Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Sovieticii au fost surprinşi de evoluţia situaţiei de la Timişoara, după ce o încercare a lor de la Iaşi eşuase | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Sovieticii au fost surprinşi de evoluţia situaţiei de la Timişoara, după ce o încercare a lor de la Iaşi eşuase
Sovieticii au fost surprinşi de evoluţia situaţiei de la Timişoara, după ce o încercare a lor de la Iaşi eşuase

Sovieticii au fost surprinşi de evoluţia situaţiei de la Timişoara, după ce o încercare a lor de la Iaşi eşuase

Încet-încet, „revoluţia” din ’89 îşi devoalează secretele (II)

 Interviu pe marginea noului volum al dr. Gheorghe Raţiu, fost şef al Direcţiei Informaţii Interne din Departamentul Securităţii Statului, apărut în noiembrie 2015 şi intitulat După un sfert de veac – România şi românii înainte şi după Revoluţia din decembrie 1989

 

– Ce ştia practic Securitatea în 1989 despre pregătirile din Ungaria?

– Ştia că interesul ungurilor nu era doar politic şi economic, ci şi revanşard. Extremiştii maghiari considerau că preconizatele schimbări din România constituiau un prilej de reanexare a Transilvaniei, cu ajutorul puterilor occidentale. Cunoştea apoi majoritatea tentaculelor războiului revanşard contra României, desfăşurat în Ungaria, în Occident şi în Transilvania, începând cu înfiinţarea Ligii Revizioniste din 1927, până la acţiunile de influenţare a liderilor occidentali şi celor ai URSS în sensul susţinerii cauzei ungarismului. Aşa i-au convins de utilitatea instalării la Budapesta a unui „cap de pod înaintat” al comandamentului de la Paris, pentru pregătirea schimbărilor din România, care era funcţional încă din 1987. Apoi, paralel cu această structură subordonată Alianţei Nord-Atlantice, Uniunea Mondială a Ungurilor instalase propriul comandament la Biblioteca Széchényi din Budapesta, de unde erau lansate acţiuni de propagandă ungaristă precum tipărirea de cărţi, broşuri, ghiduri turistice, hărţi, pliante destinate populaţiei de etnie maghiară din Transilvania, toate introduse ilegal prin intermediul Ambasadei Ungariei la Bucureşti şi Consulatului de la Cluj, ori prin tineri emisari cărora li se ofereau gratuit excursii turistice în Transilvania. În 1987, spionajul maghiar înfiinţa la Budapesta organizaţia România liberă, cu transfugi români (propaganda maghiară susţinea că sunt 30.000 de transfugi pe teritoriul ungar, dar informaţiile Securităţii arătau că niciodată numărul acestora nu depăşise 6.000).

 

Planul Budapestei era să profite de compromiterea Securităţii, de izolarea Armatei de către revoluţionari şi de sprijinul puterilor occidentale

Despre centrul de pregătire paramilitară de la Bicske am vorbit pe larg în interviul acordat anul trecut. Agenţii Securităţii infiltraţi în tabără au informat că durata pregătirii era de 30 de zile, fiecare grup avea 30-40 de cursanţi şi până în octombrie 1989 frecventaseră cursurile 20 de serii, adică aproximativ 1.000 de persoane. La începutul lui decembrie ’89, patru indivizi reţinuţi la Timişoara declaraseră că toţi au fost pregătiţi în tabăra de la Bicske şi fuseseră convocaţi la Timişoara pentru a participa la o acţiune vizând declanşarea răscoalei. După spusele lor, la Timişoara erau veniţi, ori urmau să vină, cel puţin 400 de inşi pregătiţi în tabăra paramilitară ungară. Ei au reprezentat „petarda” care a dat semnalul răscoalei populare, conectând artificial semnalul de pornire de micul protest al enoriaşilor lui Tőkés. Prin tot ceea ce s-a petrecut în judeţele locuite majoritar de etnici maghiari, crime şi jafuri care au culminat cu dezordinile provocatoare de la Tg. Mureş, reiese intenţia vădită de a genera pe plan intern – şi mai ales internaţional – atmosfera favorabilă revendicării Ardealului, invocând, ca şi altădată, „persecutarea ungurilor de către români”. Planul Budapestei era să profite de compromiterea Securităţii, de izolarea Armatei de către revoluţionari şi de sprijinul puterilor occidentale. Nimic din toate acestea nu s-a petrecut: Armata şi Securitatea au trecut de partea maselor, iar puterile occidentale nu au susţinut ideea schimbării statutului Transilvaniei.

– Reiese din cartea dvs. că, totuşi, cele două scenarii – occidental şi sovietic – erau concurente, că fiecare din cele două forţe încerca să se folosească de cealaltă, fără însă a-şi ceda „partea” care credea că i se cuvine.

– Sovieticii au fost surprinşi de evoluţia situaţiei de la Timişoara, după ce o încercare a lor de la Iaşi eşuase. De asemenea, occidentalii cunoşteau că aparatul fostului Departament al Securităţii Statului, începând cu generalul Iulian Vlad, era categoric împotriva revenirii României în subordinea Moscovei. În ultimele două decenii nu doar UM 0110, specializată în contraspionaj sovietic, ci întregul aparat informativ al Securităţii fusese educat şi angrenat în acţiuni de contracarare a intenţiilor Uniunii Sovietice de subordonare a României. Acesta a fost unul din motivele pentru care Iliescu şi generalul Militaru au ordonat scoaterea imediată din aparatul de informaţii a celor la care m-am referit mai sus. În schimb, pentru occidentali, arhivele Securităţii au fost o adevărată mină de aur; au valorificat la maximum informaţiile din dosarele de urmărire informativă a unor civili şi generali din Armată care fuseseră racolaţi de spionajul sovietic şi care pătrunseseră în noile structuri ale statului.

 

Deşi schimbarea din România a fost influenţată de centrele din străinătate, fuga lui Nicolae Ceauşescu şi prăbuşirea PCR au fost determinate de presiunea maselor

– Afirmaţi în cuprinsul volumului că protagoniştii români ai schimbării din 1989 se împărţeau şi ei, destul de net, în două categorii: reformatorii şi lichidatorii…

Da. Eu am constatat că multe confuzii în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 s-au datorat considerentului că toţi cei care au protestat făceau parte din aceeaşi categorie. Ca fost şef al informaţiilor interne, în baza datelor pe care le aveam, ştiam că, în stradă, demonstranţii se împart în două categorii: cei ce voiau schimbarea regimului comunist, pe care i-am numit LICHIDATORII, şi cei care voiau doar izgonirea cuplului prezidenţial ceauşist şi a acoliţilor acestora şi reformarea sistemului, adică REFORMATORII.

Trebuie spus că, deşi schimbarea din România a fost influenţată de centrele din străinătate, fuga lui Nicolae Ceauşescu şi prăbuşirea PCR au fost determinate de presiunea maselor, astfel că protagoniştii schimbării au fost românii. Lichidatorii erau exponenţii din fostele partide de dreapta, care încercau o revoluţie neo-liberală, susţinută de Occident: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat Independent, partide desfiinţate în 1948, plus opozanţi fără apartenenţă politică, de regulă intelectuali, dar şi ţărani deposedaţi. Nici unii nu constituiau însă un front unit. Pe reformatori îi găsim atât în rândurile activiştilor PCR, dar şi în afara partidului – conducători din economie, Armată, Securitate şi intelectuali din diverse domenii. Aceştia erau la rându-le divizaţi în raport de atitudinea faţă de Uniunea Sovietică. Un grup restrâns, dar influent, care dorea o revoluţie neo-socialistă, era format din adepţii subordonării României faţă de URSS şi proveneau din rândul celor ce studiaseră la Moscova sau Leningrad şi rezistaseră epurărilor făcute de Ceauşescu, mulţi fiind racolaţi de serviciile de informaţii sovietice; cealaltă categorie susţinea renunţarea la dogmatismul marxist-leninist, la stilul dictatorial şi promovarea unei politici în concordanţă cu interesele poporului român. Generalul Iulian Vlad şi noi, cei din conducerea Securităţii, eram adepţii reformării sistemului şi nu ai lichidării lui, deoarece în perioada socialistă se acumulaseră imense valori materiale şi intelectuale (şi, de de nu, şi MORALE) ce trebuiau ocrotite în procesul reformei, nu lichidate.

 

Nici un general din cei care transformaseră Direcţia de Informaţii a Armatei în punct de comandă a puciului militar nu a fost cercetat şi tras la răspundere

– Menţionaţi în carte că peste 80% din omoruri şi două treimi din numărul răniţilor, ca şi aproape toate clădirile care au fost distruse, s-au produs începând cu seara zilei de 22 decembrie, deci după fuga lui Nicolae Ceauşescu. Dar, din Sinteza Parchetelor Militare, rezultă că pentru aceste infracţiuni au fost traşi la răspundere penală, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, 45 de vinovaţi: 17 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 26 de militari în termen.

– Nici un general din cei care transformaseră Direcţia de Informaţii a Armatei în punct de comandă a puciului militar nu a fost cercetat şi tras la răspundere pentru „fabricarea” şi transmiterea către Televiziunea română a unui şir de informaţii false, diversioniste şi pentru ordinele criminale date unor comandanţi de unităţi, datorită cărora au fost săvârşite omorurile, schilodirile şi alte infracţiuni pentru care au fost condamnaţi doar subordonaţii lor. În atenţia Parchetului Militar nu a intrat nimeni din conducerea Frontului Salvării Naţionale, nici unul din beneficiarii loviturii de stat militare. Putem crede că Ion Iliescu şi alţii din jurul său nu au ştiut că „războiul cu teroriştii” este o minciună? Nu a fost cercetat şi tras la răspundere nici măcar Sergiu Nicolaescu, personajul care, folosindu-şi priceperea de regizor, s-a ocupat direct de punerea în scenă a mai multor diversiuni soldate cu morţi, răniţi şi distrugeri.

– Este, în acest moment, lămurită problema agresiunii militare sovietice împotriva României?

– Văzându-se în pericol de a fi traşi la răspundere penală pentru fărădelegile săvârşite, cei care au preluat puterea în decembrie 1989 şi generalii pucişti, în condiţiile destrămării Uniunii Sovietice, au schimbat tactica, marşând pe amplificarea informaţiilor care circulau despre agresiunea militară sovietică împotriva României. Mistificând unele situaţii reale, dar care nu aveau nici o legătură cu evenimentele din decembrie 1989, de genul: „coloane de autoturisme LADA înmatriculate în Uniunea Sovietică, în care circulau bărbaţi tineri, corpolenţi şi care vorbeau stricat româneşte, evitau contactul cu românii, dormeau în autoturisme”, „de la începutul lunii decembrie, s-a semnalat intrarea în România a unui număr mare de turişti sovietici” etc. S-a ajuns astfel la cifre impresionante, insinuându-se că numărul militarilor sovietici infiltraţi în ţară prin diferite puncte de frontieră, înainte de izbucnirea răscoalei populare, deghizaţi în turişti, ar fi fost între 29.000 şi 65-70.000.

La rândul lor, cei din tabăra dreptei, pro-ocidentalii, dirijorii scenariului occidental, au fost (şi sunt încă) interesaţi să propage varianta implicării Armatei sovietice în schimbarea din România, pentru a acoperi acţiunile comandourilor pregătite de ei în Ungaria. Comandouri care, în zilele de 16 şi 17 decembrie, acţionând la ordinul Comandamentului de la Budapesta, au săvârşit numeroase infracţiuni ce nu pot fi puse în seama timişorenilor. (Va urma)

  1. GROZA

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Întrebați-l pe dl.Rațiu de ce conducerea DSS i-a abandonat pe ofițerii săi, în ziua de 22 dec.1989, lăsându-i fără ordine clare în fața tuturor scenariilor povestite de el acum? În afară de ordinul de a nu se trage cu arma în cei revoltați (care, oricum nu se întâmpla, după mintea ofițerilor!), ce alt act de COMANDĂ MILITARĂ au săvârșit cei din conducerea DSS? De ce i-a înarmat pe toți ofițerii, iar apoi i-a dezarmat? Degeaba ”se explică” acum, dacă atunci, în miezul problemelor, cei din conducere au fost slabi – unii chiar lași. Dacă dl.Rațiu și dl.Vlad cunoșteau scenariile, de ce au lăsat ca maiorul Coman de la Securitatea Odorhei să moară la locul de muncă, ”pe baricade”, inutil. Ce mari strategi au fost ei! Pur și simplu au fost copleșiți de avântul revoluționar și …au făcut pe ei!

  2. Ungaria a fost folosita ca ” varf de lance” anumite puteri. In ’89 de puteri occidentale. In conflictul din Iugoslavia au fost folositi tot ungurii ( cele 20 000 de pistoale mitraliera date croatilor)
    Acum sunt folositi de rusi.
    Marile puteri speculeaza vesnica lor nemultumire fata de vecini, lipsa de loialitate a etnicilor maghiari fata de tara a caror cetateni sunt. Doar pentru naivi ar putea fi o surpriza ca au fost amestecati la Timisoara sau la Tg. Mures in martie ’90.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.