- La ediţia a XXIX-a vor participa peste 80 de cercetători, academicieni, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, scriitori, muzeografi, arhivişti, profesori, preoţi, oameni de cultură
Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului va fi gazda, în perioada 22-23 septembrie, a celei de 29-a ediţii a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, unul dintre organizatorii evenimentului, la lucrările sesiunii de „la ediţia din acest an a sesiunii participă peste 80 de cercetători, academicieni, profesori universitari, istorici, teologi, sociologi, etnografi, scriitori, muzeografi, arhivişti, profesori, preoţi, oameni de cultură din peste 30 de localităţi, din întreaga ţară şi Republica Moldova. Peste jumătate dintre participanţii la lucrările sesiunii sunt doctori şi doctoranzi în ştiinţe socio-umane. Un număr de 60 de conferenţiari au participat la aproape toate cele 28 de ediţii sau la cea mai mare parte a acestora, constituind astfel o comunitate ştiinţifică stabilă, o adevărată familie de intelectuali uniţi în jurul unui obiectiv generos: cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii românilor din sud-estul Transilvaniei”.
De remarcat şi participarea distinşilor istorici, etnografi, sociologi şi cercetători din cadrul următoarelor instituţii de ştiinţă şi cultură: Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române Bucureşti, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române din Tg. Mureş, Academia Oamenilor de Ştiinţă Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului Bucureşti al Academiei Române, precum şi alte instituţii, asociaţii culturale şi cunoscuţi seniori ai cercetării în domeniul ştiinţelor socio-umane.
Conform comunicatului amintit, deschiderea sesiunii va avea loc vineri, de la ora 15:00, cu un cuvânt de binecuvântare al Preasfinţitului ANDREI, Episcopul Covasnei şi Harghitei, urmat de cuvinte din partea reprezentanţilor administraţiei publice centrale, respectiv Ministerul Culturii, şi locale, respectiv Prefectura judeţului Harghita şi Primăria comunei Voşlăbeni şi a organizatorilor.
Lucrările sesiunii se vor desfăşura în plen şi pe secţiuni: Istorie, Sociologie şi Etnografie, Cultură românească, Credinţă şi Istorie Bisericească, Mediu asociativ – exemple de bună practică.
„Problematica abordată în plen şi pe cele 5 secţiuni este diversă şi cuprinde teme de larg interes pentru istoria naţională, regională şi locală: Comunităţile româneşti din scaunele secuieşti în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea; Testamente din Scaunele Secuieşti Ciuc şi Odorhei (sec. al XVII-lea – prima jumătate a sec. al XIX-lea) – motivaţie şi semnificaţie socială; O analiză calitativă asupra traumei istorice la românii din Covasna şi Harghita, Tabăra/Colonia de vară organizată în anii 1937-1938 de Liceul Traian din Turnu Severin în comuna Lăzăreşti (fostul judeţ Ciuc), Protopopul Aurel Nistor…, salvat de la uitare; Schiţă istorică a satului Doboi, judeţul Harghita. Evoluţia izolării etnice a unei comunităţi româneşti; Elie Miron Cristea – cel dintâi eminescolog din literatura română; Demersuri legislative privind condiţia românilor din Arcul Carpatic ş.a.”, se arată în cadrul comunicatului.
Pe lângă subiectele tradiţionale referitoare la istoria, cultura şi civilizaţia românească din sud-estul Transilvaniei, în cadrul ediţiei din acest an vor fi dezbătute şi teme care privesc: 350 de ani de la naşterea domnitorului Dimitrie Cantemir; 170 de ani de la înfiinţarea ziarului Telegraful Român; 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României Întregite. Schimbările intervenite în textul Constituţiei României în anii: 1938, 1944, 1948, 1991, 2003; Istorie, cultură şi civilizaţie în Arcul Intracarpatic − secolele XVIII-XX, precum şi aspecte actuale ale convieţuirii interetnice din judeţele Covasna şi Harghita; Concluziile desprinse după Conferinţa naţională „Solidaritatea versanţilor. Interferenţe culturale, istorice şi religioase de o parte şi de alta a Carpaţilor”.
Pe lângă dezbateri, în cadrul evenimentului se va lansa şi volumul ACTA CARPATICA nr. IX/2023 – anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei şi va fi acordat Premiul „Vasile Lechinţan” inginerului Ciprian Hugianu, pentru studiul „Lucrări, studii şi articole referitoare la istoria şi cultura românilor din Arcul Intracarpatic redactate de istoricul Vasile Lechinţan”.
Alături de acest volum, vor fi lansate şi/sau prezentate alte câteva zeci de cărţi şi publicaţii.
De asemenea, vor avea loc şi vernisaje de expoziţii: „Personalităţi româneşti din Covasna şi Harghita” – realizată de MNCR; Colecţii şi colecţionari din judeţul Covasna; Preistoria – minerale şi fosile – realizată şi prezentată de Marian Bobei.
Va fi înmânat şi premiul „Vasile Lechinţan”, ediţia 2023.
În cadrul evenimentul va avea loc şi proiecţia filmului documentar „Interviu la înălţime cu Marius Stan – om de ştiinţă român din SUA”, realizat de Corneliu Ţepeluş.
***
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” este organizată de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) Bucureşti al Academiei Române, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC) Sf. Gheorghe din subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) Sf. Gheorghe şi Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului şi cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului României prin Serviciul Dezvoltare Comunitară din cadrul Direcţiei Dezvoltare Comunitară, Monitorizare Întreprinderi şi Instituţii Publice. (LIVIU C.)