Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Surparea de versant din Toplița – o normalitate geologică | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Surparea de versant din Toplița – o normalitate geologică
Surparea de versant din Toplița – o normalitate geologică

Surparea de versant din Toplița – o normalitate geologică

După un lung proces geologic și după o săptămână în care temperaturile foarte scăzute au alternat cu cele ridicate, pământul de la marginea Topliței a luat-o la vale. Dar, din fericire, fără a produce pagube materiale ori de alt gen.

Kalapás Zsolt, referent de specialitate în cadrul Biroului de Urbanism, Primăria Toplița, spunea că surparea de versant a avut loc luni, la amiază, fiind provocată de desprinderea travertinului care, inițial, s-a depus pe rocile vulcanice.

Cascada de apă termală, situată pe strada Cascadei, Toplița – spunea Kalapács Zsolt – „este formată din depuneri de travertin, provenit din izvorul care alimentează bazinul de apă mezotermală din stațiunea Banffy. Acest travertin se depune – foarte poros și foarte instabil – pe suprafața stâncii de origine vulcanică și pe vegetația din zonă, formând niște cornișe. Având în vedere că săptămâna trecută, în perioada 6-8, au fost temperaturi foarte scăzute, urmând o perioadă de ploaie, din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț a cedat acea crustă de travertin depus, antrenând cu ea în jur de 100 metri cubi de pământ și travertin”.

Fiind vorba despre o rezervație geologică, cu un statut aparte, intervenția umană nu este permisă în zonă. Din acest motiv, spunea Kalapács Zsolt, Primăria Toplița va avea discuții cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului pentru a căuta o cale legală de a preîntâmpina asemenea fenomene.

Acesta a mai afirmat că, din fericire, nu a avut loc nici un accident și nici circulația feroviară nu a fost perturbată, deși calea ferată se află la câțiva metri de cascadă.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.