Sâmbătă, la Voşlăbeni: Forumul „Cultura tradiţională în contextul crizelor economice”, urmat de spectacolul folcloric „Armonie prin cultură şi artă”

0

Asociaţia CRDD Orizont 2050, în parteneriat cu Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea şi Asociaţia Agricultorilor din Voşlăbeni, organizează Forumul „Cultura tradiţională în contextul crizelor economice”, care se va desfăşura sub egida sintagmei „Unitate în diversitate”.

Evenimentul cultural va avea două activităţi specifice: un simpozion cultural şi un spectacol folcloric.

În cadrul simpozionului cultural „vor avea loc discuţii, dezbateri, luări de poziţii cu privire la Patrimoniul cultural imaterial ca oportunitate de identitate a fiecărei comunităţi, metode de bune practici pentru conservarea, valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial din fiecare comunitate, măsuri şi concluzii finale”, au transmis organizatorii.

La acest forum sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale (primari, viceprimari), responsabili culturali, reprezentanţi ai operatorilor culturali din Bazinele Topliţa şi Gheorgheni, dar şi din alte zone ale judeţului Harghita. Localităţile-ţintă sunt municipiile Topliţa şi Gheorgheni, oraşul Borsec, comunele Tulgheş, Corbu, Bilbor, Gălăuţaş, Subcetate, Sărmaş, Ditrău, Remetea, Lăzarea, Ciumani, Joseni, Suseni, Voşlăbeni şi din satul Livezi – comuna Mihăileni.

În a doua parte a zilei va avea loc spectacolul folcloric „Armonie prin cultură şi artă”, la care vor participa ansambluri folclorice din regiune: Ansamblul Căminului Cultural din Voşlăbeni, Ansamblul „Livezenii” din Livezi-Ciuc, Ansamblul „Sirülő” din Remetea, Ansamblul „Rapsozii Văii Mureşului Superior”, precum şi un ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, invitat special, respectiv Ansamblul tradiţional „Căluşerii” din Răşinari. Intrarea este liberă!

Cele două activităţi ale forumului vor avea loc sâmbătă, 25 octombrie, la Căminul Cultural din comuna Voşlăbeni: simpozionul cultural va începe la ora 15:00, iar spectacolul folcloric la ora 18:00.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.