- Peste 300 de pacienţi au fost examinaţi la Centrul de Epilepsie şi monitorizare EEG al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, inaugurat în urmă cu un an
Cu prilejul Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Epilepsiei, Centrul de Epilepsie şi Monitorizare EEG din cadrul SJU, înfiinţat la Miercurea-Ciuc cu sprijinul Fundaţiei Globalworth, al Clubului LIONS România şi al doctorului Bogdan Florea, ca parte a reţelei de Telemedicina în Epilepsie şi inaugurat în data de 26 martie 2021, şi-a prezentat activitatea.
Potrivit medicului specialist neurolog Ruff Katalin, până în prezent au avut acces la investigaţii EEG (electroencefalogramă) de înaltă performanţă – o metodă foarte importantă în diagnosticul şi monitorizarea persoanelor cu epilepsie – 323 de pacienţi.
„În evidenţele Centrului de Epilepsie şi Monitorizare EEG avem 130 pacienţi prin internare continuă şi 98 pacienţi prin internare de zi, diagnosticaţi cu epilepsie. Ei trebuie să ştie că noi suntem aici să îi ajutăm atunci când au nevoie. De multe ori am văzut că nu boala în sine reprezintă o problemă pentru ei, ci stigma acestei boli. De multe ori îşi ascund boala, pentru că nu vor să piardă un loc de muncă, pentru că nu vor să piardă un carnet de conducere şi pentru că le este frică să fie marginalizaţi de societate. Toată lumea trebuie să ştie că epilepsia este o boală care se poate trata: 70% din persoanele cu epilepsie pot avea o viaţă normală, fără crize, şi doar 30% pot fi parţial responsivi sau neresponsivi la terapie. Purple Day, ziua mov, este cea în care ne arătăm solidaritatea cu persoanele care suferă de epilepsie”, a declarat dr. Ruff Katalin, mulţumind colegei sale, medic neurolog dr. Kertész Ibolya Zseni şi personalului care deserveşte centrul, valorificând aparatura modernă de care dispune.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, dr. Konrád Judit, a arătat că instituţia pe care o conduce acordă o importanţă majoră diagnosticării şi tratării epilepsiei, în egală măsură cu cea asigurată tuturor pacienţilor unităţii medicale. „Din păcate”, afirmă dr. Konrád, „epilepsia şi starea pacienţilor care suferă de această boală este înconjurată în continuare de multe prejudecăţi şi de neînţelegeri”.
„De aceea trebuie să vorbim deschis despre această temă. Vara, când vremea va fi favorabilă, organizăm un cros de binefacere în acest scop, pentru a atrage atenţia asupra celor care suferă de epilepsie şi pentru a le arăta că suntem alături de ei. Ni s-au alăturat în organizarea acestui eveniment mai multe instituţii, cărora le mulţumim pentru sprijin şi îi aşteptăm pe toţi la eveniment, în prima duminică a lunii iulie”, a precizat managerul spitalului judeţean.
La rândul lui, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a remarcat că secţia de Neurologie, care în urmă cu câţiva ani s-a confruntat cu o lipsă acută de medici specialişti, se poate lăuda astăzi cu o echipă de profesionişti cu „spirit de iniţiativă”, care salvează vieţi, se perfecţionează continuu şi au la dispoziţie echipamente moderne.
„Ne exprimăm solidaritatea faţă de persoanele care suferă de epilepsie şi pe care societatea trebuie să le accepte şi să le ajute. Consiliul Judeţean va sprijini în continuare dezvoltările şi programele spitalului judeţean”, a adăugat şeful administraţiei publice judeţene Harghita.
Despre cursa „RUN for Epilepsy” organizată în scop caritativ în data de 3 iulie în cadrul unui proiect al Cluburilor LIONS din România a oferit detalii vicepreşedintele „LIONS Club Miercurea-Ciuc”, Cristinel Glodeanu. În context, el a subliniat că organizaţia pe care o reprezintă va continua să sprijine activitatea Centrului de Epilepsie şi Monitorizare EEG din Miercurea-Ciuc. El i-a îndemnat pe cei care suferă de epilepsie să îşi declare boala „fără teamă, pentru a beneficia de tratamentul de specialitate adecvat”.
RUN for Epilepsy a fost iniţiat de Clubul LIONS din Cluj Napoca în anul 2016, odată cu proiectul de Telemedicina în Epilepsie şi constă în organizarea de crosuri în diferite oraşe din ţară, pentru susţinerea şi extinderea reţelei de Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG.
„Epilepsy Challenge a fost organizat până acum în peste 10 oraşe din ţară, iar anul acesta, în vară, vom alerga la Miercurea-Ciuc pentru a susţine funcţionarea Centrului din oraşul nostru. RUN for Epilepsy este un cros de cinci kilometri, cu caracter participativ, necronometrat. Invităm astfel toate persoanele care doresc să contribuie la obiectivele noastre şi să ne ajute în reducerea stigmei sociale a persoanelor cu epilepsie din România să alerge alături de noi, la Miercurea-Ciuc, în 3 iulie 2022”, a menţionat Cristinel Glodeanu.
În organizarea şi derularea crosului s-au implicat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, Asociaţia Clubul pentru Perfecţionarea Neurologilor, Consiliul Judeţean Harghita, Primăria Miercurea-Ciuc şi Sport Club Miercurea-Ciuc.
Pentru a marca Ziua Internaţională de Luptă împotriva Epilepsiei şi pentru a-şi arăta sprijinul faţă de persoanele care suferă de această boală, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a decis să ilumineze, sâmbătă seara, clădirea principală a unităţii medicale în violet.
Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei, cunoscută şi sub numele de „Purple Day”, a fost iniţiată în 2008, în Canada, de către Cassidy Megan – o fetiţă în vârstă de nouă ani care se lupta cu această boală – şi de mama Angela Cassidy, menind-o să atragă atenţia şi să sensibilizeze întreaga omenire cu privire la o afecţiune neurologică complexă, intens studiată de-a lungul timpului, cu implicaţii sociale, psihologice şi educaţionale şi să elimine teama, stigmatizarea şi discriminarea persoanelor atinse de ea. Potrivit statisticilor, aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de epilepsie.
DANIELA MEZEY