, autor al mai multor studii pe această temă, afirma că locuitorii romano-catolici din Moldova continuă, iată, şi în 2014, să fie denumiţi, în mod incorect ceangăi, şi în felul acesta sunt încadraţi fals într-o comunitate etnică, într-o minoritate etnică din România şi continuă să fie o prioritate nu doar pentru politicienii maghiari, pentru UDMR, ci şi pentru statul ungar. „Deşi, nici o clipă, nici unul dintre membrii comunităţilor romano-catolice din Europa nu s-au considerat, nu se consideră o minoritate etnică, nu văd rostul acestei implicări a statului maghiar şi a politicienilor maghiari în problematica aceasta. Dar, sigur, acest lucru este legat şi de neimplicarea autorităţilor româneşti în rezolvarea problemelor acestei comunităţi, pentru că de ceva vreme se predă limba maghiară în şcoli, prin urmare, iată, în 2014 se face o maghiarizare forţată a copiilor din comunităţile romano-catolice din Moldova, iată, aceste şcoli, aceste ore cu predare în limba maghiară în şcolile româneşti din judeţul Bacău au fost create cu largul concurs al autorităţilor româneşti. Ceea ce ar trebui măcar să ne pună pe gânduri pe fiecare dintre noi. În continuare se alocă fonduri importante de la bugetul de stat al Ungariei şi al României prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale pentru susţinerea învăţământului în limba maghiară de care pomeneam, al elevilor, nota bene, de pe pământul ceangăiesc. Iată ce frumos se leagă noţiunea de pământ secuiesc cu noţiunea de pământ ceangăiesc, ambele absolut improprii”. În continuare – spunea Anton Coşa – se depun eforturi consistente pentru finanţarea unor proiecte care vizează dăinuirea maghiarilor ceangăi. „De-a lungul timpului s-a vorbit de ceangăi, ceangăi maghiari, maghiari-ceangăi, chiar maghiari în ultima perioadă. Şi evident, într-un mod cât se poate de impropriu, pentru că, repet, această comunitate nu a fost şi nu este o minoritate etnică. Iată de ce este în continuare greşită încadrarea prin folosirea acestui fals etnonim de maghiar-ceangău sau ceangău-maghiar la adresa acestei minorităţi cel mult confesionale. Niciodată membrii acestei comunităţi nu s-au considerat o minoritate etnică, ei întotdeauna s-au considerat români de credinţă catolică, iar documentele istorice dovedesc cu prisosinţă acest lucru, dar sigur, pentru cei care le şi citesc. Pentru cei interesaţi de alte aspecte legate de extinderea sferelor de influenţă maghiară, documentele istorice, se pare, nu prea contează în zilele noastre. În continuare se organizează festivaluri ale ceangăilor în localităţi deopotrivă din Ungaria şi din România. În continuare se finanţează publicaţii de limbă maghiară. În continuare se efectuează cercetări multi şi interdisciplinare istorice, sociologice, etnografice legate de comunităţile romano-catolice din Moldova. Asta în vreme ce autorităţile româneşti, din păcate, nu sprijină cercetări similare venite din perspectivă românească. În continuare cercetătorii români întâmpină dificultăţi în eforturile pe care le depun privind prezervarea şi conservarea valorilor identitare româneşti ale romano- catolicilor din Moldova. În aceste condiţii, sigur, nu trebuie să ne mire multitudinea de lucrări care apar în Ungaria şi în România în care se denaturează în mod flagrant atât istoria, cât şi etnografia comunităţilor romano-catolice din Moldova. Sigur, probabil mulţi dintre dvs. vă aduceţi aminte de cele trei lucrări de referinţă în domeniul etnografiei publicate de distinsul cercetător ieşean Ion H. Ciubotaru, care mai mult de un deceniu a cercetat comunităţile romano-catolice din Moldova şi a scos acea monumentală trilogie Catolicii din Moldova, universul culturii populare, dar aceea era o lucrare de sinteză. Este nevoie în continuare, şi acest lucru îl conştientizează cercetătorii maghiari, de cercetări aplicate pe fiecare comunitate în parte. Românii din Harghita şi Covasna au văzut acest lucru mult înainte şi au început deja de multă vreme cercetarea monografică a comunităţilor româneşti din acest areal. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple în continuare din perspectivă românească şi în ceea ce priveşte comunităţile romano-catolice din Moldova (…) pentru că, din păcate, în spaţiul european ceea ce se ştie despre catolicii din Moldova este doar viziunea maghiară pe care europarlamentarul László Tőkés (nu este el singurul, dar este poate vocea cea mai auzită în ultima vreme) o prezintă. Prin urmare, acolo sigur parlamentarul belgian, francez, german nu poate avea decât viziunea pe care acest europarlamentar maghiar o prezintă cât se poate de eronat. Şi aşa ne trezim cu fel de fel de vizitatori din spaţiul european care vin şi se miră cum se pierd comunităţile maghiare din Moldova, în condiţiile în care nu putem vorbi de asemenea comunităţi decât cel mult în oraşe (să spunem că într-adevăr acolo au fost şi maghiari), dar în ceea ce priveşte comunităţile săteşti, care reprezintă covârşitoarea majoritate a romano-catolicilor din Moldova, acestea au fost şi continuă să fie româneşti. Şi de aceea trebuiesc corelate toate aceste cercetări de istorie, de sociologie, de etnografie şi prezentate în mod corect originea şi tradiţiile româneşti ale acestor comunităţi”.
Copiii din comunităţile romano-catolice din Moldova sunt aduşi în Harghita şi Covasna, unde li se inoculează ideea originii maghiare
Dr. Anton Coşa arăta că în continuare se acordă de către statul maghiar, ca şi de către organizaţiile maghiare, burse pentru elevii din comunităţile romano-catolice din Moldova, prin care copiii din satele catolice sunt aduşi în Harghita, în Covasna, ba chiar ajung şi în universităţi din Ungaria, unde li se inoculează ideea originii maghiare, se organizează cursuri de perfecţionare pentru cadrele didactice care predau limba maghiară în comunităţile romano-catolice din Moldova. După ultimele statistici oficiale ar fi aproape 50 de cadre didactice care predau în judeţul Bacău, cu preponderenţă în satele catolice, limba maghiară. Deşi, în mod paradoxal, cercetătorii maghiari se plâng în continuare de „problemele” pe care le întâmpină din partea autorităţilor româneşti. „Se plâng de faptul că libertatea lor de mişcare este îngrădită în condiţiile în care, iată, există aproape 50 de cadre didactice care predau nimic altceva decât limba maghiară unor copii care n-au vorbit niciodată limba maghiară. Dar nu predau limba maghiară ca pe o limbă străină, predau limba maghiară ca pe limba maternă a acestor copii. Gândiţi-vă dvs. vă rog frumos, câte ore de istorie românească autentică mai există în şcoala românească astăzi. Gândiţi-vă la nişte copii de 9, 10 ani care poate au parte de o singură oră pe săptămână de istorie şi au parte de 3 ore de limba maghiară predate de un cadru didactic venit din Ungaria şi care practic nu se opreşte la literele acelea maghiare, ci le inoculează ideea originii maghiare. Iată încă un lucru care pe noi, intelectualii români, ar trebui să ne pună pe gânduri pentru că aceşti copii mâine, poimâine vor deveni intelectualii comunităţilor. Cred că am mai spus lucrul acesta, este practic o nouă maghiarizare pentru că maghiarizare a existat şi în perioada Regiunii Autonome Maghiare din anii ’50, când, tot la fel, profesorii erau aduşi din Ungaria şi tot la fel copiilor de atunci li se spunea: voi sunteţi urmaşii maghiarilor, nu aveţi nimic comun cu românii. Atunci, însă, aceste şcoli au dispărut repede, pentru că în vremurile acelea grele părinţii acestor copii s-au impus şi nu şi-au trimis copiii la aceste şcoli de limbă maghiară.
Ei bine, astăzi, integraţi într-un spaţiu european în care se spune că identitatea fiecăruia este respectată, iată, în cazul copiilor din satele romano-catolice acest lucru nu se întâmplă. În plină democraţie asistăm la o maghiarizare totală a acestor copii, iar profesorii români din acele şcoli nu pot face mare lucru pentru că din păcate programa nu le permite să intervină, iar spiritul civic se pare că s-a cam pierdut în ultima perioadă, parcă ne este ruşine să mai spunem că suntem români, suntem mai mult europeni acum, deşi termenul de european este ceva destul de vag. Nu luăm exemplu la cât de francez se consideră francezul, cât de german se consideră germanul şi dacă vrei să trecem şi oceanul, cât de american se consideră americanul. Lor nu le este ruşine, nouă, însă, se pare că multora dintre noi le cam este ruşine de faptul că sunt români şi nu ştiu dacă acest lucru pentru viitorul acestei ţări este benefic”, a conchis Anton Coşa.
Subvenţionăm o politică antiromânească la noi acasă
Director de un sfert de veac al Arhivelor Naţionale Bacău, dr. Vilică Munteanu accentua că există acel precedent, urmare a Legii învăţământului din 1948, de înfiinţare a şcolilor maghiare în satele romano-catolice din Moldova; în sate în care se vorbea graiul aşa-zis ceangăiesc s-au adus cadre didactice (cu ghilimelele de rigoare) cunoscătoare ale limbii maghiare care predau copiilor nu numai limba maghiară, ci şi celelalte obiecte în limba maghiară.
„Pentru învăţământul maghiar din regiunea Bacăului de după 1948, inspectoare pentru şcolile cu predare în limba maghiară era o aşa-zisă profesoară semianalfabetă. Impunea cu acea convingere stalinist-proletară, să se înveţe limba maghiară, adevărata limbă maghiară în aceste sate, făcând o întreagă pledoarie şi în şedinţele de partid, dar şi în şcolile pe care le inspecta pentru această idee, aducând critici serioase faptului că nu se ajungea la rezultatele scontate, copiii nu asimilau limba maghiară. Nu o asimilau pentru că în cea mai mare parte era o limbă necunoscută, fondul principal de cuvinte al acelui grai ceangăiesc era şi este destul de deosebit faţă de fondul principal de cuvinte al limbii maghiare. Treptat oamenii au început să-şi dea seama de inutilitatea învăţării limbii maghiare într-un sat în care limba română era cea care îi reprezenta. Au început să-şi retragă copiii de la şcolile maghiare, transferându-i la şcolile româneşti. Mai mult decât atât, în 1953 a fost chiar o revoltă împotriva şcolii maghiare. Organele de securitate ale vremii, organele de partid au trebuit să recunoască faptul că limba maghiară nu avea ce să caute în aceste sate. Aşa se face că treptat, începând cu anul 1953 până în 1956, au dispărut şcolile respective. Dar procesul de maghiarizare, mai ales în Transilvania, a continuat. În Moldova poate mai puţin, dar nu s-a oprit. După 1990, în noile condiţii, şi eu consider că şi cu sprijinul consistent al unor reprezentanţi ai statului român s-au reînfiinţat şcoli cu predare în limba maghiară, paralel cu şcolile româneşti, cu profesori care în afară de învăţământ, deci de învăţarea limbii maghiare, inoculau ideea de apartenenţă la naţionalitatea maghiară şi inoculează în continuare acolo unde mai există, şi implicit în ceea ce priveşte istoria şi geografia României privită din perspectiva maghiară. Este, să zicem, într-un fel dureros, faptul că noi românii ne dăm singuri cu stângu ’n dreptu’, subvenţionăm o politică antiromânească la noi acasă”.
Consemnare de M. GROZA
