Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: „Răstignit voi fi ca mâine/Numai nu pe două hărţi!” (2) | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 21 septembrie 2021
Home » Societate » Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: „Răstignit voi fi ca mâine/Numai nu pe două hărţi!” (2)
Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: „Răstignit voi fi ca mâine/Numai nu pe două hărţi!” (2)

Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: „Răstignit voi fi ca mâine/Numai nu pe două hărţi!” (2)

  Dezbaterea din 13 august a avut ca temă „Drepturile minoritarilor din România versus drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani. Sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii etnice a românilor din jurul frontierelor şi din Balcani. Situaţia comunităţilor româneşti din Bulgaria, Grecia şi Ungaria. De ce state membre ale UE nu respectă drepturile comunităţilor româneşti? De ce România nu reacţionează?

 

Zavişa Jurj (de la Asociaţia „Ariadne Fiume”): „Nu vreau să-mi fac reclamă, dar aş dori să cunoaşteţi cazul meu pentru a cunoaşte prin ce trece un tânăr în Valea Timocului şi ce propun eu pentru tinerii care trăiesc acum în Valea Timocului. De mic am crescut ca român în familia mea, de pe atunci adun obiecte vechi şi, pe la 8-9 ani, în podul casei bunicilor am aflat nişte documente din care erau prezente multe nume româneşti, printre care şi unul Ion Brânzan. Cine-o fi acesta, m-am întrebat şi atunci mi-am amintit că bunica atunci când dădea de pomană pentru cultul morţilor, amintea de un Ion Brânzan. M-am interesat mai departe şi am aflat că noi aveam nume româneşti. Termenul de vlah l-am auzit prima dată de la taică-meu. Eram într-o staţiune şi un sârb ne-a întrebat ce limbă vorbim. Eu am spus că româneşte, la care ne-a întrebat dacă suntem români, eu am vrut să spun da, dar tata s-a grăbit să spună că suntem vlahi. A fost prima oară când am auzit termenul de vlah. În şcoală, dar nici la facultate, nu s-a pomenit niciodată de Eminescu. În armată eram într-o formaţie de 150 de persoane, din care 40-50 eram români. Dar am fost singurul care m-am declarat vlah (în paranteză român), ceilalţi s-au declarat toţi sârbi, deşi vorbeam între noi româneşte. Pentru asta am fost trimis într-un sat greu accesibil de pe graniţă. De fapt, foarte puţini tineri activează în asociaţia noastră, din cauza persecuţiilor la care sunt supuşi. Nu o dată au venit părinţii şi ne-au rugat să renunţăm la fiii lor pentru că, atunci când vor termina şcoala, nu vor găsi nimic de lucru. Băiatul care a iniţiat la Craiova înfiinţarea Asociaţiei studenţilor timoceni, când s-a întors acasă, a fost chemat la poliţie, servit prieteneşte şi sfătuit să înfiinţeze o asociaţie! (Ca şi cum ei n-ar fi ştiut că a fost înfiinţată una) După care au venit părinţii şi ne-au rugat să-l lăsăm în pace, pentru că s-ar putea trezi, la graniţă, cu nişte droguri în bagaje. Vă spun în mod sigur că activitatea Asociaţiei studenţilor timoceni din Craiova e controlată de Securitatea Sârbă. Deci o ţară ca vai de ea, cum e Serbia, controlează asociaţia noastră din Craiova. Mă întreb ce fac ai noştri?… În Timoc, singurele instituţii unde copiii se leagă de identitatea românească sunt nişte ansambluri folclorice. În urmă cu 10 ani am reuşit în acele sate româneşti ceva specific nouă, dar, când au văzut acest lucru, oficialităţile locale au infiltrat băieţi de-ai lor. La mine în sat conducătorul ansamblului este colaborator al Securităţii Sârbe. Văd că din Republica Moldova se cer mai multe burse. Noi cerem mai puţine! Avem 100 de locuri pentru facultăţi din România, dar nu avem atâţia candidaţi corespunzători. În plus, cerem ca la selecţie să participăm şi noi, în cadrul unei comisii mixte. Avem cazul acelui băiat de la Malainiţa care a primit bursă, în timp ce taică-său şi bunicul lui au adunat semnături împotriva bisericii româneşti din Malainiţa. Dacă tot avem bani, poate ar fi mai bine să-i dăm la nişte tineri artişti care mai păstrează cântecul românesc, fluierul, cimpoiul. Cu cât se cheltuie cu un student, se poate ţine un ansamblu pentru a nu mai apela la statul sârb, întrucât cel ce plăteşte şi comandă. Părintele Tămaş vorbea de mamă, dar la noi asta-i problema! Mamele caută să-şi protejeze copiii, vorbind cu ei mai mult sârbeşte, pentru a nu avea probleme. Noi ştim cât dă statul român pentru sârbii din Banatul Românesc, în timp ce pentru Valea Timocului Ţara Mamă nu ajută aproape deloc. Mai mult, toate iniţiativele noastre sunt blocate de consulul de la Zaicear ori de domnul ambasador de la Belgrad. Poate ne ajutaţi să facem o manifestare la Bucureşti!”.

Liana Negruţ (Centrul Cultural Topliţa): „România este, în UE, un exemplu pozitiv în privinţa drepturilor minorităţilor, dar românii sunt discriminaţi în Harghita, eu personal mă simt uşor discriminată în Topliţa. Spiritul nostru este, ca şi în restul României, de toleranţă faţă de minoritatea maghiară. Noi suntem într-un oarecare conflict de identitate şi atitudine în sensul că nu ştim exact cum trebuie să acţionăm. Să fim relaxaţi, ştiind că suntem în România şi suntem majoritari, să-i sprijinim pe maghiari în exprimarea identităţii lor culturale, să-i integrăm şi să-i asimilăm sau să fim supăraţi, uşor agresivi, cu mentalitate de minoritari şi să luptăm mai mult pentru afirmarea identităţii naţionale? Cred că cei din afara graniţelor aveţi o identitate mai clar conturată ca a noastră şi noi, cei de aici, trebuie să ne punem întrebarea: ce trebuie să învăţăm noi de la voi, ce fel de români trebuie să fim?”.

Lena Manoil (Chişinău): „În 2012 eram o mână de oameni care erau hotărâţi să facă o revoluţie! Am căutat diverse soluţii până am ajuns la Tinerii Moldovei, pe care unii îi confundau cu Patrioţii Moldovei. Printre noi era şi Iacob Lefter, care în 2009 a pus Tricolorul pe Parlamentul Moldovei. Eram priviţi ca nişte ciudaţi, care vor Unire, vor destabilizare! Am folosit recensământul din 2014 declanşând o campanie incredibil de grea. În 2004 s-au declarat români doar câteva procente, sub 10 la sută, şi trebuia să facem ceva pentru a arăta oamenilor că situaţia este, de fapt, cu totul alta. Eram de dimineaţa până seara la corturi, la telefoane, noi eram cei care băteam la uşi închise, noi nu-i mai găseam pe cei care spuneau că ne aşteaptă. Dar nimic n-a contat pentru că suntem nişte luptători prin definiţie, şi ştim de unde am pornit şi ce reticenţe aveam şi cum suntem acum. Suntem mişcarea care a revoluţionat gândirea tinerilor din Moldova. În 2011-2012 ziceam că Republica Moldova este Chişinăul, dar am cunoscut o grămadă de tineri din raioanele Republicii Moldova, din sate de 300 de locuitori care au făcut nişte lucruri extraordinare. Pe cheltuiala lor! Am căutat să continuăm acţiunile şi am organizat Caravana Trai mai bun. Am străbătut 300 de sate din Republica Moldova şi am constatat, încă o dată, că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Aşa că ne-am pliat după nevoile oamenilor şi am făcut cum doreau ei. Consecinţa a fost că am luat contact cu foarte mulţi oameni, şi mulţi dintre ei s-au angajat să vină lângă noi. De la 1.000 voluntari, după recensământ, am ajuns la 2.000 şi sperăm că numărul lor va creşte. Este important să fim uniţi, să nu renunţăm la idealul pe care-l avem, să fim puternici şi stabili, să aducem lângă noi încă mulţi alţi oameni”.

George Simion: „Lena v-a povestit cum a fost,  Tinerii Moldovei aveau un autocar care, toată luna iulie, a mers din localitate în localitate discutând cu oamenii despre avantajele unirii. Au fost implicaţi două sute şi ceva de voluntari, plecau pentru 5 zile, deci au avut şase tururi, pentru a acoperi toată luna, plecau dimineaţa din Chişinău şi se întorceau peste 5 zile, seara, dormeau unde erau primiţi, dacă nu în autocar, mâncau pateuri, dar s-a produs o emulaţie. Noi am făcut nişte clipuri în care explicam ce înseamnă Unirea, dar n-am putut să le difuzăm din cauza refuzului posturilor rusofone şi chiar a postului naţional de televiziune, aşa că a rămas soluţia acţiunii din om în om asumată de Tinerii Moldovei”.

Vasile Tărâţeanu (Cernăuţi): „Dragii mei, mi se bucură inima când vă privesc, pentru că sunteţi extraordinar de frumoşi nu numai pentru că aveţi trupuri frumoase şi idealuri luminoase, sunteţi frumoşi prin lupta în care v-aţi angajat. Să nu vă descurajaţi de greutăţile vieţii, pe care le veţi întâmpina, să nu vă descurajaţi dacă tineri de vârsta voastră nu merg alături de voi, şi caută să fugă, cât mai repede, din ţară. Mai bine decât lângă familia ta nu te poţi simţi nicăieri în altă parte. Iar ţara pe care o avem şi pentru care luptăm, pentru care luptaţi voi, este extraordinar de frumoasă, nu degeaba s-a spus despre ea că este Grădina Maicii Domnului. Mă bucur pentru voi şi mă mândresc cu voi! Un singur lucru pentru care mă rog lui Dumnezeu: să vă dea puterea să vă vedeţi idealurile îndeplinite. Am demonstrat în Chişinău alături de tinerii din Acţiunea 2012, şi la Bucureşti, în faţa ambasadei ruse şi m-am simţit mult mai tânăr, alături de voi. Pentru faptul acesta îmi plec fruntea în faţa dârzeniei, curajului şi spiritului vostru de sacrificiu. Să vă educaţi şi copiii pe care îi veţi avea în acest spirit”.

Eugen Popescu: „Populaţia românească în ţările din jurul României: în Basarabia – 3 milioane, în Sudul Basarabiei, Regiunea Odesa, 124.000, în Transcarpatia circa 40.000, în toată Ucraina, circa o jumătate de milion de români. Nu sunt pe hartă românii de la Est de Bug, unde sunt comunităţi de români, până către Nipru, care au fost uitaţi atât de Bucureşti, cât şi de Chişinău. În Ungaria, între 12 şi 15 mii de vorbitori de limba română. Iniţial au fost circa 150.000, majoritatea greco-catolici, care au fost maghiarizaţi prin introducerea limbii maghiare în biserică. În Serbia sunt două zone locuite de români: Voivodina, cu 35.000 şi Valea Timocului, cu 300.000. În Bulgaria, 160.000 români, în zona Vidinului, 33 de sate, şi de-a lungul Dunării. Au fost, în mare măsură, asimilaţi. O populaţie românofonă, aşa-numiţii rudari, 50.000, pe care statul român nu i-a contactat niciodată. Aromânii: 160.000 în Macedonia, au Partidul Vlah din Macedonia, în Albania, 350.000 aromâni îşi spun rumâni. N-au nici un drept, n-au şcoli, biserici. Există o mişcare de emancipare. Grecia: 500.000 de aromâni. Nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională. Au fost 117 şcoli şi licee româneşti, acum nu mai este nici una. În Croaţia: istroromânii.

Consemnare de ŞTEFAN DANCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.