România înregistrează cea mai mare creştere a consumului de alcool din Uniunea Europeană în ultimul deceniu

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a anunţat lansarea Campaniei Naţionale de Prevenţie a Consumului de Alcool, sub deviza „Fii tu însuţi, fără filtre, fără alcool!”, care se va desfăşura în perioada mai-iunie 2026.
Potrivit unui comunicat emis de DSP Harghita, această iniţiativă este coordonată metodologic de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi are ca scop creşterea nivelului de conştientizare în rândul adolescenţilor, părinţilor şi populaţiei generale cu privire la riscurile medicale şi sociale ale consumului de băuturi alcoolice. În cadrul acestei acţiuni, luna iunie a fost declarată „Luna Naţională fără consum de alcool”, o iniţiativă prin care populaţia este încurajată să renunţe complet la alcool pe parcursul acestei perioade.
Datele statistice incluse în document evidenţiază o situaţie critică pentru ţara noastră. Conform DSP Harghita, România s-a situat în anul 2023 printre statele cu cel mai ridicat nivel al consumului de alcool din Uniunea Europeană, înregistrând o creştere de aproape 30% în ultimii zece ani, în timp ce majoritatea statelor membre au urmat o tendinţă de scădere. De asemenea, mai mult de o treime dintre adulţii din România au raportat că au consumat alcool în exces cel puţin o dată pe lună în cursul anului 2019, rata de 35% fiind aproape dublă faţă de media europeană de 18,5%. Fenomenul prezintă o diferenţă majoră de gen, fiind afectat un procent de 53,1% dintre bărbaţi comparativ cu 18% în rândul femeilor.
Consecinţele medicale ale acestui comportament plasează România peste indicatorii europeni de siguranţă. Potrivit sursei citate, incidenţa estimată a cazurilor noi de cancer asociate consumului de alcool este de 18 cazuri la 100.000 de locuitori în ţara noastră, depăşind media Uniunii Europene, stabilită la 12,3 cazuri la 100.000 de locuitori. La nivel naţional, această afecţiune se manifestă cu o frecvenţă de 29,1 cazuri la 100.000 de bărbaţi şi de 8,7 cazuri la 100.000 de femei. Pe plan mondial, consumul de alcool este considerat o ameninţare majoră la adresa sănătăţii publice, generând anual 2,6 milioane de decese şi fiind implicat în apariţia a peste 200 de afecţiuni medicale.
O atenţie deosebită este acordată comportamentului în rândul minorilor, context în care consumul de alcool în adolescenţă rămâne o problemă majoră de sănătate publică. Conform DSP Harghita, datele studiului european ESPAD 2024 arată că 8 din 10 elevi de 15 ani din România au consumat alcool cel puţin o dată în viaţă, iar 4 din 10 au declarat că au făcut acest lucru la vârsta de 13 ani sau chiar mai devreme. În plus, 1 din 10 elevi a experimentat o intoxicaţie cu alcool până la împlinirea vârstei de 13 ani, în condiţiile în care 7 din 10 minori consideră că o astfel de băutură este uşor de obţinut.
Campania din acest an extinde o provocare lansată anterior către părinţi, solicitându-le acestora, dar şi populaţiei generale, să nu consume deloc alcool pe parcursul lunii iunie pentru a oferi un exemplu pozitiv generaţiilor tinere. Potrivit sursei citate, pe parcursul celor două luni vor fi implementate la nivel naţional sesiuni educaţionale în şcoli, distribuiri de materiale informative, resurse pentru cadrele didactice şi campanii în mediul online, activităţile locale fiind organizate în colaborare directă cu direcţiile de sănătate publică. (E.Ş.)
