SJU Miercurea-Ciuc reia trei tipuri de investigaţii radiologice pentru pacienţii din ambulatoriu

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc va relua, începând cu data de 2 iunie 2026, efectuarea investigaţiilor radiologice, mamografice şi de osteodensitometrie (scanare DEXA) în cadrul consultaţiilor ambulatorii din Policlinică. Potrivit unui comunicat de presă emis de instituţia medicală, reluarea activităţii este posibilă după obţinerea avizelor necesare de protecţie radiologică.
Investigaţiile radiologice se vor desfăşura în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:00-14:00. Examinările necesită programare prealabilă, cu excepţia radiografiilor pulmonare, a celor de cavităţi paranazale şi a cazurilor traumatice acute. Programările se pot face la numărul de telefon 0758/25.07.38. Conform SJU Miercurea-Ciuc, pentru toate aceste proceduri este obligatorie prezentarea unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist, ori a unei scrisori medicale, iar rezultatele se eliberează în termen de 12 ore.
Osteodensitometria va fi disponibilă în zilele lucrătoare, între orele 11:00 şi 14:00, pe bază de programare telefonică realizată zilnic, între orele 11:00 şi 13:00, la numărul de telefon 0751/14.45.90. Potrivit sursei citate, procedura, recomandată femeilor aflate în perimenopauză, menopauză şi postmenopauză, precum şi bărbaţilor de peste 50 de ani, necesită bilet de trimitere sau scrisoare medicală, inclusiv pentru examinările efectuate contra-cost. Rezultatul pentru această investigaţie se eliberează pe loc.
Mamografiile se vor efectua de luni până vineri, între orele 08:30 şi 11:00. Programările se preiau zilnic, în intervalul orar 11:00-13:00, la numărul de telefon 0751/14.45.89. Pacienţii trebuie să prezinte un bilet de trimitere sau o scrisoare medicală, opţiunea de examinare contra-cost fiind de asemenea disponibilă în aceleaşi condiţii. Rezultatele mamografiilor sunt eliberate în termen de şapte zile.
Toate rezultatele pot fi ridicate în fiecare zi lucrătoare, între orele 13:00 şi 14:30, de la ghişeul de informaţii al Policlinicii.
Reprezentanţii spitalului au mai menţionat că serviciul de radiologie situat la parterul clădirii principale va funcţiona în continuare, fără programare, exclusiv pentru pacienţii internaţi, cei în regim de spitalizare de zi, precum şi pentru cazurile ambulatorii din sferele oncologică şi ortopedică, în baza trimiterii directe de la medicul specialist. (E.Ş.)
